A şaptea piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Don Siempre”, o „fantezie ocultă”, dramă într-un act, nu fără umorul specific autorului.
Scenariul este captivant, cu întorsături spectaculoase, tocmai în momentele în care crezi că ai reuşit să fixezi personajele în anumite caracteristici. Simbolurile oculte abundă, ca şi metaforele, aluziile, jocurile de cuvinte. Sunt scoase în evidenţă farmecul şi poezia nebuniei creatoare, în raport cu normalitatea, plictisitoare şi ternă.
Piesa a fost publicată integral pentru prima dată în 2005, în revista de teorie şi literatură dramatică „Drama”, a Uniunii Scriitorilor din România.
Fragmente din volumul lui Nicolae Manolescu – „Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc„, capitolul „Cel din urmă ţăran”, pp. 250-293 (Editura Gramar, Bucureşti, 2006):
„Originalitatea primelor nuvele ale lui Marin Preda provine dintr-un anumit comportament al naratorului. El nu mai este omniscient, dar nu adoptă decât aparent o perspectivă interioară, legată de personaje. În Calul sau Colina perspectiva este aceea „din afară”. În În ceată sau O adunare liniştită, personajul care relatează e mai puţin interesant ca „reflector”, ca o psihologie ce se dezvăluie spontan, decât ca un virtuoz în materie de povestire şi nu simţirea ultragiată a lui Resteu sau supărarea candidă a lui Paţanghel formează obiectul explorării, ci modul însuşi al povestirii. Din perspectiva aleasă de narator, conştiinţa personajelor rămâne, deci, sau neimportantă sau necunoscută. O strategie a omisiunii? Datele întrebării ar trebui poate inversate: cu alte cuvinte, poate că există ceva în realitatea însăşi, socială, morală, în omul pe care proza lui Marin Preda îl zugrăveşte, care îl împiedică pe narator să ne spună mai mult decât ne spune despre ele; poate că nu naratorul ascunde unele laturi ale lumii, dar lumea însăşi i se sustrage de la un punct înainte.”
La Editura Humanitas a apărut în seria de autor cartea „Olimpia în exil„, cu subtitlul „O carte despre nobleţe şi dezonoare în sport”, de Traian Ungureanu.
Cartea ne invită să cunoaştem o altfel de istorie a Jocurilor Olimpice, începând cu Grecia antică şi până la ediţiile cele mai recente, reabilitează mizele adevărate ale sportului şi-i zugrăveşte pe cei care încearcă să-l falsifice: antrenori rău-intenţionaţi, conducători corupţi, brute cu drept de decizie. Sportul este una dintre temele preferate ale lui Traian Ungureanu, abordat şi în alte volume.