Search Results

 26 noiembrie 2008

Eugen Ionescu şi „Nu” hotărât conformităţii literare

Eugene IonescoEugen Ionescu este, îndeobşte, recunoscut drept părintele teatrului absurd, pe care l-a scris însă în limba franceză – dintr-o repudiere vehementă şi definitivă a românismului (aşa s-a spus, dar am mai putea discuta asta…). Cele mai reuşite scrieri în limba română sunt eseurile reunite în volumul intitulat „Nu”, pentru care un juriu i-a acordat un premiu pentru „scriitori tineri needitaţi”. Lucrarea va stârni un uriaş scandal în epocă şi va fi respinsă la publicare, apărând totuşi în 1934 la Vremea. Ediţia va avea pe contrapagina de titlu următoarea notă: „Operă selecţionată şi publicată de Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi, cu împotrivirea a doi din cei şapte membri ai comitetului.” Cei doi erau Tudor Vianu (care şi-a şi dat demisia în semn de protest pentru această premiere) şi Şerban Cioculescu. Ceilalţi erau: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ion I. Cantacuzino, Romulus Dianu – pe toţi, scriitorul îi “atinsese” în manuscrisul pe care li-l trimisese spre citire şi premiere.

După o metodă care îi va deveni proprie, cartea produce uimire, derută şi comic irezistibil. Autorul atacă figurile uriaşe ale literaturii române din acea vreme (am selectat aici fragmente despre Tudor Arghezi, Ion Barbu şi Camil Petrescu), susţinând injurios că ei nu ar fi creat o operă valabilă, deconspirând, în final, miza polemică şi ludică, totul într-un discurs imbatabil din punct de vedere logic şi extrem de valoros la nivelul argumentării.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 2 noiembrie 2022

Cioara. Din viața și cântecele Ciorii

„Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea albicios.
A hotărât să-l atace şi să-l înfrângă. […]”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 20 mai 2022

Iseult Gillespie: Dragoste vs. onoare, mitul irlandez al trădării lui Diarmuid

Gráinne, prințesa din Tara și viitoare mireasă, era furioasă. Credea că era logodită cu un tânăr soldat, curajos și suficient de isteț pentru a fi pe măsura ei. Dar curând a realizat că îi fusese promisă lui Fionn, un războinic mult trecut de floarea vârstei. Nedorind să accepte această insultă, Gráinne s-a hotărât să se răzbune înainte de nuntă. Iseult Gillespie povestește mitul furiei lui Fionn. [Regia de Efa Blosse-Mason, narațiunea de Jack Cutmore-Scott, muzica de Stephen Larosa].

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 aprilie 2022

Emily Zobel Marshall: Mitul lui Anansi, păianjenul viclean

Cu mult timp în urmă, toate poveștile îi aparțineau lui Nyame, Zeul atotvăzător al cerului. Dar o creatură, Anansi, era hotărâtă să aducă poveștile pe Pământ. Anansi s-a dus la Nyame și a cerut să i se dea în stăpânire poveștile lumii. Zeul cerului i-a spus lui Anansi că poate avea toate poveștile dorite, dar numai dacă îndeplinește o sarcină imposibilă. Emily Zobel Marshall ne povestește călătoria păianjenului viclean. [Regizat de Keegan Thornhill, narat de Christina Greer, muzică de Salil Bhayani, cAMP Studio].

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 august 2021

Mood Ring

Lorde a lansat „Mood Ring”, cea mai recentă piesă de pe viitorul ei material discografic „Solar Power”, al treilea album de studio, care a fost proaspăt lansat. Piesa vine alături de un videoclip muzical epic cu Lorde în rolul principal.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 5 aprilie 2021

See You in Tears

După succesul piesei „Kids In The Corner”, Amber Van Day face echipă cu Ilira pentru imnul fetelor independente „See You in Tears”.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'hotărât'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii