16 aprilie 2013

Dead Man Down: Gustul răzbunării

Din 19 aprilie 2013, pe marile ecrane din România poate fi vizionată noua colaborare de succes a regizorului Niels Arden Oplev cu Noomi Rapace, „Dead Man Down: Gustul răzbunării”, în care, alături de Colin Farrell, actrița de origine suedeză face un rol memorabil. Filmul rulează în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cinema Glendale (București), Cityplex (Constanța și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Arad, Arad Galeria, Bacău, Brăila, Cluj, Constanța, Pitești, Ploieşti, Târgu Mureș), Cortina (Oradea), Odeon (Cluj).



„Dead Man Down: Gustul răzbunării” este un thriller plin de suspans și acțiune ce se petrece în lumea gansterilor din New York, dar care are în centru o poveste de dragoste. Victor (interpretat de Colin Farrell) este mâna dreaptă a gangsterului Alphonse (interpretat de Terrence Howard), șeful crimei organizate din oraș, care are acum o problemă serioasă. Cineva îi ucide oamenii unul câte unul și îi trimite scrisori de amenințare. Darcy (interpretat de Dominic Cooper), prietenul lui Victor care lucrează și el pentru Alphonse, este obsedat de găsirea ucigașului pentru că vrea să îi dovedească lui Alphonse că este potrivit pentru a urca în ierarhia organizației. În mijlocul tuturor acestor evenimente, Victor o întâlnește pe Beatrice (interpretată de Noomi Rapace), o franțuzoaică misterioasă care locuiește cu mama ei, Valentine (interpretată de Isabelle Huppert), în clădirea de peste drum de Victor. Pe măsură ce acesta este din ce în ce mai atras de ea, Victor descoperă că Beatrice nu e cine pare a fi. Ea vrea să se răzbune și pentru asta are nevoie de ajutorul lui Victor. La rândul ei, Beatrice descoperă că nici Victor nu este cine pare a fi și că și el caută să răzbune moartea soției și a fiicei lui. Când acești doi oameni cu răni adânci se întâlnesc, fiecare obsedat de răzbunare, între ei se leagă o relație intensă care îi face să pună la punct un plan sângeros dar și eliberator, în același timp.

Despre producție

„Dead Man Down: Gustul răzbunării” este un proiect pe care atât producătorii cât și actorii și-au dorit foarte mult să îl aducă pe marele ecran din prima clipă după ce au citit scenariul.

După succesul pe plan internațional avut cu filmul ”Fata cu un dragon tatuat”, regizorul de origine suedeză Niels Arden Oplev a fost curtat de foarte multe studiouri de la Hollywood care i-au trimis sute de scenarii. Dar Oplev nu a fost atras de niciunul dintre ele. Până când a citit „Dead Man Down: Gustul răzbunării”.

Regizorul își amintește că „Dead Man Down: Gustul răzbunării” i s-a părut de la început un scenariu bun. ”Asta a fost diferența între el și celelalte 250 de scenarii pe care le-am citit. Dintre cele 250 de scenarii pe care le-am citit în ultimii doi ani și jumătate doar câteva au fost interesante. Unele dintre ele ar fi putut fi modificate și îmbunătățite astfel încât să pot spune că ar putea ieși ceva interesant. Dar scenariul pentru „Dead Man Down: Gustul răzbunării” a fost de la început aproape perfect.”

”Plus că este o poveste foarte interesantă”, explică Oplev. ”Sunt multe lucruri în el, personajele au profunzime, este vorba și de o combinație interesantă între ceva ce atrage publicul larg și elemente de nișă. Personajele sunt profunde, sunt personaje complexe. Și este un scenariu care are o temă care pe mine mă atrage foarte mult, este una dintre favoritele mele și anume răzbunarea sufletului, răzbunarea propriului destin. În sensul că, atunci când totul în viața ta este trist și dezolant, apare cineva sau ceva care îți oferă o a doua șansă, care îți dă oportunitatea să-ți răscumperi greșelile și să te redresezi. Asta este și povestea lui Victor și a lui Beatrice. Și se întâmplă pentru că cei doi se întâlnesc în marea asta întunecată în care înoată amândoi. Întâlnirea dintre ei și toate lucrurile ciudate care se întâmplă le permit să facă în așa fel încât să primească o a doua șansă.”

„Pentru mine asta este, probabil, cea mai frumoasă temă”, continua Oplev, ”o temă care apare și în „Fata cu un dragon tatuat”, atât pentru personajul lui Lisbeth Salander cât și pentru Blomkvist, și în alte filme pe care le-am regizat”.

„Chiar cred că „Dead Man Down: Gustul răzbunării” are toate ingredientele să devină un clasic american, din punct de vedere al componentei de entertainment,” mărturisește Oplev. “Are răzbunare, acțiune, o poveste interesantă și misterioasă care se dezvăluie pe măsură ce se desfășoară acțiunea. Filmul are și personaje fantastice, interesante și valoroase, are tot ce îi trebuie. Iar în centrul acțiunii și violenței este de fapt o poveste de iubire între un bărbat și o femeie, dar într-un fel pe care nu l-am mai văzut până acum. Evident, am fost atras de toate aceste elemente și abia așteptam să lucrez cu ele.”

„Atunci când te uiți la fiecare personaj în parte, Victor, interpretat de Colin Farrell, și Beatrice, interpretată de Noomi Rapace,“ explică Oplev, “și la povestea de dragoste dintre ei, este clar că nu este o poveste obișnuită. Începe ca o simplă întâlnire între un bărbat despre care nu îți poți da seama dacă este un tip bun sau rău, pentru că a comis niște fapte reprobabile la care publicul este martor chiar la începutul filmului, și o femeie care este foarte bizară. Iar această întâlnire între ei ia o turnură complet neașteptată. Când am citit prima dată scenariul scris de Joel Wyman m-am gîndit la capacitatea lui de a aduce o nouă abordare a ideii de întâlnire într-un film, ceea ce ai crede că este imposibil, dar de fapt chiar asta face.”

„”Dead Man Down: Gustul răzbunării” are o mulțime de schimbări de situație”, mai spune Oplev. „Când crezi că știi ceva, se întâmplă altceva. Din punctul ăsta de vedere filmul este foarte antrenant și atractiv. Scenariul avea toate elementele pe care le căutam pentru următorul meu proiect.”

„”Dead Man Down: Gustul răzbunării” este un film independent de avengură, așa că am avut libertatea de a-l face așa cum îmi doream”, spune Oplev. „Cred că ar fi fost foarte greu să fac un film ca acesta, cu toate scenele și cu toate replicile și acțiunile personajelor într-un studio din America, în sistemul american.”

“Joel Wyman lucrase timp de șase ani la scenariu și era deja în discuții cu Neil Moritz și compania Original Film referitor la producerea filmului”, mai spune Oplev. „Din câte am înțeles, Joel era aproape de a finaliza scenariul și a văzut filmul meu, „Fata cu dragon tatuat” și, se pare, el și Neil Moritz au decis să-mi trimită scenariul mie, pentru că își doreau ca eu să regizez filmul. Când am primit scenariul, eu trebuia să încep lucrul la un alt film, dar proiectul acela s-a anulat. Așa că lucrurile s-au sincronizat. Când am primit scenariul l-am citit foarte repede și mi-a plăcut mult. Apoi l-am sunat pe Joel și m-am întânit cu el și primul nume de actor care ne-a venit în minte pentru rolul lui Victor a fost Colin Farrell.”

“Numele lui Colin a venit natural, pentru că Neil Moritz filmase cu el „Total recall: Memorie programată”, iar mie mi s-a părut o idee interesantă și foarte cool. Așa că m-am întâlnit și cu Colin la New York. Imediat mi-am dat seamă că este un actor care se dedică rolurilor sale și filmelor în care joacă, plus că își dorea să facă ceva diferit și să joace acest personaj care are elemente clasice, dar în același timp este bizar și profund, cu o sensibilitate nuanțată, așa cum îmi doream eu să îl fac. Întâlnirea a mers foarte bine.”

“Noi nu am plecat la drum cu un anumit nume în gând”, explică Oplev. “Deci am avut noroc încă de la început cu Colin, căruia i-a plăcut scenariul și a spus „da”. Proiectul a început cu dreptul. E foarte bine când ai parte de așa un început de bun augur.”

”Când vine vorba de Colin și de rolul Victor”, explică Oplev, “cred că primul lucru foarte important pentru mine – și am discutat acest aspect cu Colin chiar la prima noastră întâlnire – a fost că voiam să îl prezint pe Victor ca pe un om real, nu ca un erou de acțiune. Se poate vedea cum Colin reușește să exprime acest nivel de sensibilitate al personajului, care este unul destul de întunecat. Călătoria sa pleacă dintr-un întuneric total, către lumină. Este vorba despre ispășire.”

„Cât despre Victor”, continua Oplev, ”el este un tip care, pe de-o parte, trebuie să facă fața unei meserii foarte dure, de luptă de stradă. El poate să ucidă oameni chiar dacă asta nu este deloc ușor și, în film, toate crimele astea au consecințe. El nu este un erou de acțiune, ci mai degrabă un om care ucide din răzbunare. Călătoria lui se face dinspre întuneric spre lumină.”

”Și aici intervine Beatrice care vine și îl salvează”, spune Oplev. „În acest fel Victor devine din nou uman; revine la sentimente calde. În timpul călătoriei sale, inima lui nu mai este împietrită și el începe din nou să aibă sentimente. Cam același lucru se întâmplă și cu personajul Lisbeth Salander din „The Girl With the Dragon Tattoo”.”

„Victor este un om care poate ucide”, explică Oplev, „dar prin întâlnirea cu Beatrice și mai ales prin intermediul iubirii dintre ei, el se trezește din nou la viață și, mai ales în ultima parte a filmului, începe din nou să simtă ceea ce simt toți oamenii. Astfel că redevine, nu chiar ceea ce aș putea numi un om normal, dar cineva care după ce a fost greu încercat de viață începe din nou să aibă speranță, să vadă lumina de la capătul tunelului.”

„Cât despre Colin, am simțit că a ajuns în punctul în care chiar poate să îl portretizeze pe Victor ca pe un tip foarte dur dar și cu o sensibilitate și o adâncime emoțională, astfel încât publicul să îl simtă ca pe un personaj uman dar care nu își lasă sentimentele la vedere. Acest aspect era crucial, altfel personajul ar fi devenit monoton și neinteresant. Dar Victor are toate aceste caracteristici și publicul simte că există un văl de mister care îl înconjoară, referitor la ce i s-a întâmplat și la tot destinul său, la emoțiile care îl conduc în această călătorie de redescoperire.”

„Nu pot să lucrez cu un personaj care nu are un destin”, mărturisește Oplev. Pentru regizor personajele care au un destin sunt „cei care își asumă riscuri, sau cei care trec prin perioade foarte deosebite, care le dau o directie în viață, care le construiesc destinul. Și asta este un lucru care te intrigă, te atrage. Dacă simți că personajul respectiv are un destin, atunci iei parte la mister și la călătoria personajului. Pentru noi, publicul, care trăim o viață obișnuită, aceste personaje reprezintă ocazia de a trăi alături de ei o poveste specială. Empatizăm cu ele și ne atașăm de cauza pentru care luptă, chiar dacă uneori fac și acțiuni cumplite, înțelegem necesitatea acestora și acceptăm personajele așa cum sunt. Dacă nu ne atașăm de personaje, pentru că nu simțim că ele sunt mai mult decât par la prima vedere, atunci nu vom vrea să fim parte a călătoriei lor. Deci simpatia și identificarea cu personajul sunt foarte importante.”

„Și am simțit că Farrell poate să îi dea viață lui Victor, că poate să îi confere acea profunzime care să îl facă interesant și care să facă publicul să vrea ca Victor să fie salvat”, explică Oplev. „Am vrut ca el să facă ceea ce trebuie. Și Colin se descurcă minunat în film. Sunt mai multe niveluri emoționale în scenele filmate de Colin și asta conferă complexitate personajului și îl face convingător”.

„Când îl vezi pe Colin în rolul lui Victor vezi că există o duritate, o caracteristică de băiat rău, care ne face să ne gândim că tipul ăsta, având în vedere trecutul său, s-a transformat pentru că a fost nevoit să devină un tip violent – nu pentru că și-a dorit asta, și totul din motive justificate. Deși, atunci când vrei să te răzbuni și iei legea în propriile mâini, există un preț pe care trebuie să îl plătești. Iar Victor plătește renunțând la umanitatea lui, la emoțiile sale. Toate acestea contribuie la complexitatea personajului.”

„Eu și Noomi ne cunoaștem de la filmările pentru „Fata cu un dragon tatuat”, unde am muncit foarte mult, își amintește Oplev.“ „Mai întâi trebuia să vedem dacă Colin vrea să facă filmul și abia după ce el a acceptat, am început să ne gândim la cine o va juca pe Beatrice. Chestia ciudată a fost că Noomi citise deja scenariul. Îl citise și îi plăcuse foarte mult. Și atunci mi-am spus că ar fi o idee bună ca ea să joace rolul lui Beatrice. Noomi s-a întâlnit cu Joel și cu Neil în Los Angeles și, desigur, i-a fermecat pe amândoi, ceea ce a fost minunat.”

„Eu știam că Noomi va putea da complexitate și profunzime personajului, așa cum a făcut și cu Lisbeth in „Fata cu un dragon tatuat””, povestește Oplev. “Dar ce a fost interesant pentru mine a fost să încerc să o folosesc pe Noomi într-un rol care era cum nu se poate mai diferit de cel al lui Lisbeth Salander. Pentru că în „Dead Man Down: Gustul răzbunării” Noomi joacă rolul unei tinere americane cu origini franceze care este foarte feminină, care poartă tocuri, este foarte îngrijită, are un păr superb. Pare minionă și fragilă dar, în același timp, este plină de furie și resentimente. Într-una dintre scene ea trage frâna de mână de la mașina lui Victor, astfel că mașina se rotește periculos, dar se vede că ei nu îi este frică de moarte. Și o vedem pe tânăra aceasta fragilă și feminină, dar care o putere interioară imensă. Mi s-a părut un mod foarte interesant de a o vedea, ca personaj. Iar rolul pe care Noomi îl joacă în „Dead Man Down: Gustul răzbunării”, în ciuda celorlalte roluri pe care le-a făcut de la „Fata cu un dragon tatuat” încoace, este probabil cel mai diferit de cel al lui Lisbeth. Plus că eram foarte încântat să lucrez din nou cu ea, pentru că știam că avea să fie o experiență minunată.”

Povestea filmului „Dead Man Down: Gustul răzbunării” a început cu scenariul original scris de Joel Wyman, la care scenarisul a lucrat timp de șase ani, împreună cu partenerul său de lucru Reid Shane. Shane este și producătorul executiv al filmului și își amintește că „atunci când eu și Joel lucram la scenariu, Joel lucra și la un proiect cu compania Orginal Film a lui Neil Moritz. Asociatul lui Neil, Ori Marmur, l-a rugat pe Joel să scrie un scenariu pentru un thriller franțuzesc pentru care se gândeau să facă un remake. Joel a fost de acord să arunce o privire peste filmul original, dar apoi i-a spus lui Ori că avea un scenariu original mult mai bun la care lucra deja. Ori a fost interest să îl citească și după vreo șase luni, când Joel a terminat scenariul pentru „Dead Man Down: Gustul răzbunării” i l-a trimis lui Ori. Acesta l-a citit imediat și i-a plăcut la nebunie, așa că i l-a trimis și lui Neil care lucre atunci la „Total Recall: Memorie programată” cu Colin Farrell. Neil a fost și el atras de scenariu și i l-a dat lui Colin Farrell căruia i-a plăcut de asemenea”. Și așa s-au pus în mișcare lucrurile pentru „Dead Man Down: Gustul răzbunării”, filmul.

Ori Marmur, producător executiv își amintește: „Joel, Neil și cu mine trebuie să ne întâlnim ca să discutăm despre ceva ce Joel scrisese pentru noi, dar până la urmă am ajuns să discutăm despre filme thriller și filme cu răzbunare. Eu tocmai văzusem un film european după care aș fi vrut să fac un remake. Așa că am inceput să vorbim despre acel fim și Joel a vrut să îl vadă. I-am trimis o copie și a doua zi Joel mi-a spus că nu era interesat să îl facă, dar mi-a spus că are un scenariu original la care lucra, care era mult mai bun. Așa că atunci când a terminat lucrul la scenariu ni l-a trimis, și nouă ni s-a părut foarte interesant. Am lucrat la el împreună cu Joel timp de câteva luni și în final am obținut un scenariu fantastic cu toate elementele pe care le puteți acum vedea în film.”

Ce i-a făcut pe Moritz și Marmur să își dorească să facă un film din scenariul scris de Joel? Așa cum explică Marmur, „Ne-a plăcut scenariul pentru că era original, filmul este un thriller despre răzbunare, dar are și o componentă de dragoste și multe răsturnări de situație. Și avea și ceva anume, nu puteam explica exact ce, dar ceva care ne-a atras imediat. Era diferit de multe alte filme la care am mai lucrat și era diferit și de filmele care sunt pe piață azi. Este un film unic și special – pentru că sunt momente care sunt întunecate și dure, momente înspăimântătoare și momente de suspans. Dar sunt și momente romantice. Plus că este vorba despre lupta dintre lumină și întuneric, dintre bine și rău care se dă atât în jurul lor, dar mai ales în cele două personaje, Victor și Beatrice, care au demonii personali cu care trebuie să se lupte și care trebuie să spere că mâine va fi mai bine. Toate aceste teme integrate în scenariu au fost aduse la viață în film.”

Următorul pas pentru producători era să găsească un regizor potrivit pentru proiect. „Atunci când am primit scenariul de la Joel, am avut o discuție serioasă cu privire la regizor”, își amintește Marmur. „Am făcut o listă cu regizori cu care ne doream să lucrăm la acest proiect și în topul listei era Niels Arden Oplev. Ne plăcuse tuturor „Fata cu un dragon tatuat” și ne-am gândit că Niels a reușit să dea filmului sensibilitate și stil. Și am fost impresionați și de jocul actoricesc.”

Reid Shane spune: “Și mie și lui Joel ne-a plăcut la nebunie „Fata cu un dragon tatuat”, dar ce ne-a plăcut în mod special a fost că Niels a reușit să redea drama, suspansul și acțiunea filmului și că toate se legau atât de bine Și cred că povestea noastră este oarecum similară. Avem multe scene de acțiune, dar în centrul filmului „Dead Man Down: Gustul răzbunării” este de fapt o poveste de iubire. Și am știut că Niels poate să lucreze toate aceste caracteristici, pentru ca are sensibilitatea și capacitatea să facă acest lucru.”

Așa cum explică Marmur, „Știam că Niels își dorea să facă primul său film în SUA, dar că refuzase foarte multe dintre proiectele propuse de studiourile americane. Așa că i-am trimis agentului său scenariul de la „Dead Man Down: Gustul răzbunării”. Agentul i l-a transmis și foarte curând am fost sunați și ni s-a spus că Niels a citit scenariul și că era foarte încântat să îl transforme în film, ceea ce, evident, ne-a bucurat nespus. Așa că nu a mai fost nevoie să mai vorbim și cu alți regizori.”

„Când Niels a venit în L.A pentru prima noastră întâlnire, a fost foarte impresionat”, continua Marmur. „Știa exact în ce direcție voia să ducă filmul și era plin de pasiune și entuziasm.” Unul dintre lucrurile pe care ei le-au discutat atunci a fost legat de perechea de actori care să îi joace pe Victor și Beatrice, personajele principale. „Compania noastră, Original Film, are o relația foarte bună și mai veche cu Colin Farrell,” explică Marmur. “Tot cu el am filmat și „SWAT: Focoase ucigașe”, iar la momentul la care noi ne vedeam cu Niels, Collin filma „Total Recall: Memorie programată” produs tot de noi. Așa că i-am sugerat lui Niels ca rolul lui Victor să îi revină lui Colin, iar Niels a primit cu încântare propunearea. Colin a citit scenariul de la „Dead Man Down: Gustul răzbunării” pe platourile de la „Total Recall: Memorie programată” și a semnat imediat.”

“Următoarea piesă a puzzle-ului a fost Noomi Rapace,” își amintește Marmur. “Ea și cu Niels s-au înțeles foarte bine atunci când au lucrat la `Fata cu un dragon tatuat,’ și Niels s-a gândit că ar fi perfecta pentru rolul lui Beatrice. Așa că i-am trimis și ei scenariul și ea a acceptat. Cred că ne-a spus la prima întâlnire că după ce a citit scenariul l-a sunat pe Niels, pentru că auzise că el urma să fie regizorul.”

„După Colin și Noomi, l-am luat pe Terrence Howard pentru rolul lui Alphonse, iar acesta a fost încă un motiv de încântare, povestește Marmur. Terrence nu prea joacă roluri negative; el este mereu personajul înțelegător, băiatul bun; sau un tip care pare rău dar de fapt se dovedește bun. Dar în „Dead Man Down: Gustul răzbunării”, Terrence este, în mod evident, tipul rău, și rămâne tipul rău, foarte amenințător și înspăimântător.”

“Terrence este un actor minunat și a răspuns cu entuziasm la această nouă provocare”, continună Marmur. „A vrut să joace un rol diferit de ce mai jucase până acum și, trebuie s-o spun, reușește să nu îl joace pe Alphonse în maniera aceea tradițională, de șef mafiot exagerat. Mai degrabă, datorită lui Terrence, Alphonse este un criminal abil, calculat. El își gândește fiecare pas, dar poți să simți că fierbe de furie, deși nu prea lasă să se vad acest lucru.”

„Am făcut o alegere similară și cu Dominic Cooper pentru rolul lui Darcy,” explică Marmur. “Dominic este un actor fantastic. Tocmai a încheiat filmările la „Devil’s Double”, unde joacă extraordinar și cred că era la filmări la „Abraham Lincoln, Vânător de vampiri”, când l-am abordat în legătură cu „Dead Man Down: Gustul răzbunării”. Așa cum s-a întâmplat și în celelalte cazuri, și el a fost foarte încântat de scenariu și a acceptat imediat să ni se alăture. Ca și Terrence cu Alphonse, și Dominic joacă un rol unic pentru el. Este cu adevărat o provocare, dar a reușit să aducă idei noi și originale în interpretarea sa pentru rolul lui Darcy. Darcy este prietenul și colegul lui Victor, ambii lucrând pentru Alphonse. Darcy este cel care încearcă din răsputeri să îl găsească pe cel care îl amenință pe șeful lui până când aproape îl aduce pe acesta în pragul nebuniei. Ce nu reușește el să își dea seama este că cel pe care îl caută este chiar sub nasul său.”

„Am fost foarte norocoși”, spune Marmur. „Cu Colin, Noomi, Terrence, Dominic, și desigur, Isabelle Huppert – „Dead Man Down: Gustul răzbunării” are parte de o distribuție de excepție”.

“Isabelle Huppert a fost un dar,” își amintește Marmur. “Așa cum știe toată lumea, ea este o actriță de origine franceză, iar Niels s-a gândit la ea imediat. Aveam nevoie de o actriță bună care să o joace pe mama lui Beatrice, un rol destul de dificil. Dar, deși Isabelle era interesată de rol, avea și un program foarte încărcat, pentru că este o actriță foarte solicitată. Așa că pentru a putea filma „Dead Man Down: Gustul răzbunării”, ea a fost nevoită să lucreze cu noi între alte două producții filmate în Franța. Deci a fost destul de greu să o aducem la locul nostru de filmare, dar a meriat tot efortul. Scenele dintre ea și Noomi sunt fabuloase și emoționante.”

„Niels a avut dreptate”, spune Marmur. „El era hotărât să o convingă pe Isabelle să accepte rolul. Iar asta este una dintre caracteristicile lui Niels. Când se decide asupra unui actor, nu se dă bătut. Este hotărât și știe ce vrea. La fel este și ca regizor – încăpățânat, încrezător, optimist și mereu cu o atitudine pozitivă. Era sigur că o vom convinge pe Isabelle să ni se alăture, chiar dacă programul ei aglomerat și distanța ne cam puneau bețe în roate și în ciuda faptului că fuseseră propuse și alte actrițe foarte bune care nu aveau alte angajamente. El o voia pe ea. Și-a imaginat-o jucând-o pe mama lui Beatrice și nu voia sa renunțe la această idee. În final mă bucur că nu s-a dat bătut, pentru că Noomi și Isabelle sunt fantastice împreună.”

„Isabelle ridică rolul la un alt nivel”, elaborează Marmur. „Este un rol dificil pentru că este vorba despre o mamă cu o inimă frântă din cauza a ceea ce i s-a întâmplat fiicei ei și care trebuie să fie puternică și să încerce să aducă lucrurile la starea de dinainte. Pentru asta era nevoie de cineva cu o personalitate puternică, dar și cu o latură sensibilă și iubitoare, o persoană care să poată să se apere, dacă situația o cere. Isabelle s-a descurcat minunat.”

„Nu am cuvinte să descriu distribuția acestui film”, se entuziasmează Marmur. „Toți sunt oameni minunați și în afara ecranului și care se dedică 100% proiectelor la care lucrează.”

Producătorii au fost cum nu se poate mai încântați că, încă de la început, toate piesele puzzle-ului se îmbinau perfect. „Încă din prima clipă lucrurile s-au înlănțuit perfect: aveam un regizor și o echipă minunată de actori. Nu a fost nevoie să căutăm săptămâni în șir după regizor sau actori. Scenariul nici nu a fost scos pe piață. Pentru finanțare, Neil Moritz s-a dus cu scenariul la Stuart Ford, directorul IM Global, care s-a alăturat echipei de producători, alături Original Film.”

Stuart Ford își amintește: „Ce ne-a atras în primul rând la acest proiect a fost scenariul. Ni s-a părut un scenariu inteligent, un thriller de marcă cu o valență emoțională. Părea genul de film de acțiune și răzbunare specific anilor 70, era de aur a filmului de studio, mai puțin popular acum. „Dead Man Down: Gustul răzbunării” este un thriller cu multe scene de acțiune, cu mult suspans, cu eroi negativi interesanți și personaje puternice. Iar în centrul său este această neobișnuită poveste de dragoste, care conferă filmului sensiblitate și emoție, ceea ce va atrage public masculin și feminin deopotrivă. Plus publicul mai sofisticat care a urmărit cu sufletul la gură cel mai recent film regizat de Niels Arden Oplev „Fata cu un dragon tatuat”.”

“Implicarea în proiect a IM Global”, explică Ford, “a început cu întâlnirea pe care am avut-o cu Neil Moritz și Ori Marmur, cei doi producători de success care au făcut filme precum „Total Recall: Memorie programată” și „Furios și iute”. În timpul acelei întâlniri am discutat despre ce proiecte mai aveau ei care să se potrivească bugetului nostru; și vorbim aici de buget mediu. Și ei ne-au spus că tocmai au descoperit un scenariu fantastic, „Dead Man Down: Gustul răzbunării”. Ne-au spus numele regizorului, ceea ce ne-a făcut imediat atenți, pentru că toate lumea știe că „Fata cu un dragon tatuat” este un film foarte bun.”

„Și apoi am citit și noi scenariul și am fost dați pe spate, ca să zic așa”, spune Ford, „pentru că era un scenariu complet. Și când l-am întrebat pe Neil Moritz pe cine are în minte pentru distribuție, ne-a spus că deja Colin Farrell acceptase să intre în proiect. Neil ne-a mai spus că ar putea să o aducă pe Noomi Rapace datorită relației foarte bune Niels Arden Oplev. Și Noomi ni se părea perfectă pentru personajul lui Beatrice. Cam la o săptămână după această întâlnire Neil a venit și mi-a confirmat că Noomi acceptase să facă parte din film. În momentul ăla am spus OK, te poți baza pe noi pentru finanțare.”

Ford mai spune: „Niels Arden Oplev era perfect ca să regizeze filmul. „Fata cu un dragon tatuat” este un thriller adevărat. Dar ce am văzut în film a fost și că Niels este un regizor sofisticat, este un adevărat povestitor. El a reușit să facă dintr-un subiect complicat un film foarte bun. Și „Dead Man Down: Gustul răzbunării” este o poveste complexă, ce necesită muncă și are multe momente de suspans. De asemenea, în „Fata cu un dragon tatuat” Niels dovedește un stil vizual fantastic, un estetism pe care, eu unul, îl admir. Așa că stilul său, împreună cu abilitățile lui de povestitor și capacitatea de a genera suspans pe marele ecran îl făceau alegerea perfectă pentru „Dead Man Down: Gustul răzbunării”.”

“Atunci când lucrezi cu Niels”, continuă Ford, “îndrăgești imediat faptul că el are o viziune specifică referitoare la film și atunci când m-a întâlnit cu el să vorbim despre scenariu – cam cu un an înainte de începerea filmărilor – el avea deja o viziune clară pentru fiecare scenă din film, știa ce voia să facă, iar asta a fost foarte reconfortant. Așa cum a fost să îl văd la lucru pe platou. Atenția pentru fiecare detaliu și dedicarea îl caracterizează.”

„Niels a avut o echipă de oameni pe care a vrut să îi aducă în acest proiect”, spune Ford, „și având în vedere că era aceeași echipă care lucrase și la „Fata cu un dragon tatuat” am acceptat imediat, astfel că Niels s-a înconjurat de oameni cu care se simțea confortabil și cu care avea o viziune comună asupra filmului. Cred că acest lucru se vede în „Dead Man Down: Gustul răzbunării”. Filmul are consistență și identitate. Până la urmă, asta este ceea ce ne doream – să facem un film care să fie închegat.”

„Paul Cameron, directorul de imagine, este și el un membru important al echipei”, explică Ford. “Neil Moritz, Ori Marmur și Colin au lucrat de curând cu Paul la „Total Recall: Memorie programată” și toți spun că este o placere să lucrezi cu Paul, pentru că este și un om deosebit, nu doar un profesionist de clasă. Și noi am simțit că un director de imagine cu experiență poate să aducă filmului multe avantaje și să îi confere senzația aceea de megafilm, în ciuda bugetului nostru mediu.”

Conform spuselor lui Ori Marmur, “Paul Cameron a reușit să adauge filmului un alt strat, un aspect original și nemaipomenit pe care el și Niels Arden Oplev l-au conceput și perfecționat. Pentru un film care nu are un buget de 100 de milioane de dolari, așa cum se petrece de obicei pe la Hollywood, pelicula are atitudine, iar actorii sunt toți de primă clasă. Paul intrat în proiect foarte entuziasmat să facă ceva diferit de ce făcuse la „Total Recall: Memorie programată” și în alte filme cu buget mare – ceva ce să nu fie doar efecte speciale si imagini generate pe computer. Așa că a revenit la senzația aceea foarte cool a filmelor din anii 70.”

„La prima noastră întâlnire Niels a spus că el ține foarte tare ca filmul să se simtă ca și cum ar fi real”, își amintește Marmur. „El voia ca filmul să semene cu viața reală, doar că ceva mai intens. Iar această viziune și această perspectivă pe care a adus-o filmului s-a manisfestat și în alegerea lui Paul Cameron și a lui Niels Sejer, designerul de producție, de asemenea un vechi colaborator al regizorului, care a reușit să creeze platouri de filmare extraordinare pe care le-a îmbinat perfect cu clădirile reale din New York și cu imaginile generate pe computer. Publicul nici nu va simți diferența dintre un platou de filmare și realitate.”

“Niels Sejer a venit în acest proiect pentru a construi platouri care să se integreze perfect în peisajele reale”, spune Marmur. “Fiecare platou, fiecare loc de filmare, fiecare stradă din film au fost gândite cu mult timp în avans de către regizorul nostru. Niels Arden Oplev a știut exact ce voia și a vrut să se asigure că atunci când publicul vede filmul, tot ce le apare în fața ochilor este interesant, fie că vorbim de o cameră, un lift, o scară, o cafenea, un depozit sau o clădire de birouri. Scopul lui a fost să se asigure că totul pare real, dar cu ceva în plus, ceva care să te atragă în lumea filmului. Rezultatul este nu doar că ești atras în poveste, dar te pierzi în lumea creată de Niels. Și asta e un lucru extraordinar.”

„Felul în care arată și se simte filmul”, explică Marmur, “în ce privește platourile, lumina, costumele, locul unde este plasată camera de filmat, toate aceste lucruri sunt o extensie a viziunii lui Niels Arden Oplev. „Dead Man Down: Gustul răzbunării” este povestea dură, neînfricată, emoționantă, uneori amuzantă, a două personaje care au suferit și care acum se găsesc unul pe celălalt și reușeșc să supraviețuiască în ciuda piedicilor.”

„Nu am cuvinte să vorbesc despre punctele forte pe care le aduce Colin Farrell personajului Victor”, se entuziasmează Stuart Ford. “Este un actor fantastic și a dovedit de-a lungul carierei că este foarte versatil pe ecran. Victor este un personaj cu multe fațete pe care le dezvăluie treptat, de-a lungul filmului. Așa că este nevoie de talent și muncă pentru a-l interpreta. Iar Colin a făcut fața cu brio acestei încercări.”

„Am fost foarte încântați să lucrăm cu Colin”, adaugă Ford, „pentru că el este unul dintre puținii actori de la Hollywood care este respectat de critici, cât și iubit de publicul larg. Plus că a dovedit că poate să facă roluri de acțiune dar și roluri mai romantice. Noi credem că „Dead Man Down: Gustul răzbunării” are toate atuurile pentru a atrage spectator i diferiți, așa încât Colin ni s-a părut alegerea perfectă pentru rol.”

Ori Marmur este de acord. ”Îl iubim pe Colin Farrell, ca actor,” spune Marmur. “Este un adevărat cameleon. Poate să treacă de la filme precum „Total Recall: Memorie programată” la un film independent precum „In Bruges”, la o comedie precum „Șefi de coșmar” și apoi la un film precum acesta, „Dead Man Down: Gustul răzbunării” și asta îl face unic, zic eu. Se simte bine în pielea lui și a avut o carieră interesantă, cu filme foarte diverse. Era de asemenea important ca el să interpreteze un rol credibil pentru bărbații care vin să vadă filmul.”

„Ce m-a atras din prima clipă la „Dead Man Down: Gustul răzbunării” a fost scenariul”, își amintește Colin Farrell. „Asta era înainte să știu că Niels va fi regizorul, ceea ce pentru mine este încă un avantaj. Am citit scenariul și mi-a plăcut la nebunie. Mi-au plăcut personajele, coordonatele, chiar și zona unde locuiesc Victor și Beatrice, apropierea dintre ei ei și aspectul ușor voyeuristic de la care pornește relația lor. Asta este un element hitchcockian care m-a atras.”

„Acțiunea din „Dead Man Down: Gustul răzbunării” se petrece într-o lume a criminalilor și a violenței, dar povestea de dragoste este foarte puternică și profundă”, explică Farrell. “Secvențele de acțiune din film sunt și ele complexe și pline de suspans. Dar povestea de dragoste dintre Victor, personajul pe care îl joc și Beatrice, personajul jucat de Noomi este liantul întregului film. Este vorba, în principal, despre doi oameni care au avut de suferit foarte mult, aproape fără speranță de recuperare și care se întâlnesc și își oferă reciproc o șansă la vindecare. Pentru mine acest aspect a fost cel mai interesant din toată povestea.”

„Abia după ce am citit scenariul am aflat că filmul va fi regizat de Niels Arden Oplev”, mai spune Farrell. “Văzusem „Fata cu un dragon tatuat” și apoi am mai urmărit un film care se numește „Vom învinge”, care este foarte frumos, dar total opus de „Fata cu un dragon tatuat”. Mi-am dat însă seama că Niles poate face orice îi trece prin cap și am fost foarte entuziasmat să lucrez cu el.”

”Recent mi-am dat seama că, de-a lungul timpului, am jucat vreo șase sau șapte roluri de dur și vreo doi gangsteri”, reflectă Farrell. ”Cred că este o lume care mă atrage pentru că miza este mare. Dar în orice fel de film, povestea, emoțiile pe care le stârnește ea sunt de fapt cele care atrag publicul. Trebuie să te atragă personajele și să vrei să fii parte din povestea lor, să te implicit emoțional.”

„Recunosc, nu prea mai voiam să mai joc în încă un film de acțiune cu arme și tipi duri și legi încălcate”, mărturisește Farrell. „Dar când am citit „Dead Man Down: Gustul răzbunării” am simțit că acest film este diferit. Nu am simțit că mă implic într-un alt film cu gangsteri, un alt film de acțiune, pentru că pentru mine miza filmului este povestea de dragoste dintre Victor și Beatrice. Restul este doar o oportunitate pentru ca ei să se regăsească și să se salveze unul prin celălalt.”

“Povestea din „Dead Man Down: Gustul răzbunării” redă o lume unică, particulară”, explică Farrell. “Iar noi o vedem prin prisma celor doi oameni care caută o finalitate într-un anumit aspect al vieții, o viață care până acum a fost foarte dură cu ei. Amândoi au simțit durerea, dar în feluri diferite și găsesc unul în celălalt ceva ce nu căutau, dar care le dă posibilitatea să se vindece și să renunțe la trecut în alt fel decât își propuseseră initial.”

“Deși din motive diferite, Victor și Beatrice, au pornit la început în încercarea de a se răzbuna pentru a se împăca cu trecutul lor. Dar pe măsură ce povestea dintre ei se dezvoltă, dorința de răzbunare este înlocuită de dragoste. Acest lucru se întâmplă deși niciunul dintre ei nu căuta dragostea, compasiunea. Ei sunt ambii victime ale unei lumi despre care ei cred că le-a furat orice șansă de a mai simți vreodată ce înseamnă prietenia, bunătatea, apropierea umană, dragostea. Dar împreună ei reușesc să se salveze și să experimenteze din nou toate aceste sentimente frumoase.”

„Victor este un imigrant de origine ungară, inginer de profesie, care a venit la New York cu șapte ani în urmă”, explică Farrell. „Ca mulți alții, el a venit în America în căutarea unei vieți mai bune, unei oportunități. Dar în urma unui eveniment extrem de violent, care are loc înainte de acțiunea filmului, soția și fiica lui sunt ucise. El este cineva căruia i-a fost luat, în mod violent, tot ce avea mai bun. Și nu mai are prea multe speranțe că va mai avea vreodată pace și iubire în viața lui. Nu știu cine ar mai putea fi optimist după așa o tragedie. Doar că el se decide să nu rămână pasiv. El vrea să influențeze balanța dreptății și încearcă să îi pedepsească pe cei care i-au omorât familia.”

„Victor trăiește singur într-un apartament steril”, spune Farrell, „și este un singuratic, chiar și atunci când se află în compania bărbaților cu care lucrează, gangsterii printre care se infiltrează, cei care i-au ucis soția și fetița. El are propriul său cod de onoare și credințe, dar este nevoit să le încalce pentru a face ceea ce el crede că este necesar pentru a îndrepta răul ce i s-a făcut.”

„Victor este un om care nu a primit nimic de-a gata, el a trebuit să creeze oportunități, să manipuleze relații, să se prefacă pentru a putea câștiga încrederea grupării de mafioți pe care vrea să o distrugă”, explică Farrell. „Gruparea asta nu e tocmai Cosa Nostra, nu sunt atât de uniți ca o familie, nu sunt impenetrabili. Dar el are o minte strălucită, structurată și analitică. Fiind inginer, cunoaște foarte bine proprietățile materialelor și rezistența acestora și tot așa înțelege și arhitectura relațiilor și a sistemului în care se infiltrează.”

”Înainte de povestea noastră”, continua Farrell, ”el a pus la punct un plan prin care să se infiltreze în gruparea mafiotă prin intermediul lui Darcy, jucat de Dominic Cooper. Inițial Victor crede că Darcy este vulnerabil, așa că se folosește de el. El face astfel încât să lege o prietenie, deși foarte slabă, cu acesta din urmă care îl prezintă până la urmă lui Alphonse, jucat de Terrence Howard.”

”În paralel cu aceste întâmplări, Victor și Beatrice, care locuiesc în același bloc, se întâlnesc fugitiv de câteva ori”, explică Farrell. ”Ei locuiesc la doar câțiva metri unul de celălalt, la etajul 18. Balcoanele lor se află față în față. Și eu cred că, de câteva ori înainte ca acțiunea din film să înceapă, Victor s-a uitat pe geam și a văzut o femeie uitându-se la el. Iar ea l-a văzut pe el. Și poate și-au făcut cu mâna timid, ca între vecini.”

“Apoi în apartamentul lui Victor se petrece ceva ce nimeni nu ar fi trebuit să vadă”, spune Farrell. “Beatrice îi lasă în cutia de scrisori un bilet cu numărul ei de telefon. Victor o sună și o invită la cină. Vorbesc la telefon, fiecare stând pe balconul lui. Asta mi s-a părut o scenă foarte frumoasă, încă de când am citit prima dată scenariul. E romantică în felul ei, deși este plină de tensiune, având în vedere lumea violentă în care trăiesc cei doi. Ei se întâlnesc, dar nu e cea mai reușită primă întâlnire.”

„Victor trăiește o existență foarte simplă”, explică Farrell. „El nu mai are nicio bucurie în viață. Nu merge la film, nu ascultă muzică. Când pășește prima dată în apartamentul unde Beatrice locuiește cu mama ei, i se pare că a intrat într-un mediu unde se simte în siguranță; ca atunci când vii de afară, din frig și intri într-o camera încălzită, unde miroase a pâine caldă și mâncare gătită. El nu prea este obișnuit cu așa ceva, nu mai are parte de astfel de lucruri în viață, dar treptat începe să simtă anumite lucruri, lucruri pe care nu ar vrea să le simtă. Chiar dacă e vorba numai despre mirosul de pâine caldă. Plus că este vorba despre relația dintre o mamă și fiica ei, persoane care lui i-au fost răpite. O mamă și o fiică. Din multe puncte de vedere apartamentul celor două este un loc periculos pentru el, pentru că Victor nu își permite să fie vulnerabil. Acum el nu are decât o singură misiune în viață, și orice lucru care îl abate de la această misiune este o amenințare Așa o vede și pe Beatrice la început, dar ulterior ea se dovedește a fi o abatere binevenită, salvatoare chiar.”

„La un moment dat Beatrice îi duce lui Victor câteva caserole cu mâncare”, își amintește Farrell, „și îi spune că mama ei a gătit pentru el. Victor nu a mai mâncat mâncare făcută în casă de mai bine de doi ani. Deci se vede că există mai multe etape ale relației care se dezvoltă între cei doi. Și mama lui Beatrice joacă un rol în această apropiere, mai ales felul în care gătește, dacă într-adevăr mâncarea este gătită de ea. Pentru Victor un astfel de cadou este foarte important. El se bucură de mirosul amețitor al mâncării și apoi de gustul delicious. El renunță încet-încet la vizunea sumbră pe care o are asupra vieții.”

„A trebuit să mă chinui un pic cu scenele de acțiune, ca să nu mă plictisesc”, mărturisește Farrell, „deși ele sunt destul de spectaculoase pe ecran, pentru că adevăratul motiv pentru care am vrut să joc în acest film a fost relația dintre Victor și Beatrice. Pentru mine, acesta este centrul emoțional al filmului. Restul lucrurilor în care este implicat Victor sunt de fapt lucruri la care el trebuie să renunțe. Sunt ca niște bule de săpun pe care el trebuie să le spargă, deși încă nu-și dă seama de acest lucru, el trebuie să renunțe la toată violența și tristețea care îl înconjoară pentru a se putea apropia de Beatrice, așa cum se întâmplă la finalul filmului.”

În ceea ce privește lucrul cu Noomi Rapace, Farrell nu are decât cuvinte de laudă la adresa actriței.

”Noomi este extraordinară. Este foarte deșteaptă și îndrăzneață. Și are o capacitate incredibilă de a reda emoții. Te provoacă într-un mod plăcut ca actor și își cunoaște personajul. A construit-o pe Beatrice atât de bine și atât de frumos, de poetic, încât îi știe toate dedesubturile. De fiecare dată când eram amândoi pe platoul de filmare era o încântare. Și, deși eu tot spun că Victor și Beatrice sunt centrul poveștii, și oricât de mult mi-au plăcut scenele dintre ei doi, este vorba mai ales despre Noomi și felul în care o joacă pe Beatrice. Este o bucurie să o privești și să joci alături de ea. Este extraordinară, cu adevărat extraordinară.”

„Înainte să înceapă filmările propriu-zise, am participat la niște repetiții foarte interesante”, își amintește Farrell. “Au durat numai trei zile dar am scos material cât pentru două săptămâni. Am stat la un hotel din L.A timp de trei zile – Joel Wyman (scenaristul), Niels, Noomi și cu mine. Am parcurs scenariul, pagină cu pagină. Nu prea a fost nevoie de îmbunătățiri. Dar am stat și am discutat despre el și Niels a venit cu ideile și propunerile lui, Noomi cu ale ei și eu cu ale mele. Joel ne-a ascultat pe toți. Pentru că ideile lui erau deja în scenariu, așa că el doar a ascultat să vadă ce avem și noi de spus. Și cred că am reușit să facem scenariul și mai bun – de fapt, nu mai bun, cât mai personal. Nu erau lucruri în el cu care să nu fim de accord, a fost mai degrabă o schimbare de perspectivă în unele puncte, niște evidențieri pe ici, pe colo.”

„La repetiții ne-am distrat foarte tare”, mai spune actorul. „Niels este un tip de treabă. Ne-am înțeles încă din prima clipă. Și este mereu pus pe treabă, neobosit și nu face compromisuri. Ca actor, unul dintre lucrurile pe care le aștepți de la regizorul cu care lucrezi este sentimentul de încredere. Și eu am avut încredere că Niels nu va pune punct unei scene până când nu este complet mulțumit de ea. Doar că în cazul ăsta te întrebi uneori dacă ce-l mulțumește pe el te mulțumește și pe tine. El este însă un om foarte inteligent și un regizor minunat. Parcă nu obosește niciodată, esta ca un câine care aleargă după un os. A început să lucreze la acest film cu un an înainte de începerea efectivă a filmărilor, este foarte meticulos.”

“Niels este extraordinar din toate punctele de vedere”, mai spune Farrell. “Pentru „Dead Man Down: Gustul răzbunării” a ales să lucreze cu Paul Cameron ca director de imagine. Eu am mai lucrat cu Paul la „Total Recall: Memorie programată” și știu ce bun profesionist este. Știe să folosească lumina astfel încât să creeze o anumită atmosferă. Când am citit scenariul m-am temut că filmul s-ar putea să aibă o atmosferă prea murdară, să semene prea mult cu un serial de televiziune cu polițiști, deși simțeam potențialul filmului de a explora tristețile și bucuriile vieții, toate dezamăgirile și speranțele care înconjoară personajele. Știam că filmul poate fi ridicat la un nivel mai înalt decât doar un film de acțiune. Ar fi putut chiar să dea senzația de basm. Mai ales prin scenele dintre Victor și Beatrice în balcon. Și Paul a folosit foarte frumos lumina, astfel încât „Dead Man Down: Gustul răzbunării” să nu semene cu „Mândrie și glorie”, drama cu polițiști în care am jucat acum mulți ani și care se petrece tot în New York. Filmul acela era foarte întunecat și foarte apăsător, pentru că așa trebuia să fie. Filmul acesta e mai luminos. Deși povestea filmului este destul de dură și unele scene sunt mai dure, există o luminozitate aparte. Felul în care este luminat filmul are chiar și ceva sexual. Nu spun că este vorba despre ceva de genul ”O iubire imposibilă”, dar știu că Niels a văzut filmul și cred că a împrumutat ceva din temele de lumină de acolo.”

“Niels este pur si simplu fantastic”, spune Farrell. “Direcția pe care ți-o dă este extraordinară. Unii regizori te lasă în pace și se axează mai mult pe compoziție și pe încadrarea imaginii, pe mișcarea camerei, pe firul narativ al filmului și chiar și pe partea de editare, dacă este și editorul pe platou. Și asta este important, evident, dar Niels este acel tip de regizor care, deși se preocupă de toate aceste lucruri, are multe idei interesante și vine cu tot felul de detalii. Deci dacă scena se îndreaptă într-o anumită direcție, el vine și te roagă să faci o schimbare de 180 de grade, în altă direcție. Și mereu te întrebi De ce? Și mereu încerca să facă filmul cât mai luminous. Pentru că temele filmului sunt destul de întunecate, el încerca să aducă lumină în platou, jocuri de lumină pentru ca lucrurile să nu rămână blocate într-o singură zonă. A încercat să aducă raze de lumină în film pe cât s-a putut.”

„Dar Niels era preocupat mai ales de interacțiunea dintre toate personajele din film”, povestește actorul. „Asta este normal pentru orice regizor, dar el era aproape obsedat de relația dintre personaje și de comportamentul lor. Și nu găsești așa o atenție pentru detalii. E aproape un lux. Filmările au durat 43 de zile, dar au fost foarte multe lucruri de făcut în perioada aceea. Erau trei platouri de filmare complexe, plus alte multe locuri de filmare și totul trebuia făcut într-un timp destul de limitat. Dar în ciuda presiunii, nu am simțit că filmul a avut de suferit din punct de vedere al creativității. Și aici mă refer mai ales la abordarea destul de dogmatică a lui Niels în ce privește aspectele importante ale filmului și la ce era nevoie să facem pentru a a le realiza.”

„Designerul de producție, Niels Sejer, este un geniu”, adaugă Farrell. „A reușit să creeze o lume foarte senzuală, care se potrivește de minune cu felul în care Paul Cameron se joacă cu luminile. Filmul are o senzualitate aparte, ceea ce nu prea vezi în filmele de acțiune. Este aproape o poezie în felul în care sunt create platourile de filmare – detaliile, atmosfera. Apartamentul lui Victor, de exemplu, te duce înapoi în timp în Europa anilor 80. Există bineînțeles un motiv pentru asta. El locuiește în acest apartament de doi ani de zile, de când familia lui a fost ucisă. Înainte de asta, apartamentul a fost locuit de alți imigranți care încercau să se obișnuiască cu noua lor viață în America, aici se făcea trecerea de la fosta lor viață din Europa de Est la cea din America. Este o zonă a recuperării, unde familiile se pregăteau să treacă într-o nouă etapă a vieții lor. Acesta este locul unde locuiește Victor acum. Și el nu a schimbat cu nimic acest loc, se văd până și urmele lăsate pe perete de pozele înrămate. Nu a scos nici măcar cuiele de care au fost acestea atârnate și care au râmas înca în perete, aducând aminte de trecerea timpului și de dispariția familiei, de risipirea amintirilor. Și totul arată atât de real, Niels Sejer a făcut o treabă fantastică.”

„Dar trebuie să recunoaștem că tot ce e în film s-a născut din imaginația și creativitatea și simțul artistic al lui Niels Arden Oplev. Totul a trecut prin mintea lui și a devenit un aspect important al poveștii. Cele două apartamente, care sunt fragmente ale blocurilor de locuințe unde trăiesc cele două personaje sunt lumi pe care el le-a creat. Clădirile sunt adevărate, ele se află în New York, scenele de exterior acolo le-am filmat. Interioarele au fost însă create până la cel mai mic detaliu. Mă duceam pe platou în pauza de prânz, când nu era nimeni acolo și aveam un sentiment aproape magic. Parcă așteptau o poveste. Niels Arden Oplev și Neils Sejer au făcut o treabă minunată cu cele două platouri. Sunt mici părți ale unor lumi minunate care așteaptă să fie locuite.”

Noomi Rapace a acceptat imediat să joace rolul lui Beatrice în „Dead Man Down: Gustul răzbunării”.

“Ce m-a atras initial a fost scenariul, spune ea. Când l-am citit prima dată, mi-a mers direct la inimă. Mi s-a părut cea mai frumoasă poveste de dragoste – între două suflete pierdute. Apoi am auzit că filmul va fi regizat de Niels Arden Oplev cu care mai lucrasem și cu care mă înțelegeam foarte bine. Numai că eu sunt Toma necredinciosul, trebuie să verific totul. Așa că l-am sunat să îl întreb dacă e adevărat că va regiza filmul. Mi-a spus „da” și m-am bucurat mult, pentru că scenariul îmi plăcea. Mi-a spus și că îl vrea pe Colin Farrell pentru rolul lui Victor, ceea ce era tot o veste bună. La scurt timp după ce am vorbit, eu, Colin și cu el ne-am întâlnit în L.A, cu vreo opt luni înainte de începerea filmărilor. Eu și Colin am vorbit un pic despre povestea filmului și despre personajele noastre. Cred că s-a creat o legătură încă de la început.”

„Apoi am început să mă gândesc din ce în ce mai mult la poveste, la personaje și nu am mai putut să mă desprind”, își amintește Rapace. “Nu cred că mi s-a mai întâmplat să am așa o reacție la un scenariu. M-am îndrăgostit de poveste și de film. Chiar dacă am muncit ore în șir și unele scene au fost dificile și obositoare, pur și simplu am adorat fiecare clipă.”

”Îmi plac cele două povești paralele”, explică Rapace. “Beatrice și Victor trăiesc două situații de viață diferite și m-a emoționat felul în care ei interacționează, schimbările care au loc în fiecare dintre ei, modul în care își schimbă destinul unul altuia. Eu am crescut cu filme precum „Iubire adevărată”, „Născuți asasini”, „Thelma și Louise” care vorbesc despre relații complicate, între oameni care se află în situații limită. Cred că scenariul acesta avea energie și un spirit care mi-a adus în minte acele povești nemuritoare de iubire care, deși sunt destul de întunecate și violente, au ceva magic în ele, ceva luminos. Asta m-a atras cel mai mult la film, combinația asta interesantă și genul de relație care se leagă între personajele principale. Este o poveste foarte frumoasă. Pe de-o parte ei sunt diferiți, dar pe de altă parte există ceva ce îi leagă, iar asta este foarte frumos.”

“Mama lui Beatrice, personajul pe care îl interpretez, este franțuzoaică, jucată de Isabelle Huppert, iar tatăl ei este un American care le-a părăsit când Beatrice era copil, după ce s-au mutat din Franța la New York”, explică Rapace. “Și de atunci nu au fost decât ele două, mamă și fiică. Ele locuiesc într-un mediu foarte protejat, aproape ca într-un balon. De parcă timpul a stat pe loc în apartamentul lor. Au o relație aproape simbiotică, își termină propozițiile una alteia, sunt mai mult ca două surori, sau cele mai bune prietene. Pentru ele frumusețea este foarte importantă. Caută frumusețe în viață și încearcă să se bucure de ea.”

„Dar lui Beatrice i se întâmplă ceva foarte dramatic, un lucru care îi schimbă complet viața”, spune Rapace. „Este ca și cum viața ei s-a oprit în acea zi nefastă și de atunci ea tot încearcă să își găsească din nou drumul. Încearcă să facă față acestei noi vieți, să o accepte, să găsească metodele cele mai potrivite pentru a se împăca cu un destin tragic. Cred că în acel moment s-a întâmplat ceva între Beatrice și mama ei. Ele nu își mai pot împărtăși totul. Beatrice nu îi mai spune mamei ei tot ce se petrece cu ea. Singurătatea ei devine din ce în ce mai adâncă până la un anumit punct.”

”Dintr-un anumit punct de vedere Beatrice și mama ei sunt ca niște refugiați”, explică Rapace. “Cel puțin mama ei. Pentru că în general copiii de imigranți își doresc mai mult să se intergreze, să devină asemenea celor din noua lor țară. În același timp, casa lor este ca o insulă. Cred că o parte din Beatrice își dorește să scape de pe această insulă, dar totodată este foarte apropiată de mama ei. Nu sunt sigură ca relația dintre ele este 100% normală, dar se iubesc foarte mult. Există o legătură foarte strânsă între ele, este vorba despre femininate, frumusețe, despre a fi sexy și atractivă. Cred că mama lui Beatrice, așa cum este jucată de Isabelle Huppert, este un personaj foarte interesant și o femeie foarte atrăgătoare. Plus că este un caracter puternic, deși pare fragilă. Trebuie să fie greu să ai o astfel de mamă.”

„Multe aspecte ale relației dintre Beatrice și mama ei le-am descoperit împreună cu Isabelle”, explică Rapace. “Mi-am dat seama de acest lucru când lucram împreună. Nu ne gândisem dinainte la cum se vor întâmpla lucrurile, totul a început când am pășit în platoul de filmare și am început să lucrăm.”

„Atunci când Beatrice îl invită pe Victor la cină în apartamentul ei, Valentine vrea ca Victor să vadă cât de frumoasă este și ea”, continuă Rapace. “Deci, deși își dorește ca Beatrice să își refacă viața, să înceapă să trăiască din nou, își dorește ca ceilalți să o vadă ca pe o persoană specială și își dorește să rămână o persoană importantă în viața fiicei sale. Poate că ea încă se mai vede drept tânăra care era atunci când a părăsit Parisul, acum mulți ani. Este ca și cum Beatrice și mama ei nu trăiesc în lumea obișnuită. E ca și cum pentru ele timpul stă în loc. Asta până când Victor le păsește pragul.”

„Îmi place că povestea asta este un fel de saga în care Beatrice trece de la a fi o tânără foarte feminină și fără experiență, la a fi femeie în toată firea, perfect conștientă de tot ce se petrece în jurul ei. Este ca un elf. Un elf cu probleme.”

“Beatrice și Victor locuiesc peste drum unul de celălalt”, explică Rapace. “Viața lui Beatrice s-a oprit în ziua în care a fost lovită de o mașină și a rămas cu cicatrice permanente. În acel moment, din punctul ei de vedere, totul i-a fost luat. Acum ea își petrece viața pe balcon, departe de ochii lumii, nu vrea să iasă, nu vrea să se vadă cu prietenii ei.”

“Și într-o seară îl vede pe Victor, vizavi”, continuă Rapace. “Și se crează o legătură, pentru că ea vede că și el este singur. El devine aproape o obsesie petnru ea. Cred că îl urmărește, îl studiează, pune cap la cap piesele existenței lui încercând să descopere cine este bărbatul din fața ei.”

„Până când într-o zi îl vede pe Victor ucigând un bărbat în apartamentul lui. Într-o situație ca asta probabil oricine s-ar speria și ar chema poliția. Dar ea este fascinată. Acțiunea lui o face să se gândească la o soluție, la o cale de a se salva. Își dă seama că el este răspunsul pe care îl căuta, că asta ar trebui să facă și ea, să îl ucidă pe cel care a lovit-o cu mașina, pentru că numai așa simte că poate să își refacă viața.”

”Așa că Beatrice începe să plănuiască totul,” continuă Rapace, “începe să se gândească la asta. Cel care a lovit-o este demonul ei, îi ocupă gândurile de la accident încoace, timp de multe luni. Și dintr-o dată atenția ei se îndreaptă către Victor, pentru că el este cel care, fără să vrea, i-a oferit o soluție. El este salvarea ei.”

“Beatrice și Victor continuă să se privească de la balcon, chiar își fac cu mâna de câteva ori,” spune Rapace. “În felul acesta ei se simt totuși protejați, pentru că nu pot vorbi, nu se pot auzi. Ea se simte protejată de această liniște, pentru că simte că are timp, nu este nevoie să se grăbească.”

„În cele din urmă Beatrice îi scrie un bilețel lui Victor cu numărul ei de telefon”, explică Rapace. “El o sună și ies la o întâlnire, oarecum. Ea se aranjează. Dar de fapt ea are un plan – primul pas este să îl vrăjească, apoi să îl prindă. Așa că prima scenă în care ei se întâlnesc față în față este foarte interesantă. La început totul decurge ca o întâlnire normală pentru ca în final Beatrice să îl șantajeze pe Victor, spunându-i ce a văzut și cerându-i să îl omoare pe cel care a accidentat-o, în schimbul tăcerii ei. Ea îi explică lui Victor că omul ăla i-a răpit întrega viață, și că ea îi face un serviciu pentru că nu s-a dus la poliție, așa că acum vrea ca Victor să o ajute să își ia viața înapoi. Întreaga scenă dintre ei ajunge să aibă un deznodământ complet diferit de ce te-ai fi așteptat să se întâmple.”

”Abia după seara aceea Beatrice și Victor ajung să se cunoască mai bine,” continuă Rapace “Ea este puțin surprinsă să observe impactul puternic pe care el îl are asupra ei, așa că îl urmărește într-o zi și chiar îl salvează dintr-o situație periculoasă. Atunci se apropie și mai mult și încep să lucreze la planurile lor de răzbunare. Apoi ea se îndrăgostește de el.”

“De fapt, Beatrice și Victor se vindecă unul pe celălalt”, explică Rapace. “Ei sunt suflete înrudite, într-un fel; amândoi au trecut prin experiențe foarte dureroase, care i-au făcut să trăiască într-o lume foarte întuneacoasă. Viețile pe care le-au avut s-au pierdut și acum ei trăiesc într-un iad perpetuu. Inimile lor sunt pline de ură, nu mai pot simți altceva. Eu am o replică, la un moment dat: „Aș vrea să dau foc la lume.” Când Beatrice spune asta speră că el o înțelege, pentru că este singurul care ar putea înțelege, iar ea este singura care îl poate înțelege pe el.”

„Deși piederea suferită de Victor este mult mai dureroasă decât a lui Beatrice,” continuă Rapace, ”ei au o legătură și își ghidează pașii unul altuia. Victor încearcă să o convingă pe Beatrice că nu își va găsi liniștea prin răzbunare. Răzbunarea nu este un răspuns, ci mai degrabă este o cale de împiedica salvarea. Dar Beatrice realizează că Victor nu se va opri până când răzbunarea lui este completă, până când toți mor, inclusiv el. Așa că Beatrice își dă seama că trebuie să facă tot ce poate pentru a-l opri.”

În ce privește colaborarea cu Colin Farrell, Rapace spune că a fost o experiență extraordinară.

“Mi-a plăcut la nebunie să lucrez cu el. Cât au durat filmările se întâmpla să ne trimitem mesaje, chiar și noaptea târziu, cu privire la scenele pe care trebuia să le filmăm. „Și dacă mai bine zic asta? Cum crezi că va ieși dacă facem scena așa?” Parcă mințile noastre lucrau la viteză maximă. Plus că și energia dintre noi era una specială. Suntem asemănători, nu ne oprim niciodată, suntem mereu prezenți, trăim fiecare clipă. Chiar am visat că eu și Colin eram într-o mașină, într-un oraș în flăcări, el conducea ca un nebun, dar nu mi-era frică, pentru că eram cu el. Mi-aș fi dorit să am mai multe scene cu el, eventual toate. Avem și o scenă lungă, vreo nouă minute când pur și simplu am uitat de lumea din jur. Parcă eram numai noi doi.”

“Colin este un tip sensibil, pasionat și dedicat”, explică Rapace. “Și este și foarte deschis. Când filmam parcă eram doar noi doi, iar asta este o experiență extraordinară ca actor – să existe o conexiune, să blochezi tot ce vine din exterior. Mi-a plăcut foarte mult asta. Plus că el nu este un tip vanitos, nu se încăpățânează, ci muncește mult. Am fost foarte impresionată și inspirată de el.”

„Colin și cu mine nu ne-am pregătit prea mult în avans pentru scenele cu noi doi și nici nu am discutat prea mult despre ele”, își amintește Rapace. “Pur și simplu ne duceam pe platou și lucrurile începeau să se întâmple. De obicei mă pregătesc încercând să îmi cunosc personajul, și apoi pornesc de acolo. Nu cred că este nevoie de foarte multă planificare și coordonare, nu cred că este nevoie să fii mereu în control, ci mai degrabă trebuie să fii destul de curajos să pășești în platou și să te deschizi complet și să spui „Ok, ce facem azi?” Pentru că nu știam nicioadată ce voia Colin să facă. Nu cred că poți plănui prea mult înainte, pentru că nu știi cum vor decurge exact lucrurile. Nu știi ce se va întâmpla. Cred că eu și Colin ne asemănăm din punctul ăsta de vedere.”

“Nu am repetat de fapt în cele trei zile când ne-am întâlnit la Los Angeles,” spune Rapace. “Mai mult am discutat despre poveste și personaje. Ulterior i-am scris lui Joel Wyman referitor la o anumită scenă unde aș fi vrut să adaug ceva și el mi-a trimis scena rescrisă și am văzut că a reușit să exprime exact ceea ce doream. Relația aceasta de colaborare a continuat pe tot parcursul filmărilor. Am simțit că intrăm împreună, toți, în lumea filmului. Așa că a fost o experiență foarte personală.”

“Cât despre Niels, noi am mai lucrat împreună – el știe că mă implic total, dar și că sunt destul de încăpățânată”, explică Rapace. “Când cred că știu ceva despre personaj, când simt că am un indiciu, când simt că dețin cheia personajului, atunci știu că trebuie să joc acea carte. Și știu că trebuie să îl conving pe Niels să fie de partea mea. Cred că toți suntem așa, toți patru Niels, eu, Joel și Colin. A fost o experiență incredibilă. Am simțit încă de la filmări că suntem pe drumul cel bun.”

Actrița are o relație foarte bună și cu regizorul Niels Arden Oplev.

“Niels mi-a spus că sunt ca o grenadă, că energia mea este explozivă și că îl energizez și pe el”, râde Rapace. “Și el este un om foarte energic, foarte pasionat de munca lui. Dar este o personalitate puternică, îi place să facă lucrurile așa cum vrea el. Dar se dedică mereu 150%. Nu cred că știe ce înseamnă să faci compromisuri. Cam așa funcționează el. Uneori vrea ceva anume, dar nu reușește să exprime exact ce și atunci eu îi dau o versiune a ceea ce cred eu că vrea și el spune „Da, asta era!” Odată pot să jur că avea lacrimi în ochi când mi-a spus asta. E ca un vulcan.”

„Îmi place foarte mult să lucrez cu Niels pentru că nu știu niciodată unde vom ajunge la finalul filmării”, explică Rapace, “dar mereu simt energia lui pozitivă. Chiar dacă este o energie foarte puternică și uneori se mai enervează, are mereu un motiv întemeiat și este mai ales pentru că vrea să facă un film cât mai bun. Relația dintre noi este una foarte sinceră și directă. Nu ne protejăm în relația de muncă pentru că știm că împărtășim aceeași viziune. Și știm că amândoi lucrăm să facem ceva care să iasă în evidență. Am avut același tip de colaborare când am lucrat la „Fata cu un dragon tatuat”. Acolo a început totul.”

“Cu Niels simt că îmi pot exprima ideile”, comentează Rapace. “Există o scenă cu mine și Colin care fusese scoasă la un moment dat pentru că era prea lungă. Colin a venit la mine și mi-a spus: „Știi, scena aia cu noi doi în mașină, trebuie să o băgăm la loc”. Şi eu am spus: „Bine”. Eram amândoi pe aceași lungime de undă. Niels a fost și el deschis la sugestia noastră. Cred că îi place atunci când actorii se implică în felul acesta. Te lasă să spui ce ai de spus, pe mine chiar mă încurajează – dacă vreau să mai trag o dublă sau vreau să încerc o altă abordare. Și chiar am schimbat unele lucruri față de cum erau în scenariu. Cred că Niels are încredere în mine pentru că simte că este vorba despre colaborare între noi. Nici unul dintre noi nu simte nevoia să negocieze.”

„Pentru mine primul film în limba engleză a fost „Sherlock Holmes”, care a însemnat un pas foarte important și am fost foarte speriată că poate nu voi reuși să lucrez cu Robert Downey, Jr. și Jude Law și să fac față la tot. Mai ales că se și improviza mult, ei încercau lucruri noi. Nu voiam să fiu tocmai eu cea care să cedeze. Știam că trebuia să găsesc o cale să mă simt confortabil cu limba engleză astfel încât să pot face asta alături de ei. Pentru mine acela a fost un pas foarte important și după acel film am simțit că am ajuns în punctul în care nu mai trebuie să îmi fac griji referitor la limba engleză.”

“Dar nu cred că pentru Niels e o diferență mare. Soția lui este americancă, iar ei sunt împreună de mulți ani. Copiii lui vorbesc engleză. Deci nu cred că pentru el este așa o mare diferență să regizeze un film în limba engleză. Și chiar și pentru mine, eu trebuie să fac același lucru, indiferent de limba în care joc. Nu contează dacă vorbim despre „Prometheus” sau „Sherlock Holmes” sau „Fata cu un dragon tatuat” sau „Dead Man Down: Gustul răzbunării”. Munca mea și ceea ce fac eu – scopul meu principal – singurul lucru pe care îl știu despre actorie este că trebuie să aduc personajul la viață, că trebuie să fac totul să pară și să se simtă real. Nu vreau să mă prefac, nu vreau să falsez. Cred că asta este ce îi place lui Niels la mine.”

“Distribuția filmului „Dead Man Down: Gustul răzbunării”, cu Dominic, Terrence, Isabelle, Colin și cu mine, este o distribuție de vis”, mai spune Rapace. “Am fost foarte bucuroasă atunci când Niels mi-a trimis un sms și mi-a spus că ni s-au alăturat și Dominic Cooper și Terrence Howard. De fiecare dată mi-am spus că este minunat. Apoi, când a vorbit cu Isabelle Huppert, i-am scris și eu un email, înainte ca ea să accepte rolul și i-am spus cât de mult o respect și o admir. Este într-adevăr o persoană care m-a inspirat și ale cărei filme le-am urmărit de-a lungul anilor. Așa că i-am spus „Mi-ai face o mare bucurie și o mare onoare dacă ai accepta să jucăm împreună și știu că am putea să creăm o legătură frumoasă, puțin ciudată, între mamă și fiică”. Apoi Niels mi-a scris din nou și mi-a spus că ea a acceptat să ni se alăture.”

„Toți cei implicați au luat lucrurile foarte în serios,” Rapace continuă. “Mereu treceam direct la treabă, la scene, încercând să captăm esența fiecărei scene, să vedem ce trebuie să facem, ce spunea scena respectivă despre personaje și uneori, pentru a găsi o cale de a face lucurile așa cum trebuie e nevoie să te arunci pur și simplu și să vezi ce se întâmplă. De cele mai multe ori eram de-a dreptul înspăimântată; nu știam ce se va întâmpla, nu știam cine eram, cine era Noomi. Uneori mă simt complet pierdută, dar de îndată ce trec la treabă și începem să filmăm, parcă toată ceața, tot haosul care mă înconunjura până atunci dispare pur și simplu și totul devine clar și luminous. Este ceva ce nu poți prezice, nu poți planifica.”

Regizorul Niels Arden Oplev a considerat că Terrence Howard va fi perfect pentru rolul lui Alphonse.

”Alphonse, care este principalul personaj negativ, este un răufăcător destul de interesant pentru mine, pentru că este un tip complex, cu mai multe valențe”, spune Oplev. ”În dramele bune există mereu două fațete ale poveștii, sunt două fețe ale fiecărui personaj și două motoare care conduc personajele. În orice personaj interesant, în orice poveste interesantă există o contradicție între faptul că spui că înțelegi de ce un personaj este negativ, dar pe de altă parte dai și motivele pentru care se întâmplă acest lucru. Noi, ca oameni suntem experți în a justifica lucruri pe care poate nu ar fi trebuit să le facem. „Ăsta este motivul pentru ca a trebuit să fac asta.” Nu prea există situații în care cineva face lucruri rele din pură răutate. Nici nu sunt sigur că o astfel de răutate există.”

”Cât despre Terrence Howard în rolul lui Alphonse,” elaborează Oplev, “partea interesantă este că el conferă un plus de sensibilitate, un fel de fragilitate personajului. Atunci când îl interoghează pe Harry, un lider al unei alte grupări mafiote pentru că Alphonse crede că acesta l-a ucis pe unul dintre oamenii lui de încredere, Paul, se poate observa din vocea lui Alphonse că este pe punctul de a ceda nervos, că se luptă să își țină în frâu emoțiile. Și totuși el este foarte periculos, chiar și în acel moment. Cred că ar fi un clișeu să îl numim un personaj psihopat. Mai degrabă Alphonse este o persoană care încearcă cu disperare să atingă un anumit nivel și pentru asta și-a încălcat propriile limite și a ajuns să facă lucruri pe care altfel nu le-ar fi făcut. El devine destul de instabil din punct de vedere emoțional pentru că își dă seama de acest lucru și pentru că știe că a făcut ceva greșit și se luptă cu asta.”

”Într-un fel, noi îl cunoaștem pe Alphonse într-un astfel de moment al vieții sale”, spune Oplev, “pentru că presiunea la care este supus din cauza faptului că cineva îl amenință cu moartea și îl terorizează îl distruge pur și simplu. El este într-o perioadă de mare instablitate și care îl aduce într-o stare de spirit unde el aproape că nu își mai poate controla emoțiile. Terrence este cunoscut mai ales pentru rolurile de băiat bun, de tip sensibil, așa îl știe publicul. Deci atunci când aduce aceste caracteristici personajului negativ, acesta devine mai interesant și Alphonse însuși este un răufăcător mai atractiv datorită acestui lucru.”

“Alegerea lui Terrence pentru un rol negativ se aseamănă cu cea a lui Noomi pentru a interpreta o tânără fragilă și finuță, ceea ce este în opoziție cu rolurile pe care le-a avut până acum”, explică Oplev. “Eu caut mereu să fac ceva care să aducă un grad mai mare de complexitate personajului și care să aducă ceva în plus. Și pentru că Terrence nu a mai jucat un astfel de rol până acum, m-am gândit că ar fi interesant să îl alegem pe el. El a fost foarte încântat și a acceptat provocarea. Asta a fost foarte bine pentru film.”

”Au fost de fapt trei lucruri care m-au convins să fac acest film”, explică Howard. “Primul a fost posibilitatea de a lucra din nou cu Colin Farrell. În 2000 noi am jucat împreună în ”Războiul lui Tom Hart” cu Bruce Willis. A fost o experiență foarte bună pentru mine, să-l văd pe Colin cum dezoltă personajul, cum descoperă valențele ascunse, cum intră perfect în pielea acestuia. Și nu se gândește doar la personajul lui. A avut multe idei foarte bune despre cum să interacționeze toate personajele – aproape ca într-o simfonie – el nu cânta doar la instrumentul lui, ci avea toată orchestra în minte. Așa că îmi era dor să mai joc alături de el.”

“Al doilea a fost Niels Arden Oplev”, continuă Howard. “El a regizat „Fata cu un dragon tatuat”, varianta originală, suedeză. Când întâlnești pe cineva care are spirit creativ și imaginație, vrei să lucrezi cu el. Iar Niels lucrează într-un fel care aproape te hipnotizează, pentru că felul în care aranjează oameni, personajele, este perfect. De obicei nu mă duc la regizori să îi întreb ce ar trebui să fac într-o anumită scenă. Dar cu Niels am făcut asta pentru că îl respect și îi admir modul de gândire.”

“Al treilea lucru care m-a convins a fost că am jucat numai roluri de băiat bun atâta timp”, spune Howard, “și uneori trebuie să mai treci și de partea cealaltă pentru a vedea cum funcționezi în alte circumstanțe. Cel mai bun mod de a-l descrie pe Alphonse este cu ajutorul povestirii lui Kahil Gihbran „Criminalul”, despre un tânăr care a încercat să facă lucrurile corect. A încercat să meargă la școală și i s-a spus că nu are destui bani; a vrut să se angajeze și nu a reușit pentru că nu avea școală, așa că a ajuns să cerșească, dar oamenii îi spuneau: „Ești tânăr și în putere, de ce nu te duci să muncești?” Așa că în final, plin de furie, a decis să devină cel mai rău criminal din istorie. Și a spus: „Am bătut la ușă și nu mi-a deschis nimeni, așa că acum voi ataca lumea și o voi stoarce până la ultima picătură”. Este o poveste tristă despre umanitate, despre faptul că nu mai există bunătate și înțelegere ceea ce poate transforma oamenii în criminali.”

“Așa este și cu Alphonse”, spune Howard. “El nu s-a trezit într-o zi, când era copil și și-a spus că e o zi bună să omoare niște porumbei. El a iubit mult și a pierdut mult și este dezamăgit și a fost forțat să se apere. În timp a uitat că lumea trebuie să funcționeze ca o comunitate și a început să fie tot mai egoist, s-a pierdut pe sine. Doar că nu își dă seama de asta. El nu realizează acest lucru decât spre finalul filmului, abia atunci își dă seama că toate visurile lui s-au spulberat.”

Howard a luat personajul așa cum era acesta în scenariu și i-a dat viață într-un mod original, personal.

”Adevărul despre orice actor – indiferent ce spun ei – este că fiecare personaj pe care îl joacă este un fel de versiune neterminată a propriilor persoane”, explică Howard. “Nu poți să joci decât ceva ce înțelegi. Și nu poți juca bine decât ceva ce ai trăit tu însuți. Și eu cred că toți avem o latură mai întunecată și, evident, toți avem lucruri de îndreptat. Și personajul meu cred că reflectă, într-o anumită măsură, ceva din propria mea personalitate, în anumite circumstanțe. De la asta am pornit. Unele lucruri care nu sunt scrise în scenariu le găsești la actorul cu care care joci scena. Te uiți în ochii lui și vezi teamă. De exemplu scena dintre mine și David Lewis. Personajul lui îl admiră pe Alphonse și eu văd această admirație în ochii lui și îmi reamintește cine trebuie să fiu, cine trebuie să fie Alphonse. Darcy este atât de preocupat să îl impresioneze pe șeful său încât eu nu uit nicio clipă că sunt un om important. Așa că, până la urmă, cea mai mare parte dintr-un personaj nu se află pe hârtie, ci este în ochii celor cu care joci. Este în mintea și în indicațiile regizorului.”

”Partea tristă a vieții noastre este că luăm multe decizii fără să ne dăm prea bine seama de repercusiuni”, spune Howard. “Alphonse a făcut o greșeală acum mulți ani. Înainte de acel moment nu făcuse nimic rău unei persoane nevinovate. Dar s-a întâmplat să rănească pe cineva nevinovat pentru că trebuie să se hrănească și să trăiască, să-și îndeplinească visurile. El nu este un tip fără conștiință. A fost foarte afectat de această întâmplare și nu a considerat că mai are dreptul la lucruri bune în viață. Și încet încet a început să se transforme, personalitatea lui s-a redus la lăcomie, la egoism și la îndeplinirea propriilor dorințe. M-a atras provocarea de a juca un astfel de personaj. Voiam să văd cum aș fi în astfel de circumstanțe. Ca să existe un echilibru, este nevoie uneori să treci de partea cealaltă a umanității, de partea mai întunecată, acolo unde închizi ochii noaptea și nu este nicio lumină în jur. Trebuie să știm cine suntem în momente de disperare.”

“Mi-a plăcut să îl joc pe Alphonse, dar a fost și terifiant”, recunoaște Howard. “Pentru că el a ajuns în punctul în care nu se mai poate ierta. Și cînd încetezi să te ierți pe tine, încetezi să-i ierți pe cei din jur.”

“În orice afacere, indiferent de tipul acesteia, există oameni care se luptă unii împotriva altora”, continuă Howard. “Există mereu lupte pentru putere. Harry este cineva care a lucrat cu mine. Eu l-am adus la Lon, jucat de Armand Assante, care este șeful meu în aceste circumstanțe. Mereu există frica aceea că cineva se va furișa în spatele tău și te va trăda, după ce l-ai primit în grupul tău. Și atunci când reușești să găsești pe cineva la care ții, această persoană este ucisă și tu trăiești cu teama că vei fi următorul. Se spune că nimeni nu face ceva doar dintr-un singur motiv, că mereu există mai multe motive. Așa că reacția lui Alphonse față de Harry este una foarte personală, pentru că noi, oamenii, iertăm atunci când ne este convenabil nouă și condamnăm atunci când deja am condamnat toată situația. Din punctul de vedere al lui Alphonse, Harry nu merită să mai trăiască. Și reciproca este valabilă.”

“Atunci când o afacere prosperă este timpul ca ea să se extindă”, explică Howard. “Și în ultimii doi ani afacerea lui Alphonse a fost foarte prosperă. Ca în „Nașul”, ei încearcă să intre în legalitate. În câțiva ani totul se va petrece legal. La asta se gândește el. Așa că atunci când Darcy, jucat de Dominic Cooper, îl aduce în echipă pe Victor, jucat de Colin Farrell, un tip tânăr cu multă energie și o personalitate puternică, Alphonse îl acceptă. Și ambii încearcă din răsputeri să îi impresioneze pe Alphonse și pe Paul, mâna dreaptă a acestuia. Așa că atunci când Paul este dat dispărut, Terry îl înlocuiește, iar el este la rândul lui înlocuit de Darcy. Și lucrurile continuă.”

”Chiar atunci când Alphonse este pe cale să își îndeplinească visul, lucrurile încep să o ia razna”, spune Howard. ”Alphonse parcă vede craca rupându-se sub el și își dă seama că nu va supraviețuii căderii, așa că încearcă fără succes să găsească o cale de salvare, dar nu poate să mai îndrepte consecințele acțiunilor sale de până acum. El este în cădere liberă și încearcă disperat să se salveze, mai ales că el crede că l-a descoperit pe cel care îl amenință. Dar când află că a fost tras pe sfoară este distrus, pentru că știe că a fost destul de nesăbuit să se lase păcălit și că a avut mult de suferit din cauza asta.”

“Alphonse este foarte aproape de a reuși să obțină tot ce și-a dorit”, continuă Howard. “Dar apoi începe să primească scrisori cu poze tăiate în bucățele mici. Este amenințat că va fi ucis dacă iese afară. Imaginați-vă ce înseamnă pentru un om să stea în spațiul ăla. Dacă ai conștiința împăcată este un lucru tulburător, dar pentru cinve cu conștiința încărcată este de o mie de ori mai rău, te cuprinde anxietatea. Și anxietatea este mereu însoțită de frică. Alphonse încă mai speră să își îndeplinească țelurile și să iasă din afacerile ilegale, dar se teme că nu merită să aibă o a doua șansă. Și cum scrisorile de amenințare continuă, anxietatea crește, mai ales când află că nu este singurul care primește astfel de scrisori. Află că toți oamenii cu care a lucrat au primit așa ceva – deci cineva încearcă în mod deliberat să îl distrugă. Indiferent cine se dovedește a fi trădătorul, acesta este cineva apropiat lui așa că Alphonse începe să îi cerceteze pe toți cei cu care a lucrat, creând o stare generală de neîncredere și bănuieli. Iar faptul că nu reușește să îl găsească pe cel care îl terorizează, deși știe că trebuie să fie cineva din anturajul lui îl înnebunește pe Alphonse.”

Așa cum era de așteptat și pe Howard l-a atras combinația dintre momentele de acțiune și povestea de dragoste dintre personajele principale, precum și interacțiunea dintre Alphonse și Darcy.

”Darcy încearcă să își facă o reputație și să ajungă cineva”, explică Howard. ”Și uneori importanța cuiva este semnalată de cei din jur care îi aplaudă performanțele. Ele este disperat să îl impresioneze pe Alphonse. Victor este singur, nu are pe nimeni să-l iubească și pe care el să iubească la rândul său. Acum însă are șansa de a o avea pe Beatrice, al cărui spirit a fost aproape distrus în teribilul accident de mașină, la fel ca și Victor care este și el un suflet mutilat. Dar destinul îi aduce față în față pentru a încerca să se vindece unul pe celălalt ajutându-se să îndrepte o crimă printr-o altă crimă. Dar persoana căreia îi faci rău are dreptul să îți întoarcă răul. Deci poate că ar fi mai bine pentru ei să ierte și să meargă mai departe. Dar este greu să faci asta. Așa că atunci când se întâlnesc, pentru că au nevoie unul de celălalt și se amestecă iubirea cu toată furia, ura, tristețea și regretele care îi înconjoară, se crează un teren minat care poate exploda la orice pas. De aceea finalul filmului este unul exploziv, pentru că nu e vorba doar despre arme, ci despre emoții și visuri care sunt ucise cu fiecare glonț tras.”

Pentru rolul lui Darcy, Niels Arden Oplev l-a ales pe actorul britanic Dominic Cooper.

“Mi s-a părut că Dominic Cooper este perfect pentru rolul lui Darcy”, spune Oplev. “El este un gangster atipic – în prima scenă apare stând în mașină, cu un copilaș în brațe. Ulterior aflăm că iubita lui l-a părăsit și l-a lăsat singur cu copilul și el acum este în situația în care trebuie să își reunească familia și să aibă grijă de ea. Este o situație des întâlntă. El vrea să urce în ierahie, deși este cel mai tânăr din bandă, pentru că are o familie de întreținut. Dar în ciuda tinereții sale este se dovedește a fi cel mai deștept dintre toți membrii bandei și reușește să afle cine îl amenință pe Alphonse și cine îl dorește mort.”

“Dominic își joacă rolul într-un mod foarte fermecător și aduce un plus de noutate”, explică Oplev. “El înfățișează un ganster tânăr, cu un aer de hipster, care poartă bretele la pantaloni cu turul lăsat. Are o alură de puștan, dar de fapt este un tip periculos. Este un tip înarmat care se află într-o misiune foarte importantă: trebuie să îl găsească pe cel care îl amenință pe șeful său și să arate cât de dur este el însuși. Darcy este însă și prietenul lui Victor. Evident că prietenia dintre ei este pusă la grea încercare pe parcursul filmului.”

“Personajul lui Darcy este unul neobișnuit pentru Dominic Cooper”, subliniază Oplev. “Dar când îl priveam pe platou, la filmări, părea că se distrează de minune jucând acest rol. Și este o scenă foarte interesantă cu el, când emoțiile lui erup într-un mod foarte violent, ce va șoca publicul, mai ales prin prisma faptului că în restul filmului este un personaj destul de simpatic.”

Regizorul explică: “Momentul definitoriu pentru Darcy este scena când el este în apartamentul lui Victor și vede anumite lucruri și își dă seama de ceva foarte important. Atunci el iese din apartament și o vede pe Beatrice. Fără să stea pe gânduri o ia pe urmele ei. Deși știi de ce este capabil, reacția asta a lui este totuși un șoc. Se simte trădat și este normal ca cineva ca el, care vede că loialitatea lui este răsplătită cu trădare, să devină periculos și violent, ca urmare a disperării pe care o resimte. Disperarea îl face să ia niște decizii grele ale căror consecințe duc la un adevărat război.”

Dominic Cooper a fost foarte încântat să se alăture celorlalți actori din „Dead Man Down: Gustul răzbunării” pentru a juca rolul lui Darcy.

“Îmi era destul de greu să mă decid referitor la care va fi următorul meu proiect și citisem deja zeci de scenarii”, își amintește Cooper. “Apoi am citit și „Dead Man Down: Gustul răzbunării” și m-a prins pe loc. Era ca o gură de aer curat. L-am citit și mi-am dat seama că acesta este următorul proiect în care vreau să mă implic.”

“Avea toate elementele care mă atrag la un film, atât ca actor cât și ca spectator”, mai spune Cooper. “Trebuie să citești scenariul și să te întrebi „ce pot să aduc eu în plus, mă văd jucând acest rol, pot să îl fac interesant?” M-am bucurat să văd un personaj complex care are de parcurs un drum la finalul căruia se află într-un loc foarte diferit de cel din care a pornit.”

“Și au fost și alte lucruri care m-au făcut să vreau să fiu în acest film – regizorul și Colin și Noomi și Terrence”, spune Cooper. ”Sunt oameni pe care îi respect și îi admir. Așa că a decizia a fost una foarte ușoară în ceea ce mă privește. Nu aveam îndoieli.”

„Scenariul spune tot ce trebuie să spună”, mai comentează Cooper. “Este foarte vizual, iar Niels dă indicații foarte specifice cu privire la cum vede el povestea. Uneori scenele de acțiune pot fi dificile, dar mi-a plăcut că Niels nu lăsa nimic la voia întâmplării în ceea ce îi privește pe actori și felul în care joacă. Pentru că atunci când lucrurile devin puțin haotice în platou, cum se mai întâmplă cu un film cu un buget relativ mic și un deadline strâns, partea de actorie este uneori trecută cu vederea – așa că am fost ușurat să văd că Niels dă indicații specifice și explică foarte clar cum vede el povestea și care crede că ar trebui să fie abordarea noastră. Ca actor te simți foarte satisfăcut, pentru că simți că muncești, că treci printr-un proces de creație. În film mai mult decât în teatru sunt momente în care te simți un pic inutil, așa. Parcă faci parte din decor. Așa că atunci când ești mai implicat în proces, când participi la discuții, simți cu adevărat că ți-ai atins scopul și ți-ai făcut meseria.”

„Motivul pentru care am fost atras de personajul Darcy”, explică Cooper, „este acela că el deschide practic filmul, cu rugămintea pe care o face către un prieten, cu povestea lui destul de emoționantă despre situația grea în care este, despre dragostea lui pierdută pe care vrea să o recucerească și despre copilașul pe care îl tine în brațe. Primești de la început niște informații despre structurile sufletești ale personajului. Dar, pe de altă parte, nu ai nici cea mai vagă idee cine este el, sau unde se află. Tipii sunt niște duri, nu prea se potrivesc cu bebelușul pe care unul din ei îl tine în brațe. Ceea ce spun ei nu prea se potrivește cum felul cum arată, cu cine par să fie. Îmi place la nebunie secvența asta de început. Apoi afli și cine sunt ei. Nu sunt tocmai niște băieți buni, sunt chiar capabili de lucruri destul de violente. Dar eu sper că spectatorii, știind de unde vine toată furia și disperarea lor, va avea un pic de simpatie.”

“Darcy evoluează pe parcursul filmului”, elaborează Cooper. “La început el apare ca un tip destul de inocent, ușor influențabil și care nu se prea poate descurca singur. Se implică în lucruri pe care nu cred că le înțelege cu adevărat. El vrea să ajungă cât mai sus în bandă, fără să realizeze cât de periculos este lucrul ăsta. Și totul se petrece foarte rapid, el ajunge în situații limită, cu focuri de armă și violență, chiar crimă, dar el nu este făcut pentru asta. Și apoi începe investigația ca să-l găsească pe cel care îi amenință șeful, pentru că el chiar vrea să ajute. El vrea să găsească răspunsuri ca să aibă și el o viața mai bună, ca să le dovedească celor din jur, șefului său, iubitei sale și mai ales lui însuși, că este un tip care merită luat în seamă. Are un fel de super-scop. Este foarte clar de la început ce își dorește el. Dar până la urmă totul se întoarce împotriva lui și lumea se năruie în jur. Află ceva îl devastează pur și simplu. Dar evoluează și reușește să treacă peste aceste încercări. Este și o schimbare de situație care imi place mult.”

Cooper a fost impresionat și de relația dintre Darcy și Victor.

“Scena din mașină, când ei doi vorbesc despre lucruri destul de emoționante, te impresionează, mai ales când îi vezi așa niște tipi duri”, explică Cooper. “Este vorba despre sinceritatea dintre ei, mai ales că, de fapt, nu prea mai au pe altcineva. Cred că ăsta este un indiciu foarte bun despre cine sunt ca oameni. Este o relație de încredere între ei, și chiar o grijă pe care și-o poartă unul altuia. Sunt ca niște frați, într-un fel, de aceea lucrul pe care Darcy îl află spre final îl face să sufere atât de mult. Sper ca acest lucru să impresioneze publicul pentru că relația dintre Darcy și Victor este a doua ca importanță după povestea de dragoste dintre Victor și Beatrice. Așadar, cei doi țin cu adevărat unul la celălalt și ar face aproape orice unul pentru altul, dar în final sunt puși într-o situație în care trebuie, de fapt, să se elimine. Dar de fapt ei se salvează, într-un fel.”

“Și în toată drama există și momente de relaxare, de râs, chiar”, adaugă Cooper. “Deși Darcy este cel care îl aduce pe Victor în bandă, cred că nici el nu este de prea mult timp membru. Așa cum cred că el este impresionat de Victor pe care încearcă să-l impresioneze, la rândul său. Darcy știe că nu va reuși niciodată să-l cunoască și să-l înțeleagă cu adevărat pe Victor. Și atunci când află ce află, Darcy este pus în situația de a-l demasca pe cel la care ține la ca un frate.”

“Relațiile din acest film sunt foarte bine conturate”, spune Cooper. “Dialogul dintre personaje este credibil, deși în general eu cred că este foarte greu să scrii despre gangsteri. Pentru că este greu să știi cine sunt oamenii ăștia de fapt. S-ar putea să fie printre ultimii gansteri din New York, dar ei există. Ce este foarte interesant la acest scenariu este că distruge ideile preconcepute despre gangsteri, despre cum sunt ei, în opinia noastră. Tipii ăștia sunt foarte diferiți, pentru că îi vezi în situații în care sunt în primul rând oameni, iar asta îmi place foarte mult.”

“Pentru Darcy, Alphonse este liderul incontestabil, pentru care ar face orice”, spune Cooper. “Dar eu cred că de fapt principalul scop al lui Darcy este să o recâștige pe iubita lui, și nu poate face asta decât dacă îl impresionează pe șeful său, pe care îl admiră. Și cu cât îl impresionează pe el mai mult, cu atât are mai multe șanse să devină cineva important, și deci să se împace cu iubita lui. Sunt niște etape. Dar Alphonse nu este ușor de impresionat. El este un tip foarte alunecos, calculat, inteligent. Are și un pic de farmec, în felul lui, așa că poți înțelege de ce Darcy îl admiră și de ce este disperat să îi câștige respectul.”

Lui Cooper i-a plăcut foarte mult să colaboreze cu Colin Farrell despre care nu are decât cuvinte de laudă.

”Înainte să lucrez cu Colin auzisem numai lucruri bune despre el”, spune actorul. ”Tuturor le place să lucreze cu el și eu am avut același sentiment când am lucrat împreună la „Dead Man Down: Gustul răzbunării”. Este un tip extraordinar. Este mereu comunicativ, îi place să discute scenele și să le gândească. Este mereu atent să nu sărim ceva, conduce foarte bine lucrurile, ceea ce este un lucru pe care puțini pot să-l facă. Un platou de filmare este un mediu destul de ciudat și este important ca partenerul tău de scenă să fie serios și să te inspire, să fie curajos. Iar Colin are toate aceste calități. Oricine a lucrat cu el poate confirma asta. Nu are aere de star de cinema, ci este mai degrabă un prieten căruia îi poți cere sfatul.”

“Și Noomi se gândește la fiecare moment al unei scene”, mai spune Cooper. “Mi-a plăcut să lucrez cu amândoi. Când joci alături de oameni ca Noomi, Colin și Terrence, jumătate din muncă este deja făcută pentru că este atât de ușor să joci cu ei. Poți vedea intensitatea din ochii lor. Este o placere.”

“Cred că este vorba mai ales de găsirea adevărului dintr-o scenă”, explică Cooper. “Atâta timp cât scenariul este bun și crezi în întâlnirea dintre personaje și lucrezi cu cineva ca Noomi, care se implică total în scenă, imediat ce te uiți în ochii ei, parcă vezi întregul proces, știi dintr-o dată ce trebuie să faci, ce vrei de la scena respectivă. Totul devine real. Nu mai e nimic de făcut. Și desigur Niels nu ar accepta nimic mai prejos. Și dacă mai ai și un director de imagine genial ca al nostru și un regizor la fel, atunci știi că rezultatul final nu poate fi decât extraordinar.”

“Niels le lasă actorilor libertatea de a juca așa cum simt și cum cred că este bine, pentru că atunci vor avea cel mai bun rezultat”, spune Cooper. “Dar totuși Niels luptă pentru ideile sale, pentru ce crede el că este bine și pentru ce crede că ar ajuta povestea, ceea ce este de ajutor pentru noi. Adică, dacă actorii ar veni cu niște idei și ar spune că vor să facă ceva într-un anumit fel și ar trece complet peste regizor, ar fi de-a dreptul terifiant, pentru că nu ai putea avea încredere în regizor, nu l-ai putea respecta.”

“Dar cu Niels știi că ești pe mâini bune chiar dacă uneori au fost și discuții mai aprinse între el și unii dintre actori”, povestește Cooper. “Ce imi place la el este că stă și ascultă ce ai de spus, nu spune „Nu! Eu vreau să facem așa!”, ci întelege ce îi spui și se gândește la propunerile tale. Și se duce și se gândește și uneori, acceptă, alteori nu, dar mereu îți explică de ce a făcut alegerea pe care a făcut-o. Așa că nu te simți exclus, chiar dacă ideea ta nu este pusă în practică. Pentru că îți explică de ce consideră că nu este potrivită. Simți că ești într-un mediu foarte creativ și este un mediu perfect.”

“Colin și Noomi spuneau că platoul de filmare este ca o mașinărie”, spune Cooper. “Uneori este un coșmar, pentru că nu aveam decât foarte puțin timp la dispoziție și lucrurile trebuiau să iasă perfect din prima încercare, așa că trebuie să ne punem toate atuurile la bătaie. Dar așa obții cele mai bune rezultate, fiind cât mai creativ și lucrând împreună, încercând să înțelegi ce vor ceilalți și ce idei au, dacă sunt bune sau nu.”

„Eu am avut completă încredere în Niels și în deciziile sale”, spune Cooper. “Este un sentiment foarte liniștitor, pentru că puteam să îmi văd de treabă și să mă concentrez pe personajul meu. Iar Niels știe în orice moment ce trebuie spus și care este rezultatul pe care trebuie să îl obținem și pentru fiecare scenă și pentru tot filmul. Se concentrează în fiecare clipă. Dar asta nu înseamnă că nu este flexibil, sau deschis la idei noi. Pentru că indiferent cât de bine ai studiat lucrurile și ai aranjat povestea, s-ar putea ca uneori, atunci când filmezi efectiv să îți dai seamă că trebuie să faci anumite schimbări, că structura pe care ai gândit-o nu este potrivită, și atunci trebuie să iei decizii pe moment. Niels nu numai că poate face asta, dar o face și foarte bine și găsește rapid soluții potrivite.”

„Eu nu uit niciodată ce norocos sunt că sunt actor“, reflectează Cooper, “pentru că fiecare dintre cei cu care joc aduce ceva diferit, al său, pentru a completa tabloul și eu răspund și reacționez la prestația lor, și îmi joc personajul în funcție și de partenerul meu de filmare în acel moment. Uneori și eu sunt suprins de cât de bun este rezultatul.”

“Este minunat să îl vezi pe Terrence Howard cum abordează noi provocări”, spune Cooper. “Este un tip foarte intransigent cu sine însuși. Dacă i se pare că ceva nu merge bine, că ceva nu-i iese cum trebuie, încearcă din nou, pentru ca scena să iasă perfect. Pe de altă parte, este foarte generos cu cei din jur și îi ajută dacă este nevoie. Mi-a făcut mare placere să joc alături de toți cei „Dead Man Down: Gustul răzbunării”. Este un lucru foarte important, deși, din păcate, nu se întâmplă mereu așa. Dar dacă actorii se ajută unul pe celălalt, dacă încerci să îi faci pe ceilalți să se simtă confortabil și să fie mai buni, tu însuți vei fi mai bun, scena va fi mai bună.”

Pentru rolul mamei lui Beatrice, Niels Arden Oplev nu a vrut decât o singură actriță și a fost foarte încântat când aceasta a acceptat rolul.

“Isabelle Huppert este pur și simplu magnifică în acest film, în rolul mamei lui Beatrice”, se entuziasmează Oplev. “Reușește să îi confere personajului o dulceață aparte, dar și mister și chiar un strop de periculozitate. Dar se vede că ea își iubește foarte mult fiica. Și are și înclinații de pețitoare, se vede că își dorește cu orice preț ca fiica ei să găsească pe cineva care să facă parte din viața ei. Pare ceva desprins din secolul trecut.”

”Valentine, mama lui Beatrice este un personaj iubitor și agreabil, dar și puțin ciudat. Dar Isabelle îi conferă și un simț al umorului foarte delicat, care este o trăsătură interesantă. Și ea, și Noomi, jucând roluri de mama și fiică, îl atrag pe Victor în lumea lor vrăjită unde el parcă își pierde puterea. El devine oarecum neajutorat în apartamenul celor două femei. Când este sub vraja lor el nu mai este cel care conduce lucrurile, așa cum se petrece în afara acestui spațiu.“

”Contribuția lui Isabelle ca Valentine este incredibilă“, spune Oplev. ”Ea își iubește necondiționat fiica și parcă își resfrânge aceeași dragoste și asupra lui Victor. Ea vede în el lucruri care sunt dincolo de suprafață, de imaginea lui de dur; ea vede dincolo de durerea din sufletul lui și poate înțelege tragedia prin care a trecut. Ea vede în el rămășițe a celui care era înainte de toată durerea care îl caracterizează în prezent. Într-un fel poți spune că ea are puterea de a salva inimile celor doi, atât pe a fiicei ei, cât și pe a lui Victor. Este o dragoste imensă care trece dinspre ea înspre cele două personaje. Valentine are, cu siguranță, un rol foarte important în film.”

”Apartmentul celor două contrastează puternic cu cel al lui Victor, care este trist și destul de gol”, explică Oplev. ”În schimb apartamenul în care locuiesc Beatrice și mama ei este ca un colț mic de Paris, în mijlocul zonei de sud-est a New York-ului, la unul dintre etajele superioare ale clădirii de apartamente, cu balconul ce plutește asemenea unei nave, cu tot orașul pe fundal, mai ales la ceasul înserării. Și pentru că apartamenul are un aer parizian, și muzica trebuia să fie pe măsură.”

„Așa că atunci când eu și Isabelle am discutat scena cu scenarisul Joel Wyman,” își amintește Oplev, “Isabelle a sugerat ca Valentine să cânte atunci când se machiază și a sugerat versiunea franceză a melodiei „Those are the Days”, așa că am decis să o folosim. Deci în scena respectivă, când Valentine se dă cu ruj, ea și Beatrice cântă împreună acel cântec. Este o scenă foarte caldă datorită melodiei și decorului din apartament. Și din nou este un contrast foarte puternic cu lumea dură și nemiloasă în care trăieste Victor.”

“Lumea lor parcă e de basm, dar în același timp știm că este foarte reală”, spune Oplev. ”Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat în viață este că realitatea este uneori mult mai ciudată decât ne-am putea imagina și mult mai neobișnuită decât o vedem în filme. Noi am încercat în „Dead Man Down: Gustul răzbunării” să avem câteva elemente de realitate care să aibă un anumit nivel de ciudățenie, de absurditate, care să impresioneze, dar să pară în continuare cât mai reale.”

“Impactul pe care îl are asta asupra ta, ca spectator, este că face totul să pară convingător și interesant pentru că această lume îți este familiară, dar în același timp are ceva anume care o face diferită. Este un sentiment foarte ciudat, este ceva ce ai mai văzut și până acum, dar nu chiar exact așa. Eu cred că asta este o calitate care va seduce publicul. Imaginile vor atrage publicul, care devine sensibil la frumusețea din fața ochilor și la emoțiile puternice care, la rândul lor, îi atrag pe spectatori în acest univers. Și simți nevoia să vezi ce se întâmplă mai departe.”

“Au fost mai multe lucruri care m-au atras în acest proiect, așa cum se întâmplă de obicei: scenariul, distribuția, regizorul”, spune Isabelle Huppert. ”De obicei este în primul rând regizorul. Am făcut șase filme cu Claude Chabrol, trei cu Michael Haneke.”

“Valentine, personajul meu, este mama lui Beatrice”, spune Huppert. “Ea reprezintă confortul și bucuria din viața lui Betrice. Ele locuiesc într-un balon, protejate de lumea exterioară, mai ales după ce i s-a întâmplat lui Beatrice. Valentine își dorește ca fiica ei să aibă o nouă viață, după accidentul suferit. Ea este un personaj destul de amuzant, un pic copilăroasă, deschisă, dar și foarte înțelegătoare. Personalitatea ei are mai multe straturi. La suprafață este veselă, dar în profunzime este tristă pentru ce i s-a întâmplat fiicei ei și încearcă să facă față acestei situații.”

“Valentine vrea ca fata ei să își revină”, explică Huppert, “dar de cealalătă parte și Beatrice simte că mama ei suferă, și dorește să o protejeze la rândul ei. Ele trăiesc de parcă timpul a stat în loc, de parcă așteaptă ceva – nu știm exact ce – de parcă așteaptă să se întâmple ceva bun. Valentine înțelege că acel ceva pe care îl așteaptă ar putea veni prin intermediul lui Victor, personajul lui Colin Farrell, chiar dacă nu îl cunoaște de fapt, ci doar îl vede pe fereastră. Întuiția este cea care îi spune asta. Desigur, Beatrice este reținută în această privință și nu se simte prea confortabil.”

“Valentine și Beatrice sunt parcă rupte de restul lumii”, spune Huppert. “Această relație este destul de emoționantă. Ele vor să se protejeze de lumea exterioară, ele două, mereu împreună.”

“Una dintre problemele lui Valentine”, explică Huppert, “este că ea are o deficiență de auz. Asta o face un personaj mai ușor de îndrăgit, pentru și ea este în suferință. Ea este partial surdă încă de când era copil și deși acest lucru nu este foarte dramatic, o face mai fragilă. Deci cele două împart și aceste deficiențe fizice: Beatrice a rămas cu cicatrice pe față în urma accidentului, iar mama ei este surdă. Sunt lucruri cu care ele trebuie să trăiască. Beatrice profită puțin de dizabilitatea mamei ei. Poate să vorbească fără ca ea să înțeleagă ce se petrece. Iar acest lucru sporește vulnerabilitatea lui Valentine.”

Pentru Hppert a fost o placere să lucreze cu regizorul Niels Arden Oplev.

“Niels este foarte précis și deschis”, spune actrița. “Este mereu gata să scoată ce e mai bun dintr-o scenă, iar asta este, evident, un lucru foarte bun. Am văzut „Fata cu un dragon tatuat” care este regizat de el. Este un amestec interesant de violență și introspecție ceea ce face filmul foarte interesant. Plus că simți cu adevărat personajele. Sunt multe scene de acțiune, dar sunt și foarte multe scene în care emoțiile și sentimentele personajelor ies la suprafață.”

“”Dead Man Down: Gustul răzbunării” este un film foarte întunecat, pe de-o parte”, spune Huppert. “Dar este și o metaforă pentru viața oamenilor – întunecată și luminoasă în același timp, pentru că mereu există speranța că ceva bun se va întâmpla.”

Așa cum era de așteptat, Huppert a fost încântată să lucreze cu Noomi Rapace și Colin Farrell.

“Noomi și cu mine jucăm bine împreună, energia dintre noi a funcționat, la fel și cu Colin. Nu este doar o relație mama-fiică, ci este o relație între două prietene, între două surori. La un moment dat nici nu mai știi cine e mama și cine e fiica. Ceea ce este foarte neobișnuit.”

Cât despre scenele în care Victor vine în vizită la cele două femei, Huppert recunoaște că scenele amintesc de „Menajeria de sticlă”, piesa de teatru a lui Tennessee Williams.

”Asemănarea cu această piesă a fost semnalată de designerul de costume Renee Kalfus. A venit la mine cu referința asta la Tennessee Williams și la „Menajeria de sticlă”, și m-am gândit că are sens pentru că personajele au o anumită fragilitate, este ceva ciudat legat de ele care într-adevăr duce la o asemănare cu personajele Tennessee Williams. Poate că asemănearea mi s-a părut adevărată și pentru că, la momentul la care filmam „Dead Man Down: Gustul răzbunării” jucam și în „Un tramvai numit dorință”, tot de Tennesse Williams, pe scenele din Paris. Așa că mi s-a părut o comparație bună. Mai ales că fiecare dintre personaje, fie că este vorba despre al meu, al lui Noomi sau al lui Colin, este distrus, a fost rănit. Și ei toți încearcă să își revină, chiar trecând prin alte situații dramatice.”

“Adevărul este că nu prea sunt interesată de noțiunea de personaj”, explică Huppert. “Cred că un personaj este, într-un fel, o restricție a imaginației tale. Este un lucru arbitrar. Ce vrei tu să exprimi pe ecran este de fapt viața. Și dacă te gândeșit prea mult la un personaj, îți pui singur obstacole. Așa că nu prea gândesc în termeni de personaj, iar acest lucru îmi dă posibilitatea de a rămâne deschisă în fața milioanelor de opțiuni pe care le am la dispoziție. Poți face acest lucru atunci când lucrezi cu un regizor ca Niels și cu actori ca Noomi și Colin. Uiți de personajul tău; toți sunt doar niște oameni într-o anumită situație pe care o trăiesc.”

”Cred că orice regizor bun îi lasă pe actori să găsească propriile soluții, atunci când sunt în platou”, spune Huppert. “Dacă vii cu idei preconcepute, lucrurile nu vor fi în favoarea ta. Niels este genul acela de regizor care lasă lucrurile să iasă la suprafață. Asta este, în opinia mea, ceea ce face un bun regizor.”

“Ca actor”, continuă Huppert, “trebuie să simți spațiul, mișcările, profunzimea situațiilor, tăcerea. De multe ori tăcerea spune mai mult decât orice. Și trebuie să fii deschis și să nu-ți fie frică de ea. Dacă mereu urmărești să se întâmple ceva, s-ar putea să dai greș. De cele mai multe ori trebuie să lași lucrurile să se întâmple și să nu te sperii dacă, de fapt, nu se întâmplă nimic. Așa creezi sentimentul că ceva se întâmplă, chiar dacă nu se întâmplă. Dacă se întâmplă prea multe lucruri, atunci ajungi să nu mai simți nimic. Evident că poți ajunge să simți, mai ales dacă ai anumiți actori, cu o anumită interioritate, cu o anumită profunzime – așa cum sunt Noomi și Colin. Scena când Colin vine în vizită, atunci când personajul lui, Victor, și Valentine se văd pentru prima dată, este un moment destul de stânjenitor. Așa că asta este ce trebuie să simți. Dar dacă te grăbești, nu vei reuși.”

“Victor s-a întâlnit deja cu Beatrice, dar este prima dată când ea îl invită la ea acasă, povestește Huppert. “Și mama îl vede și se poartă într-un mod foarte direct. Îi spune că este foarte chipeș, cam așa ceva. Este puțin stânjenitor. Valentine este puțin insistentă, dar într-un sens bun. Este și un pic jenant momentul. Pentru că ea este foarte insistentă, dar și naturală în același timp. Este foarte directă, așa că îi spune că ar trebuie să rămână la prânz. Și imediat aduce mâncare și pregătește tot.”

”Ai mai multe niveluri ale scenei”, continuă Huppert. “Pe de-o parte sunt niște subiecte destul de dramatice și de importante de discutat, pe de alta, prezența mamei îi încurcă pe Victor și pe Beatrice. Toate elementele acestea conferă substrat scenei. Există multe dedesubturi. Într-un fel lumea din apartamentul celor două are ceva de basm, această mică lume în care trăiesc Valentine și Beatrice. Această trăsătură de basm o poți simți foarte mult și în felul în care se îmbracă Valentine și Beatrice. Simți că parcă nu părăsesc niciodată acest spațiu. Simți că ele impart totul și au grijă una de alta: își fac tratamente faciale, gătesc, își fac unghiile. Este drăguț, dar este și ceva care te emoționează. Auzi uneori poveși despre mame și fiicele lor care trăiesc în simbioză perfecta. Este puțin înspăimântător pentru că este normal ca fiicele, copiii în general, să se desprindă de părinți. Pentru Beatrice, e ca și cum s-ar întoarce în spațiul protector al uterului.”

”Un alt lucru care mi-a plăcut foarte mult”, mai spune a Hupper, ”a fost că am trecut foarte repede de la limba engleză la franceză și invers. Într-o zi eram la masă cu Niels care spunea că noi facem un film American, cu un regizor danez, cu o actriță suedezo-spaniolă, o altă actriță franceză, un actor britanic și unul irlandez. Si Terrence Howard, americanul. Este o combinație reușită.”

Despre echipă

Colin Farrell (care îl interpretează pe Victor) este actorul irlandez continuă să atragă atenția la Hollywood. În 2009, Farrell a câștigat un premiu la Globurile de Aur pentru rolul său din filmul “In Bruges” și de curând a făcut din nou echipă cu regizorul Martin McDonough pentru “Șapte psihopați și un câine”. Aici Farrell interepreteză rolul unui scenarist care se chnuiește să își termine scenariul denumit „Șapte psihopați” și care are parte de peripeții alături de prietenul său și câinele acestuia. În film mai joacă și Sam Rockwell și Christopher Walken și a fost scris și regizat de McDonough.

În vara lui 2012, Farrell a putu fi văzut în filmul lansat de Sony Pictures “Total Recall: Memorie programată”, unde joacă alături de Kate Beckinsdale, Jessica Biel și Bryan Cranston, cu Len Wisemen în scaunul regizorului.

Farrell a jucat și în filmul regizat de Peter Weir “Drumul de întoarcere”, care îi are în distribuție și pe Ed Harris și Jim Sturgess, și care spune povestea unui grup de soldați care pun la punct o evadare din gulagul Siberian în 1942; și în filmul regizat de William Monahan “London Boulevard: Bulevardul crimei” bazat pe un roman de success scris de Ken Bruen despre un criminal din sudul Londrei, ieșit de curând din închisoare și care rezistă tentației de a reintra în lumea gansterilor având grijă de o actriță jucată de Kiera Knightley.

Farrell a apărut recent în “Noapte de groază”, “Șefi de coșmar”, “Ondine”, filmul regizorului Neil Jordan, care spune povestea unui pescar irlandez care descoperă o femeie despre care le crede că este sirenă. În palmaresul să se numără și filme precum cel regizat de Gavin O’Conner “Mândrie și glorie”; “Visul Casandrei”, regizat de Woody Allen; “Miami Vice”; “Alexandru”, regizat de Oliver Stone; “Lumea nouă”, regizat de Terrence Malick; “Întreabă praful”, bazat pe romanul lui John Fante; “Recrutul”, unde joacă alături de Al Pacino; “O casă la capătul lumii”, bazat pe romanul lui Michael Cunningham, și în două filme regizate de Joel Schumacher, “Cabina telefonică” și “Ținutul tigrilor”. “Raport special”, “Daredevil”, “Nelegiuiții vestului sălbatic”, “SWAT focoase ucigașe” și “Antract”.

Născut și crescut în Castleknock în Irlanda, Farrell este cel mai mic fiu al fostului jucător de fotbal Eamon Farrell și nepotul lui Tommy Farrell. Atât Tommy cât și Eamon Farrell au jucat pentru echipa irlandeză Shamrock Rovers în anii 196o.

În adolescență tânărul Farrell voia să îl urmeze pe tatăl său și să se facă fotbalist, dar interesul său s-a îndreptat până la urmă către actorie, el înscriindu-se la Gaity School of Drama din Dublin. Înainte de terminarea cursurilor, Farrell a primit rolul principal din miniseria lui Dierde Purcell ”Dansând cu dragostea”, un alt rol în serialul BBC, “Ballykissangel”, și un rol în filmul de debut al regizorului Tim Roth, “Zona de conflict”.

Noomi Rapace (care o interpretează pe Beatrice) a atras atenția la nivel internaţional prin rolul tinerei Lisbeth Salander în ecranizările romanelor din trilogia „Millenium” a lui Stieg Larsson: „Fata cu un dragon tatuat”, „Fata care s-a jucat cu focul” și „Castelul din nori s-a sfărâmat”.

Recent, Rapace a jucat în filmul regizat de Ridley Scott “Prometheus”, în rolul cercetătoarei Elizabeth Shaw, alături de Charlize Theron, Idris Elba, Guy Pearce și Michael Fassbender. Filmul urmărește echipajul navei Prometheus în căutarea unei civilizații avansate și a originii umanității. Rapace a jucat și alături de Rachel McAdams în filmul regizat de Brian De Palma “Pasiune”, unde personajul interpretat de ea, un director de publicitate pune la punct un plan de răzbunare după ce șeful ei îi fură ideile.

În 2011, Rapace a jucat alături de Robert Downey Jr. și Jude Law în filmul regizat de Guy Ritchie, “Sherlock Holmes: Jocul umbrelor“, unde interpretează rolul unei țigănci care poate prezice viitorul, dar care nu este chiar cine spune că este.

Rapace și-a început cariera la vârsta de șapte ani, în Islanda, cu filmul “I skugga hrafnsins” („În umbra corbului”). De atunci ea a jucat în peste douăzeci de filme și producții de televiziune.

În 2007, a impresionat la nivel mondial cu performanța sa din filmul danez “Daisy Diamond”, unde joacă rolul unei mame adolescente care pleacă de acasă pentru a-și urma visul, dar care eșuează și intră într-o depreseia cu consecințe fatale. Pentru rolul său actrița a fost răsplătită cu un premiu Bodil (din partea Asociației Criticilor Danezi) și un premiu Robert (Academia Daneză de Film) pentru Cea Mai Bună Actriță.

Rapace a fost de asemenea aplaudată pentru rolul său din “Fata cu un dragon tatua”, primul film din trilogia „Millenium” care a avut premierea în 2009 în Suedia. Rapace a câștigat pentru prestația ei în acest film un premiu Guldbagge (Din partea Academiei Suedeze de Film) și un premiu Jupiter (Germania), ambele pentru Cea Mai Bună Actriță, pe lângă un „Orange British Academy Award” pentru Actriță în Rol Principal și „European Film Award” tot pentru Cea Mai Bună Actriță. Rapace a fost felicitate și pentru performanța sa din celelalte două filme ale trilogiei.

În palmaresul să se numără și filme precum debutul regizoral al lui Pernilla August “Svinalagorna” în Suedia. Filmul a fost prezentat la Festivalul de film de la Veneția în 2010 unde a câștigat premiul Criticii. Bazat pe un roman de success, filmul este povestea amară a unei tinere cu o copilărie tristă, plină de abuzuri și alcool. Pentru acest rol Rapace a fost nominalizată la Premiile Guldbagge din Suedia, la categoria Cea Mai Bună Actriță.

Rapace a putut fi văzută și în filmul regizat de norvegianul Pal Sletaune “Sunete misterioase,” despre o mamă tânără care crede că a fost martora unei crime. Pentru acest rol Rapace a primit un premiul pentru Cea Mai Bună Actriță la ediția din 2011 a Festivalului de Film de la Roma.

Terrence Howard (care îl interpretează pe Alphonse) este un actor foarte talentat cunoscut mai ales pentru rolul său din ”Pe urmele unui idol”, pentru care a primit nominalizări la Globurile de Aur și Premiile Oscar, precum și pentru rolul din ”Povești din L.A.”

Născut În Chicago, Illinois, Howard și-a început cariera cu rolul lui Jackie Jackson în miniseria ABC “The Jacksons: An American Dream”, după care a apărut și în seriale precum “Living Single” și “NYPD Blue”.

Howard și-a făcut debutul pe marele ecran în 1992 în “Who the Man?”, după care a urmat rolul cowboy-ului din saga ”Fără speranță”. În 1995, Howard a fost remarcat pentru rolul său din ”Viață pentru muzică”, iar ulterior i s-a oferit un rol principal în serialul de televiziune “Sparks.”

În 1999, Howard a primit un premiu din partea „NAACP Image Award” pentru actor în rol secundar, o nominalizare la „Independent Spirit Award” și o nominalizare pentru rolul Quentin din filmul ”Afaceri neterminate”.

Howard este cunoscut drept unul dintre cei mai prolifici actori ai generației sale, cu roluri diverse în filme de success precum “Ray”, “Mândrie”, “Curaj nebănuit”, “August Rush” și “Iron Man: Omul de oțel”. Pe lângă rolurile sale din filme, Howard este cunoscut și pentru performanțele sale de pe Broadway. În 2008 Howard și-a îndeplinit visul de a juca pe Broadway, atunci când i s-a alăturat legendarului Earl Jones în celebra piesă scrisă de Tennessee Williams, “Pisica pe acoperișul fierbinte.”

Recent, Howard a jucat alături de Cuba Gooding Jr. și Bryan Cranston în filmul regizat de George Lucas, “Red Tails.” La finalul acestui an Howard îl va juca pe Nelson Mandela alături de Jennifer Hudson în filmul “Winnie.” Tot în acest an va apărea și în “On the Road”, alături de Garett Hedlund și Viggo Mortensen, precum și în filmul regizat de Robert Redford, “The Company You Keep”, în care joacă și Redford, Shia La Beouf și Susan Sarandon. Howard are roluri în mai multe producții ce urmează să apară: “The Butler”, cu Oprah Winfrey, Forrest Whitaker, Liam Neeson și Nicole Kidman; “House of Bodies”, cu Queen Latifah și Peter Fonda; “Lullaby”, alături de Garrett Hedlund și Jennifer Hudson și “Fellini Black and White.” Howard va apărea și într-o comedie regizată de frații Farrelly, dar pentru care nu s-a stability încă un nume. Filmul însă are o distribuție de excepție: Gerard Butler, Emma Stone, Naomi Watts, Kate Winslet, Josh Duhamel, Elizabeth Banks, Uma Thurman și Hugh Jackman.

Dominic Cooper (care îl interpretează pe Darcy) devine încet-încet unul dintre cei mai interesanți tineri actori din industrie. Cooper, carea are la fel de mult success și pe scena de treatru, este un actor creativ și versatil.

Recent Cooper a putu fi văzut în “Abraham Lincoln: Vânătorii de vampiri”, în rolul lui Henry Sturgess, mentorul lui Lincoln la vânătoarea de vampiri. Regizat de Timur Bekmambetov și avându-i în distribuție și pe Benjamin Walker, Anthony Mackie și Rufus Sewell, filmul este adaptarea romanului cu același nume semnat de Seth Grahame-Smith. În palmaresul lui Cooper să se numără și filme precum, “O săptămână cu Marilyn”, regizat de Simon Curtis, cu Michelle Williams, Kenneth Branagh și Judi Dench. În film, Cooper joacă rolul lui Milton Greene, celebrul fotograf, producător și partener de afaceri al lui Marilyn Monroe.

Cooper a jucat și în drama independentă “The Devils Double”, care a rulat la ediția din 2011 a Festivalului Sundance și la Festivalul de Film de la Berlin. Regizat de Lee Tamahori, scris de Michael Thomas, “The Devil Double” este povestea lui Latif Yahia, care a fost forțat, împotriva voinței sale, să fie dublura lui Uday Hussein. Cooper a făcut un dublu rol, jucându-i și pe Yahia și pe Hussein. Înainte de această producție, Cooper a jucat în ecranizarea benzii desenate, “Captain America: Primul răzbunător”, regizat de Joe Johnston, cu Chris Evans, Tommy Lee Jones și Hayley Atwell. În film, Cooper joacă rolul excentricului, Howard Stark, fondatorul Stark Industries, un personaj bazat în principal pe figura lui Howard Hughes.

Cooper va putea fi văzut și în “Summer in February”, o drama independentă regizată de Christopher Menaulk, cu Dan Stevens și Emily Browning. Filmul a fost adaptat de Jonathan Smith după romanul semnat chiar de el, a cărui acțiune se petrce în Anglia, înainte de Primul Război mondial. Cooper joacă rolul lui Alfred Munnings, unul dintre cei mai cunoscuți artiști britanici din acea perioadă.

În prezent Cooper se pregătește să înceapă filmările la thrillerul internaţional “Cities,” un film scris și regizat de Roger Donaldson și care îi mai are în distribuție pe Kirsten Dunst și Orlando Bloom. Acțiunea filmului are loc înainte de criza economică și spune trei povești diferite din Londra, Mumbai și New York, toate legate de problem financiare.

Printre filmele mai recente în care a jucat, se numără filmul regizat de Stephen Frears, “Tamara Drew”, o reinterpretare modernă a romanului secolului al XIX-lea „Departe de lumea dezlănțuită” al lui Thomas Hardy, unde joacă alături de Gemma Arterton. Cooper a jucat și în drama ”O lecție de viață”, regizat de Lone Scherfig și scris de Nick Hornsby. “O lecție de viață” urmărește povestea unei adolescente de 16 ani din Londra anilor ’60 care se îndrăgostește de un bărbat de 30 de ani. Filmul îi are în distribuție pe Carey Mulligan, Peter Sarsgaard, Alfred Molina și Emma Thompson, și a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film la Premiile Oscar și BAFTA.

Cooper a jucat și în “Mamma Mia!” cu Meryl Streep, Pierce Brosnan, Colin Firth, Stellan Skarsgard, Chistine Baranski, Julie Walters și Amanda Seyfried. “Mamma Mia!” a bătut recordurile de încasări în întreaga lume și a devenit unul dintre cele mai profitabile filme din istorie. Cooper a jucat și în “Ducesa,” un film bazat pe bigrafia ducesei de Devonshire, Gerogiana, scrisă de Amanda Foreman. Regizat de Saul Dibb, drama îi are în distribuție pe Keira Knightley, Ralph Fiennes și Hayley Atwell.

În palmaresul său se numără și filme precum “The Escapist”, regizat de Rupert Wyatt cu Brian Cox și Joseph Fiennes; “Brief Interviews with Hideous Men”, regizat de John Krasinski; “Flirt de nota 10”, produs de Tom Hanks, cu James McAvoy și Rebecca Hall; “Regina războinică”; “Voi fi acolo”; “Hoțul cinstit” și filmul fraților Hughes “Din iad – Jack Spintecătorul”.

Cooper a studiat la London Academy of Music și Dramatic Art (LAMDA). La terminarea studiilor el a jucat pe scena teatrului naţional din Londra în producția “Mother Claps Molly House” sub îndrumarea regizorului Nicholas Hytner. Cooper apoi a jucat în „Visul unei nopți de vară”, la Royal Shakespeare Company, apoi s-a mutat la Teatru Național pentru piesele “His Dark Materials” și “The History Boys”, care a câștigat trei premii Olivier, printre care și la categoria ce mai bună piesă de teatru. Scrisă de Alan Bennett, “The History boys” a ajuns și pe Broadway, unde a primit șase premii Tony. Cooper a primit și el nominalizări pentru prestația lui. Cooper a mai urcat pe scena Teatrului Național din Londra în clasica „Fedra”, a lui Jean Racine, cu Helen Mirren în rolul principal. Piesa regizată de Nicholas Hytner s-a jucat și în Grecia și la Washington, D.C..

În televiziune, Cooper a jucat recent în producția BBC “Freefall.” A intrat în pielea lui Willoughby într-o ecranizare recentă după romanul lui Jane Austen “Rațiune și simțire”. Printre alte producții de telviziune în care a jucat se numără și drama despre Holocaust, “Dumnezeu la judecată”, “Din nou pe pământ”, “Sparkling Cyanide”, “The Gentleman Thief”, “Davison Eyes” și “Camarazi de război”, regizat de Steven Spielberg.

Isabelle Huppert (care o interpretează pe Valentine) este una dintre cele mai cunoscute actrițe de origine franceză, cu multe premii la activ, nu doar în țara ei natală, ci şi în întreaga lume. Este, de departe, actrița care a jucat în cele mai multe filme prezente în cadrul competiției oficiale a Festivalului de la Cannes (18 filme), câștigând de două ori premiul pentru cea mai bună actriță, pentru “Violette” in 1978 și “Pianista” în 2001. Ea a fost nominalizată și la Premiile Caesar de 13 ori, primind premiul “Ceremonia.” Recent ea a jucat în fabulosul “Amour”, regizat de Michael Haneke, alături de Jean-Louis Trintignant, film ce a câștigat marele premiu la ediția din 2012 Festivalalui de Film de la Cannes. Actrița a jucat în peste 100 de filme, regizate de mari profesioniști, printre care Claude Chabrol și Michael Haneke.

În palmaresul său se numără și filme precum “Frumoasa adormită”, “Lines of Wellington”, “In Another Country”, “Captiv”, “Mon pire cauchemar”, “My Little Princess”, “Sans queue ni tête” și “Copacabana”. Proiecte viitoare: “Abus de Fairbless”, “La religieuse”, “Tip Top”, “The Disappearance of Eleanor Rigby: His” și “The Disappearance of Eleanor Rigby: Hers”.

Huppert s-a născut la Paris, dar și-a petrecut copilăria în Ville d’Avary. Încurajată de mama ei (care era profesoară de engleză) a urmat cursurile Conservatorului din Versailles și a câștigat un premiu pentru actorie pentru rolul ei din piesa „Un capriciu” de Alfred de Musset. Apoi a fost acceptată la Conservatoire d’Art Dramatique, după care a urmat o carieraă teatrală de success.

Huppert a debutat pe marele ecran în 1971, devenind curând după aceea una dintre cele mai bine cotate actrițe ale generației ei. Ea a jucat în producții “Dantelăreasa” (1977), regizat de Claude Chabrol; “Sauve qui peut (la vie)” (1980), regizat de Jean-Luc Godard; și “Loulou” (1980), regizat de Maurice Pialat.

Huppert a debutat în S.U.A. în filmul regizat de Michael Cimino “Tărâmul făgăduinței” (1980). A avut o colaborarea fructuoasă cu Claude Chabrol, cu care a lucrat la opt filme, inclusiv “Violette” (1978), unde joacă rolul unei tinere care își ucide părinții și “Une affaire de femmes” (1988), în care joacă rolul ultimei femei care a fost executată în Franța. Cu regizorul Michael Haneke a lucrat la cinci filme de-a lungul timpului, inclusiv ”Pianista” și recentul “Amour”. În palmaresul său se numără și filme precum “Gabrielle”, “Eu iubesc Huckabees”, “Ma Mere”, “8 femei”, “Școala dorințelor”, “Ceremonia”, “Despărțirea”, “Madame Bovary”, “Între noi”, “La Truite”, “Coup de Torchon” și “Aloise”.

În televiziune, Huppert a încheiat recent mini-seria “As Linhas de Torres Vedres” în Europa. În 2010, Huppert a fost invitată să joace într-un episod din „Lege și Ordine”.

Armand Assante (care îl interpretează pe Lon Gordon), cunoscut actor de film și cu patru nominalizări la Globurile de Aur și un premiu Emmy din două nominalizări (pentru “Gotti” în 1997). Actorul a primit și trei premii „Lifetime Achievement”, iar recent a primit un premiu pentru Cel mai bun scurt metraj GIFF în Tampa, Florida pentru un film pe care l-a scris si regizat despre inițiativele din Kazakhastan. În 2012, tot în Kazakhastan, a produs și un film de lung metraj, “The Whole World At Our Feet”, unde a jucat alături actrița Karla Mukhamedzjanova.

În palmaresul său se numără și filme precum “Gangster American”, unde a jucat alături de Denzel Washington și Russell Crowe; “California Dreamin’”, producția românească care a câștigat mai mult de 21 de premii la festivaluri internaţionale, inclusive la Festivalul de la Cannes în 2007; “Regii mamboului”; în filmul regizat de Sidney Lumet “Investigație periculoasă”; “Hoffa;” “Benjamin, recrut fără voie”, unde a jucat alături de Goldie Hawn și “1492: Cucerirea paradisului”.

În televiziune, Assante a jucat în multe filme și seriale inclusiv, “Odiseea”; “The Hunley”; “On the Beach” și “Napoleon și Josephine”. Actorul a avut apariții și în serialele “NCIS” și “Chuck”.

Armant Assante s-a născut în New York City.

F. Murray Abraham (care îl interpretează pe Gregor) este probabil cel mai cunoscut pentru rolul Salieri din filmul regizat de Milos Forman “Amadeus”, unde e a jucat alături de Tom Hulce care îl interpreta pe Mozart.

De-a lungul carierei sale, Abraham a apărut în peste 100 de filme și proiecte de televiziune. Printre filmele mai recente se numără “Inside Llewyn Davis”; “Goltzius and the Pelican Company”; “September Eleven 1683” și “The Unseen World”.

În palmaresul să se numără și filme precum “Sword of War”, “Perestroika”, “Carnera: The Walking Mountain”, “Iubește-ți aproapele”, “The Stone Merchant”, “The Bridge at San Luis Rey”, “În căutarea lui Forrester”, “Muppets în spaţiu”, “Star Trek: Insurecția”, “Cauză și efect” în filmul regizat de Woody Allen “Chemarea Afroditei”, “Nostradamus”, “Ultima aventură”, “Mafioții”, “Rugul vanităților”, “An Innocent Man”, “Numele trandafirului”, în filmul regizat de Brian De Palma, “Scarface”, “O combinație dură”, “The Ritz”, “Toți oamenii președintelui”, “The Sunshine Boys” și “Prizonierul din Manhattan”.

Printre cele mai recente producții de televiziune se numără, “Frumoasa și bestia”, un rol recurent în “Soția perfectă” și în serialele “Louie”, “O familie de polițiști”, “Plictisit de moarte”, “Lege și ordine: Intenții criminale” și “Grădina lui Grace”.

Abraham s-a născut în Pittsburgh, Pennsylvania, și a crescut în El Paso, Texas. A studiat la University of Texas și apoi a studiat actoria la HB Studios din Greenwich Village în New York.

Niels Arden Oplev (regizor) este cunoscut mai ales pentru succesul “The Girl with the Dragon Tattoo”, bazat pe romanul cu acelaşi nume al lui Stieg Larsson. Acesta a fost cel de-al cincilea film de lung metraj al regizorului și este filmul scandinav cu cele mai mari încasări din toate timpurile, singurul care a adus încasări de peste 100 de milioane de dolari, fiind filmul European cu cele mai multe încasări în 2009. Filmul a rulat în Marea Britanie, America, Japonia și Australia în 2010 și a primit trei nominalizări din partea Academiei Europene de Film, a câștigat un premiu People Choice la Festivalul de Film de la Palm Springs și la Portland film Festival în Oregon. Filmul a primit premii și la Premiile Academiei suedeze de film la categoriile cel mai bun film, cea mai buna actriță și un premiu BAFTA pentru cel mai bun film străin.

În 2011, Oplev a regizat un episod pilot filmat în NY pentru CBS. Serialul său numit ”Memorie perfectă” și a rulat între 2011 și 2012. Este considerat unul dintre cele mai populare seriale din anul acela. Regizorul danez a absolvit Școala Națională de Film din Danemarca în 1989, și la scurt timp după aceea și-a făcut debutul cu filmul “Kyndelmisse” și cu documentarul “Hugo fra Himmerland”. Oplev a regizat și documentarul “Den sovende” (1990) și câteva filme de scurt metraj “Tusmorke” (1990) și “Nogen” (1992), documentarul “Ritualer, enerum” (1992) și filmul de televiziune “En success” (1993).

Oplev a regizat nouă episoade ale serialului “Taxa/Taxi” pentru canalul danez Channel One. Munca lui în televiziune a continuat cu un premiu Emmy “Rejseholdet/Unit One” (2002-2003). El a regizat primele trei episoade și a dezvoltat ideea filmului, alegând și actorii. A făcut același lucru cu serialul “Forsvar/Defense” (2003-2004) pentru TV2/Danmark și pentru “Omen/The Eagle” (2003-2006), care a câștigat un premiu Emmy în 2005.

Filmul de debut pe marele ecran al lui Oplev “Portland” (1996) a fost primul și cel mai controversat film din noul val al cinematografiei daneze de la mijlocul anilor ’90. Filmul a intrat în competiția oficială la Festivelul de Film de la Berlin (1996) și a deschis săptămâna filmului danez (1997) la Lincoln Center din NY și a avut parte de recenzii foarte bune de la publicații de succes precum „The Hollywood Reporter” și „The New York Press”. Oplev a regizat apoi comedia neagră “Fukssvansen/Chop Chop”, în 2001. Filmul a câștigat trei premii în Danemarca. Cel de-al treilea său film, ”Vom învinge” a fost lansat în 2006. Filmul a fost pe primul loc la încasări în anul acela și a câștigat 30 de premii internaţionale, printre care și Ursul de cristal la Festivalul de la Berlin. Ultimul film al lui Oplev, ”Lumi paralele”, lansat în 2008 a fost un succes în Danemarca și a participat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Berlin, precum și la Festivalul Tribeca și AFI Film SUA, câștigând un premiu SIGNIS la Festroia în Portugalia.

“Dead Man Down: Gustul răzbunării” este primul film produs în America regizat de Oplev.

J.H. Wyman (scenarist) a scris și produs ”Mexicanul” cu Brad Pitt. De atunci a mai creat câteva producții de televiziune, dintre care cel mai cunoscut este “Keen Eddie”, în care au jucat Mark Valley și Sienna Miller și un serial produs și supervizat de Wyman. În ultimii patru ani a produs serialul “Fringe”.

Născut în Oakland, California, Wyman a crescut în Montreal, Canada unde a învățat franceză și și-a dezvoltat dragostea pentru filmele franceze.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook