Alison Ledgerwood s-a alăturat Departamentului de Psihologie al UC Davis în 2008, după ce şi-a obţinut doctoratul la Universitatea din New York. Este interesată de înţelegerea modului în care oamenii gândesc şi a modului în care ne putem îmbunătăți gândirea. Cercetările sale investighează cum anumite moduri de a gândi tind să se fixeze în minţile oamenilor. Acest discurs a fost prezentat la un eveniment TEDx local, produs independent de Conferinţele TED.
Betonul este pretutindeni în jurul nostru: îl folosim să construim drumuri, clădiri, poduri și multe altele. Totuși, în ultimii 2.000 de ani, arta amestecării cimentului și folosirea lui pentru a lega betonul nu s-a schimbat foarte mult, și rămâne unul dintre cei mai mari emițători de carbon din lume. Antreprenorul Tom Schuler arată în premieră o formă inovatoare de a produce beton, care ar putea să îl transforme într-un depozit de CO2, în timp ce produce un material de construcții viabil.
Companiile se bazează pe viitorii lor lideri să conducă cu mai multă viteză, flexibilitate și încredere decât o făceau în trecut. Dar cum pot managerii de mijloc să urce pe scara corporativă și totodată să conteste modul în care lucrurile s-au făcut dintotdeauna? Expertul în leadership, Elizabeth Lyle, oferă o nouă abordare de a întrerupe aceste norme vechi în perioada de avansare în carieră, împărtășind organizațiilor modalități creative care le oferă managerilor de mijloc spațiul și pregătirea de care au nevoie pentru a începe să conducă diferit.
În Munții Himalaya, între China și India, se află Regatul Bhutan, o țară ce s-a angajat să fie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon pentru totdeauna. În acest discurs înălțător, Tshering Tobgay, prim-ministrul Bhutanului, prezintă misiunea țării sale de a pune fericirea înaintea creșterii economice și stabilește un standard mondial pentru conservarea mediului înconjurător.
Holograf readuce în atenția publicului melodia „World Full of Lies” (versiunea în limba engleză a hit-ului „Umbre pe cer”), care a apărut pentru prima dată în 1993 pe albumul omonim și pentru care a fost făcută o reeditare pentru materialul de colecție lansat in 2013.