Țările vestice aruncă aproape jumătate din mâncarea lor, nu pentru că e necomestibilă, ci doar pentru că nu arată îmbietor. Tristram Stuart aprofundează datele șocante legate de deșeurile alimentare, chemând la utilizarea responsabilă a resurselor globale.
Popoarele, care nu-şi preţuiesc valorile, nu-şi pot păstra nici teritoriile. – Vasile Ghica
Ioana d’Arc a României
Bunul Dumnezeu trimite, în vremuri de cumpănă, semne milostive tuturor naţiilor prin nişte fiinţe înzestrate cu mult har şi cu o incomensurabilă dragoste faţă de semeni. Dar asupra acestora se năpustesc, de regulă, sumedenie de minţi înguste şi smintite dornice să zădărnicească împlinirea celor mai raţionale şi mai nobile năzuinţe ale condiţiei umane.
Din 19 aprilie 2013, pe marile ecrane din România poate fi vizionată noua colaborare de succes a regizorului Niels Arden Oplev cu Noomi Rapace, „Dead Man Down: Gustul răzbunării”, în care, alături de Colin Farrell, actrița de origine suedeză face un rol memorabil. Filmul rulează în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cinema Glendale (București), Cityplex (Constanța și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Arad, Arad Galeria, Bacău, Brăila, Cluj, Constanța, Pitești, Ploieşti, Târgu Mureș), Cortina (Oradea), Odeon (Cluj).
Când vine vorba despre aurul greu al literaturii române, despre ceea ce numim în mod tradiţional „Epoca Marilor Clasici”, trei sunt numele pe care mulţi dintre noi le nimeresc cu uşurinţă (Eminescu, Creangă şi Caragiale), pe altul îl pomenesc cei o ţâră mai atenţi la şcoală (Slavici – cel mult ţinut în umbră din motive neimportante pentru literatură), dar pe cel de-al cincilea puţini îl asociază cu noţiunea de „mare scriitor” – Titu Maiorescu. Asta deoarece critica literară este un domeniu mai dificil de digerat, şi nu e atât de evident de apreciat valoric. Sunt câteva lucruri pe care, însă, ar trebui să le ştim despre „eminenţa cenuşie” a zorilor literaturii române (cel care ni i-a dat chiar pe Eminescu, Creangă, Caragiale şi Slavici), iar pe unele dintre lucrurile astea (cele care mi-au stârnit mie interesul) le voi ilustra folosind un extraordinar studiu critic, intitulat „Contradicţia lui Maiorescu” de Nicolae Manolescu (ediţia a doua, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973).
Imaginea pe care o avem despre Eminescu astăzi e 100% produsul gândirii maioresciene. Este, dacă vreţi, unul dintre cele mai bune exemple de creare a unei „imagini publice” fără cusur, de pe urma căreia poetul suferă, oarecum, şi astăzi.