Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăSearch Results
Duelul sutei de sonete dintre Mircea Trifu şi George Corbu
Revista lunară de satiră şi umor „Haz de Necaz” publică, în numărul 14 din iunie 2001, pe o pătrime de pagină, următoarele precizări ale lui George Corbu:
Prietenia (nu doar literară) ce m-a legat de emeritul umorist şi epigramist Mircea Trifu (24.02.1922 – 20.06.1994) stă la originea a ceea ce avea să devină „Războiul (duelul) sutei de sonete”. În compania, ilustră, a mult talentatului coleg, am purtat cea mai paşnică bătălie de-a lungul primelor trei luni ale anului 1970. Cele 101 sonete scrise atunci – probabil, cel mai lung duel de acest gen din literatura română – au avut ca martori pe Tudor Muşatescu şi Mircea Pavelescu, iar ca arbitru pe Victor Eftimiu. Ele îmbracă astăzi haina tiparului, înainte ca vreun editor, în a cărei venire mai sper, să le ofere veşmântul aristocratic al unei cărţi, aşa cum, de altfel, şi-au dorit protagoniştii acestei confruntări ironico-umoristice.
Meritul esenţial în acest inedit încă fapt literar – din care antologia umorului liric îşi va recruta, poate, unele piese de rezistenţă (modestia este virtutea mediocrilor), revine strălucitului confrate Mircea Trifu care, lansând provocarea, a dat startul impresionantei competiţii.
Să mi se îngădue, până la împlinirea sorocului strângerii acestor creaţii într-un volum, a-i aduce încă şi încă, omagiul meu devotat incomparabilului Mircea Trifu, pentru strălucirea cu care a slujit decenii de-a rândul epigrama românească.
Nu este, cred, lipsit de interes să amintesc faptul că despre existenţa acestui virtual volum făcea referire însuşi Mircea Trifu, anunţându-l, printre cărţile în pregătire, pe clapeta copertei primului său volum („Epigrama”, Bucureşti, Editura LITERA, 1976).
Continuare »
Cincinat Pavelescu, autor şi destinatar de madrigale
Madrigalele (sau, la fel de corect, madrigalurile) sunt deseori asimilate epigramelor, însă acestea nu sunt „înţepătoare”, ci măgulitoare.
Cincinat Pavelescu afirma, admirativ, faptul că «Marţial, al cărui spirit sarcastic făcea spaima şi deliciul contemporanilor săi, a scris totuşi nenumărate madrigale.» (Cincinat Pavelescu, Antologia epigramei româneşti. Pag.301)
Chiar dacă multe dintre cele scrise de el au ajuns în colecţii de familie sau în alte locuri în care n-au putut avea acces cercetătorii operelor sale, putem ilustra activitatea sa prin cele reproduse în cele de mai jos.
Continuare »
Rainer Maria Rilke şi stegarul Christoph Rilke
„Cântecul iubirii şi morţii stegarului Christoph Rilke” – titlul sub care este, în general, cunoscut textul, este o odă închinată iubirii şi eroismului, puternic impresionistă, cu efecte muzicale excepţionale. Opera a devenit imediat o carte-cult, datorită tematicii sale legate de viaţa pământească, aşa cum este ea redusă ca importanţă pentru învăţăturile creştine. Fragmentele de mai jos fac parte dintr-o traducere aparţinând lui Eugen Jebeleanu, numită – puţin diferit – „Povestea iubirii şi morţii stegarului Christoph Rilke”.
Prologul:
…La 24 noiembrie 1663, Otto de Rilke, din Langenau-Gränitz şi Ziegra pe Linda, fu înstăpânit pe partea din moşia Linda rămasă în urma fratelui său Christoph, căzut în Ungaria; dar trebui să dea un zapis, potrivit căruia ar fi fost decăzut din avutul moştenit, în caz că fratele său Christoph (care, după actul de moarte adus, pierise ca stegar în compania baronului de Pirovano a împărătescului regiment austriac de cavalerie din Istria) s-ar reîntoarce…
Continuare »
Felii de timp – Cioburi de oglindă de timp întoarse
Scrijelite de răni, degetele sufletului meu îngheţat de suflul iubirii, degete agăţate de scara lumii şi de trepte spre lumină, încearcă să refăurescă o poveste din începuturi şi sfârşituri irepetabile, de unde să poată reveni într-un nou început pentru fiecare nefericire. Ca într-un joc de poker unde se joacă destine, caut cartea destinului meu, să o pun pe masă, ca să înving această viaţă. Şi doiul, care este cea mai mică carte, îmi spune că şi ea este o carte de viaţă. Şi regii şi cavalerii timpurilor trecute spun rănilor sufletului meu agăţat de o creangă ruptă de timp: nu dispera, căci vei rezista. Este jocul cel mare al pierderii din viaţă, când toate focurile lumii îţi pot pârjolii inima într-o carte nenorocoasă. Este jocul tuturor izvoarelor de bucurie, izvoare ce din ceruri de stele şi soare, îşi pot revărsa ape de fericire, dacă dă norocul peste tine, să ai în viaţă, o carte norocoasă.
Continuare »