Eugen Ionescu este, îndeobşte, recunoscut drept părintele teatrului absurd, pe care l-a scris însă în limba franceză – dintr-o repudiere vehementă şi definitivă a românismului (aşa s-a spus, dar am mai putea discuta asta…). Cele mai reuşite scrieri în limba română sunt eseurile reunite în volumul intitulat „Nu”, pentru care un juriu i-a acordat un premiu pentru „scriitori tineri needitaţi”. Lucrarea va stârni un uriaş scandal în epocă şi va fi respinsă la publicare, apărând totuşi în 1934 la Vremea. Ediţia va avea pe contrapagina de titlu următoarea notă: „Operă selecţionată şi publicată de Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi, cu împotrivirea a doi din cei şapte membri ai comitetului.” Cei doi erau Tudor Vianu (care şi-a şi dat demisia în semn de protest pentru această premiere) şi Şerban Cioculescu. Ceilalţi erau: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ion I. Cantacuzino, Romulus Dianu – pe toţi, scriitorul îi “atinsese” în manuscrisul pe care li-l trimisese spre citire şi premiere.
După o metodă care îi va deveni proprie, cartea produce uimire, derută şi comic irezistibil. Autorul atacă figurile uriaşe ale literaturii române din acea vreme (am selectat aici fragmente despre Tudor Arghezi, Ion Barbu şi Camil Petrescu), susţinând injurios că ei nu ar fi creat o operă valabilă, deconspirând, în final, miza polemică şi ludică, totul într-un discurs imbatabil din punct de vedere logic şi extrem de valoros la nivelul argumentării.
Gráinne, prințesa din Tara și viitoare mireasă, era furioasă. Credea că era logodită cu un tânăr soldat, curajos și suficient de isteț pentru a fi pe măsura ei. Dar curând a realizat că îi fusese promisă lui Fionn, un războinic mult trecut de floarea vârstei. Nedorind să accepte această insultă, Gráinne s-a hotărât să se răzbune înainte de nuntă. Iseult Gillespie povestește mitul furiei lui Fionn. [Regia de Efa Blosse-Mason, narațiunea de Jack Cutmore-Scott, muzica de Stephen Larosa].
Cu mult timp în urmă, toate poveștile îi aparțineau lui Nyame, Zeul atotvăzător al cerului. Dar o creatură, Anansi, era hotărâtă să aducă poveștile pe Pământ. Anansi s-a dus la Nyame și a cerut să i se dea în stăpânire poveștile lumii. Zeul cerului i-a spus lui Anansi că poate avea toate poveștile dorite, dar numai dacă îndeplinește o sarcină imposibilă. Emily Zobel Marshall ne povestește călătoria păianjenului viclean. [Regizat de Keegan Thornhill, narat de Christina Greer, muzică de Salil Bhayani, cAMP Studio].
Lorde a lansat „Mood Ring”, cea mai recentă piesă de pe viitorul ei material discografic „Solar Power”, al treilea album de studio, care a fost proaspăt lansat. Piesa vine alături de un videoclip muzical epic cu Lorde în rolul principal.
Eugen Ionescu este, îndeobşte, recunoscut drept părintele teatrului absurd, pe care l-a scris însă în limba franceză – dintr-o repudiere vehementă şi definitivă a românismului (aşa s-a spus, dar am mai putea discuta asta…). Cele mai reuşite scrieri în limba română sunt eseurile reunite în volumul intitulat „Nu”, pentru care un juriu i-a acordat un premiu pentru „scriitori tineri needitaţi”. Lucrarea va stârni un uriaş scandal în epocă şi va fi respinsă la publicare, apărând totuşi în 1934 la Vremea. Ediţia va avea pe contrapagina de titlu următoarea notă: „Operă selecţionată şi publicată de Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi, cu împotrivirea a doi din cei şapte membri ai comitetului.” Cei doi erau Tudor Vianu (care şi-a şi dat demisia în semn de protest pentru această premiere) şi Şerban Cioculescu. Ceilalţi erau: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ion I. Cantacuzino, Romulus Dianu – pe toţi, scriitorul îi “atinsese” în manuscrisul pe care li-l trimisese spre citire şi premiere.
Încarc...
