Senin. Liniște-neliniște. În mine-afară. Nu știu ce aș putea scrie când nu am chef să scriu. Nici măcar nu știu dacă mai am cuvinte stocate pe rafturile minții atât încât să încapă într-o propoziție, s-o umple cu banal și să o las să lovească, în cădere, tâmpla celui mai plictisit om de pe planetă.

Da, l-am și văzut – avea urechile încuiate cu lacăt de ceară, să nu-l mai lovească zgomotul acolo unde zace liniștea auzului. Culegea flori de primăvară și încropea din ele inimi albe… că cele roșii peticeau un apus.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
2 comentarii »

Eu sau… tot eu, dar în mintea mea, în inchipuirea mea, am ajuns în trecutul meu, în ţara copilăriei mele, vis pe care îl doresc mereu şi mereu, vis pe care îl doresc să devină încă odată realitate.

Am închis ochii şi…! am început să cobor… încet… încet… în întunericul din mine. Sunt pe scara timpului meu, în conştiinţa şi memoria mea. Mă uit în jos şi văd un hău imens. Sus lumină şi zgomote obişnuite. O uşă trântită. O voce răstită. Un claxon strident. Ploaia în geam şi zgomotul rafalei de vânt şuierând.

Ce să fac? Încă simţeam presiunea pleoapelor, presiune încă moale, dar din ce în ce mai îndepărtată. Încă nu coborâsem nicio treaptă şi sunetele se depărtau din ce în ce mai mult. M-am hotărât, cobor.

Să văd cine sunt Eu.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
2 comentarii »