14 aprilie 2022
La Humanitas Junior apare în curând o carte dedicată strângerii de fonduri pentru Ucraina, ca parte dintr-un proiect internațional inițiat de prestigioasa editură italiană Einaudi Ragazzi. Este vorba despre „Luna de la Kiev” („La luna di Kiev”) de Gianni Rodari, într-o ediție superb ilustrată de Beatrice Alemagna și în traducerea lui Vlad Russo.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
30 august 2021
Începând cu data de 1 septembrie 2021 în Galeria Națională de Artă Românească Modernă este expusă lucrarea intitulată „George Enescu” avându-l autor pe Corneliu Baba, alături de altă lucrare cu trimitere la universul enescian „Natură statică cu vioară”. Cele două tablouri sunt prezentate pe durata Festivalului Internațional George Enescu cu care Muzeul Național de Artă al României este partener, o parte dintre concerte desfășurându-se în sala Auditorium a muzeului.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
21 octombrie 2020
Era o stradă îngustă și întortocheată, cu case mici, urâte și dărăpănate.
Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche și de șubredă încât îți venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme.
Cine putea să locuiască pe-o astfel de stradă, decât lumea nevoiașă? Dar sărăcia se dovedea în acest loc cu atât mai necruțătoare cu cât, în fața odăii de la mansardă, era atârnată o colivie veche în care se afla un canar de toată frumusețea. Stăpânul n-avusese pesemne la îndemână un păhăruț din care să-i dea canarului să bea apă și pusese în loc un gât de sticlă, întors cu fundul în sus și astupat în partea de jos cu un dop. Dar bietului canar puțin îi păsa de urâțenia coliviei lui. Sărea sprinten de pe o stinghie pe alta și ciripea cu toată voioșia, mai ales atunci când stăpâna lui, o fată bătrână, îi aducea un pumn de verdeață.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
6 iulie 2020
În vălmășagul acesta al luptelor politice, în acest vălmășag în care oamenii cei mai lipsiți de cinste politică se întîlnesc în ideile cele mai năprasnice, te cuprinde deznădejdea gîndindu-te cum țara e-n veci înșelată în aspirațiile ei.
Astăzi toată lupta politicianilor noștri se reduce la o nenorocită chestie de digestie.
Alianțele cele mai ciudate, compromisurile cele mai neoneste se fac numai și numai pentru stomac, numai și numai pentru atingerea unui individ sau unei coterii pe movila bugetului.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole
28 decembrie 2017
Înainte de toate să deslușim acest titlu. Vroind să scriem câteva articole asupra literaturii noastre contemporane, asupra celor mai talentați reprezentanți ai ei, am chibzuit cu ce cuvânt am putea caracteriza mai bine epoca noastră literară, care e trăsătura caracteristică prin care această literatură se deosebește de cea care a precedat-o și de cea care, probabil, o va urma? Cum să numim curentul nostru literar? Socoteam să-i zicem pesimist; însă, deși în multe privințe potrivit pentru a caracteriza literatura noastră contemporană, acest termen este prea îngust, după înțelesul ce-i dau unii, și prea larg, prea general, după alții.
Unii ar fi vrut să înțeleagă sub numirea de pesimism numai forma care s-a manifestat mai cu seamă la germani în veacul nostru, primind formularea științifică, ajungând sistem filozofic. Înțelegându-l astfel, pesimiști n-ar fi decât Schopenhauer, Hartmann, Leopardi și urmașii lor; pesimismul nu ar fi decât un fenomen al veacului nostru, care în trecut nu s-a arătat decât în India, cu Budha și budismul
Alții înțeleg prin pesimism o boală care bântuie toate rasele, toate civilizațiile, o boală care este tot așa de veche ca și omenirea și care a bântuit cu mai multă tărie acolo unde împrejurările sociale îi erau mai prielnice. Împrejurări sociale anormale, reaua alcătuire a vieții unui ins, anomalii sociologice (înțelegând sub sociologie fiziologia societății) ori anomalii fiziologice, iată pricinile pesimismului. Și fiindcă n-a fost încă societate în care să nu bântuie asemenea anomalii, în care să nu fie asemenea pricini, n-a fost nici o societate pe care pesimismul să nu o fi amărât cu fierea sa.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
1 iulie 2016
Mamă! Ce puțin am rostit numele tău și cât de vag îmi aduc aminte de tine… O negură te învăluie și parcă din neguri e urzit și conturul tău.
În fața mărei, unde am stat, privind neîntrerupta goană a talazurilor, acolo m-am apropiat mai mult de tine și am căutat să te rechem. Din fundul orizontului aceluia ce-l hotărăște linia curbă a mărei, de acolo ai venit tu. Pe o noapte dulce cum e aceasta, un vas legănat, ce și-a scris pieritoarea dungă pe cer, te-a adus desigur. Și pe cheiul acesta singuratic, unde întârzii eu, visând uneori, au coborât pașii tăi, de bună seamă.
Ca și acum, neastâmpăratele talazuri se ridicau ca niște fantome din mare și alergau de-a lungul digului de piatră sură ca să privească portul. O semilună pală, brodată pe un steag, lucea și atunci pe înaltul unui catarg, și tu desigur, cu fața întoarsă peste umăr, ai trebuit să privești tristă pe largul întinselor valuri ce te despărțeau de țara ta…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri