Chvrches lansează noul single „He Said/She Said”, o piesă înregistrată aproape în totalitate de la distanță, pe două părți diferite ale Atlanticului. Piesa apare la trei ani de la al treilea album, „Love Is Dead”.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Muzică, Video, Ştiri
Comenteaza! »

Una din schimbările cele mai caracteristice în istoria stilului de vreo șaizeci de ani – să zicem: de la simboliști încoace – a fost aceea care în scurt s-ar putea numi criza elocvenței. Arta literară europeană a trecut de la stilul discursului și al conversației la stilul meditației și al visării solitare. Literatura clasică veche, cea clasică nouă (clasicismul francez și imitațiile lui în celelalte țări), literatura romantică și prelungirile ei „realiste” sunt, general vorbind, elocvente: stilul lor, în oricare gen, este supus trebuinței de a comunica cu un public – public din fața unei tribune, sau public din salon, unde fiecare e pe rând orator și ascultător. De aici rezultă ceea ce străbunii și părinții noștri numeau stil curgător – și acest stil ei îl admirau absolut. Pentru dânșii, era de la sine înțeles că vorbirea literară trebuia să se poarte după obiceiurile și legile comunicării cu glas tare, după norme specifice oratorice sau după normele conversației între oameni binecrescuți, cu educație clasică. În acest punct tocmai s-a întâmplat revoluția literară de care vorbesc. Artistul european s-a dezbinat de public, adeseori în formă ostilă și provocătoare, a început să-l disprețuiască pe față și s-a făcut om singuratic, uneori foarte hapsân; s-a dedat fără rezervă meditației și visării independente de public, s-a făcut foarte învățat și misterios. Atunci s-a isprăvit cu stilul vorbit, elocvent sau amabil de dragul publicului. Artistul scrie pentru dânsul, ori pentru alți artiști – publicul va înțelege dac-o putea, și-i va plăcea ori nu… De altfel, acum ajungea a fi semn rău să placi publicului.

Fără îndoială, acestea trebuie înțelese în general: e vorba de direcția unei mișcări foarte largi și foarte adânci în viața literară; în detalii, excepții se găsesc destule. Anatole France a reprezintat cu perfectă îndărătnicie stilul vechi, cu toate că, în jurul lui, mișcarea de care vorbim se revărsa în forme violente; dar el părea că nu vede nimic, și-i sigur că n-a înțeles cât de puțin noutățile poeziei moderne. De aceea e foarte plăcut de citit cu glas tare din Anatole France, dar e ingrat, inutil și dăunător înțelegerii literare recitarea din autori specific moderni. De câte ori am auzit pe vreun iubitor al stilului vechi spunând că nu înțelege stilul nou, am putut observa că neînțelegerea, și prin urmare antipatia, venea tocmai de la această profundă schimbare în orientarea expresiei. Artistul vorbește singur sau, mai exact, gândește în vorbe; el își urmează firul gândului și al visului, și mersul lui e subtil, minuțios, ciudat, e, în sfârșit, așa cum e gândul și visarea în adevăr, nedichisite de dragul publicului.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

„Le Terence de notre siecle”… Cu variații pe această formulă l-au petrecut admiratorii contemporani pe Moliere de la cele dintâi succese până după moarte. Prietenul Scipionilor se potrivea, desigur, mult mai bine cu idealul eleganței nobile, cu dogmele frumuseții binecrescute decât plebeul Plaut.

Prefața ediției din 1682 arată lămurit ce gândeau admiratorii actorului poet: „Tout le monde a regrette un homme si rare et le regrette encore tous les jours: mais particulierement les personnes qui ont du gout et de la delicatesse. On l’a nomme le Terence de son siecle; ce seul mot renferme toutes les louanges qu’on lui peut donner”… Să luăm seama: „du gout et de la delicatesse”, două din ingredientele indispensabile esteticii timpului sunt aici direct legate cu literatura comică, genul care, desigur, a rezistat mai tare tuturor delicateților.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

În serialul dramatic „Pompierii din Chicago” („Chicago Fire„), Taylor Kinney este Kelly Severide, un locotenent cu atitudine şi aparent imperturbabil, care se luptă cu proprii demoni. Pe micul ecran, Taylor Kinney a apărut în numeroase seriale, printre care: „Trauma” (serial NBC în care a avut un rol secundar), „Jurnalele vampirilor” (în care a fost Mason Lockwood), episodul-pilot al serialului „A Mann’s World” (creat de Michael Patrick King, cu Don Johnson), „Breakout Kings”, „Castle”, „Fără ruşine”, „Jane şi Maura: Detectivi în Boston”, „Cititorii de oase” şi „CSI: New York – Criminaliştii”. A apărut şi în filmul TV „Five”, proiect produs de Jennifer Aniston, Demi Moore şi Alicia Keyes, şi a putut fi văzut în serialul online „Dating Rules From My Future Self”. Pe marele ecran, a jucat în „Misiunea: 00.30 A.M.” (de Kathryn Bigelow), filmul independent „Least Among Saints” (de Marty Papazian) şi scurtmetrajul „Prodigal” (cu Kenneth Branaugh).

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Interviuri, Seriale
Comenteaza! »

Cu regia și scenariul semnate de creatorii filmului „Marea mahmureală”, comedia „Marea matoleală” („21 & Over”) poate fi văzută din 12 aprilie 2013 în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cinema Glendale (București), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Arad, Arad Galeria, Brăila, Cluj, Constanța, Ploieşti, Târg Mureș), Cityplex (Constanța, Brașov, Tulcea), Cortina (Oradea), Odeon (Cluj).

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Umor, Ştiri
Comenteaza! »

Participanţii la cursurile de vară de limbă, cultură și civilizație românească organizate de Institutul Cultural Român prezintă joi, 26 iulie 2012, pe scena Şcolii Populare de Artă din Braşov, montajul teatral „D’ ale amorului“ după Ion Luca Caragiale, montaj realizat sub îndrumarea actorului Marius Cisar.

I.L. Caragiale este considerat cel mai mare dramaturg român. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la moartea sa, la Berlin, unde se refugiase de niciodată plictisitorul, dar de multe ori obositorul spaţiu public românesc. Piesele sale sunt jucate pe scenele teatrelor româneşti în variante clasice sau postmoderne – actori profesionişti, amatori, elevi şi studenţi răspund provocării sale: „Văz enorm şi simţ monstruos“. Dar cât de uşor este să joci Caragiale? Ce pot înţelege străinii din opera sa? Cât ține de specificul local și cât de o natură umană universală în perspectiva sa asupra afacerilor sentimentale și politice?

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »