Despre minuni
În viaţa fiecăruia dintre noi se întâmplă „minuni”. Unele ne marchează pe loc, pe altele le uităm, dacă nu vedem imediat semnificaţia lor sau impresia este umbrită de spaimă sau un alt sentiment mai puternic. Cele mai multe se petrec sub forma unei viziuni, a unui vis sau a unei întâmplări neobişnuite, pe care le povestim la nesfârşit. Acul fin al repovestirii sapă adânc în memoria noastră un cântec al cărui înţeles se pierde continuu în inflexiunile vocii, în nuanţele cuvintelor, acoperind impresiile succesive cu un verni pentru icoane. În cele din urmă, începem să ne simţim asemeni unui ghid într-o casă memorială…
Am încercat de câteva ori acest sentiment greu de îndurat, de a-mi privi propriile trăiri sau „minuni” ca pe simple imagini pictate în cuvinte, mereu retuşate de privirile ascultătorilor: un pic de roşu aici, la scena asta, pentru îndoiala ta, un pic de galben strălucitor dincoace, pentru mirarea lui, un pic de verde acolo, pentru înţelegerea ei spirituală, un pic de negru dincolo pentru neîncredere… Dar sunt minuni simple, nespectaculoase, pe care nu le înregistrăm ca atare, sunt întâmplări de viaţă de o formidabilă naturaleţe, cum ar fi dragostea unui om pentru un câine, cum ar fi devotamentul unui câine pentru un om. O astfel de minune vreau să vă povestesc, o singură dată, asa cum mi-o amintesc, fără să ştiu sigur, ca în orice minune, dacă faptele s-au petrecut întocmai.
Continuare »