I

D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei – curate ca un pahar; prispa din față – lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase.

Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare.

Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge.

De câte ori n-o podideau lacrămile pe biata bătrână, privind acareturile mari, dar pline de sărăcie și de pustiu… Nu cerea de pomană… da’ și viața de azi până mâine viață e, or foc?

Doi juncănași, o vacă, doi cârlani, zece oi ș-un berbec e sărăcie lucie la o vatră de care alt’dată țineau opt perechi de boi ungurești, șase vaci cu ugerul cât căldarea, nouă cai iuți ș­o turmă de oi, ce umplea valea râului de behăit când coborau dinspre munte.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință.

„Trubadurul” – cum îl porecliserăm noi – trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă.

De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

Casa de Cultură Vişeu de Sus, împreună cu Cenaclul de Satiră şi Umor Pupăza a instituţiei, organizează în perioada 30 aprilie – 1 mai 2011 cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Naţional de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier”.

În cadrul festivalului se organizează un concurs cu trei secţiuni, dar şi diverse manifestări complementare concursului propriu-zis: recitaluri umoristice, turniruri epigramistice, lansări de carte şi reviste, vizite la obiective turistice din împrejurimi.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Concursuri, Epigrame, Umor, Ştiri
Comenteaza! »

Am socotit potrivit ca în fruntea listei epigramiştilor beneficiari ai atenţiei lui Cincinat Pavelescu să fie cei cărora li s-au dedicat mai multe epigrame. Printre aceştia se numără, după câte am constatat, nepotul său, Mircea Pavelescu, născut în 14 octombrie 1908, când Cincinat Pavelescu avea 36 de ani, iar Ion Pavelescu – deasemeni unchi – avea 19 ani.

Anii au trecut, Mircea a crescut şi, precum cei doi unchi ai săi, a devenit poet scriind – după cum arăta G. Călinescu – «o poezie fantezistă firească şi graţioasă (Pasărea Paradisului), adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ştrengărească melancolie».

Ca şi cei doi unchi ai săi, Mircea se apropie de epigramă şi e de presupus că îşi încearcă pana şi talentul în catrene adresate cel puţin unuia dintre dânşii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă faţă singur săgeţilor trase de cei doi versaţi şi deosebit de talentaţi înaintaşi ai săi.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
Comenteaza! »

În luna noiembrie 2009 comemorăm împlnirea, la data de 30, a împlinirii a 75 de ierni de la plecarea spre Olimpul scriitorilor români a lui Cincinat Pavelescu şi la data de 11 a 58 de veri din clipa plecării tot într-acolo a lui N. Mihăescu – Nigrim.

Primul era născut la 20 octombrie 1872, scriu unii în comuna Milcov din fostul judeţ Râmnicu Sărat, alţii că la Bucureşti, iar cel din urmă la 19 martie 1871 în Gura Sărăţii judeţul Buzău.

Epigramistul râmnicean Octavian Moşescu a realizat, în anul 1977, placheta „Epigramişti râmniceni” în care sunt publicate epigrame scrise de sau privind pe epigramişti născuţi în Râmnicu Sărat sau prin apropiere, printre care Cincinat Pavelescu, Ion Pavelescu, Nicolae Gr. Mihăiescu – Nigrim şi Camil Petrescu.

Redăm, în cele ce urmează, epigramele publicate chiar pe primele file ale plachetei şi aflăm – credem noi – cum s-a ajuns ca, de la un început de duel epigramatic, Cincinat să dedice circa 20 de epigrame lui Nigrim, cel ce i-a făcut propunerea.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
Comenteaza! »

Pe drumurile şerpuitoare ale munţilor Neamţului, un cal fragil, având “mai mult infăţişarea unui lucru de artă”, purta cu ani în urmă, în fiecare vară, un bărbat în puterea vârstei. Neobositul călator era mândru de Pisicuţa lui (asa îi spunea el calului cu graţii feline), fiindcă mergea la “gebea”, adică fară să salte, lin.

Călătorul cu pălarie cât un sombrero, cu pulpanele pelerinei răsfrânte înapoi, cu silueta sa de bărbat în floarea vârstei, mers grav şi port măiestos, o faţă cât se poate de inteligentă, cu o privire şireată a ochilor ascunşi sub sprincenele stufoase… vorbind cu discernământ ales despre poeziile lui Eminescu în comparaţie cu cele ale lui Alecsandri, despre noul curent simbolist, despre falsitatea teoriilor spiritiste ale lui Haşdeu… ei bine, acest călător care urca fără grabă, iscoditor parcă, era interesat de natură cu sublimul şi grandiosul ei. Era, aşadar, o specie de drumeţ rar pe atunci. “Amantul nestrămutat al naturii” se numea Calistrat Hogaş.

9 voturi

Încarc...

Publicat de Genovica Manta in Articole
11 comentarii »