21 octombrie 2008
Plouă… ploaie îngândurată, sprijin tristețea cu podul palmei și las ochii împăienjeniți de focul fulgerului să-mi tune gândurile năvalnic, să umplu vidul cerului meu lipsit de albastru cu picăturile binecuvântate ale ploii.
Caldarâmul umed oglindește siluetele diforme ale clădirilor cenușii cu ochi de geam pe care se preling, într-o liniște solemnă, picături reci, de ploaie. Ascult pașii striviți pe caldarâm de oameni cenușii cu zâmbetul spălat de ploaie într-un rictus abia vizibil.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
12 martie 2008
Decupez o inimă albă din pânza catargului, cutreierător în paşi de val, către o primăvară albă.
Îmi şoptesc rar ca să-mi priceapă mintea:
– De ce trebuie să caut culori în peşteri zăvorâte cu ţurţuri de gheaţă?
– Simplu, îmi răspund cu nonsalanţă, să pictez o inimă rămasă albă din gândul iernii şi desperecheată de orice culoare!
– Şi pentru aceasta, trebuie să o vopsesc, pentru că altfel primăvara trece orbită de alb pe langă mine.
Din nou mă intreb ca să mă conving:
– Era mai simplu… iarna, scuturam ninsoare în praf alb de nor pe marginile argintii ale sufletului, ca atunci când desenam cu creta flori, cifre şi căsuţe pe tabla neagră a clasei… şi gata, aveam de-o iarnă!
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
