Editura Fides din Iaşi a publicat volumul de poeme „Umbră lucidă”, semnat de Ionuţ Caragea. Cartea conţine 47 de poeme scrise de autor în anul 2016. Prefaţa volumului îi aparţine criticului literar Maria-Ana Tupan, tehnoredactor a fost Dumitru Scorţanu (directorul editurii Fides), iar ilustraţia copertei a fost realizată de Ionuţ Caragea.
Continuare »
1 voturi
Încarc...În doar o săptămână, contorul a mai marcat o mie. Nu este un record de viteză, dar ritmul accelerat arată că evoluţia poate fi uneori surprinzătoare. Şi chiar merită să aruncăm o privire mai atentă…
Michelle Popescu aka Micheleflowerbomb a adăugat mult şi divers – nu doar în ultima săptămână, ci în ultimul an. De fapt, tocmai a depăşit 10.000 de citate adăugate în doar un an – o participare impresionantă, mai ales că marea majoritate le-a extras direct din lecturile care i-au plăcut. Dacă o ţine tot aşa, în scurt timp va avea cea mai consistentă participare de până acum.
Similar, Cornelia Georgescu (revenită ca participantă activă după o lungă absenţă) a adăugat în ultima perioadă numeroase citate din cărţile care o interesează, unele inedite.
Nu în ultimul rând, o contribuţie substanţială a adus-o recent Petru Dimofte, care adaugă numeroasele sale traduceri (în general, poezii).
Ca întotdeauna, conţinutul de la Citatepedia este construit de cei care participă activ şi fiecare dintre aceştia influenţează într-o anumită măsură ceea ce se întâmplă cu ansamblul, conform priceperii şi preferinţelor personale. Chiar dacă individual mai sunt lipsuri şi mai apar greşeli (că „doar cine nu munceşte, nu greşeşte”), acestea se reglează din mers, iar ansamblul creşte frumos. Vă aşteptăm să încercaţi!
2 voturiÎncarc...Revista „Constelaţii diamantine”, editată de filiala Oltenia a Ligii Scriitorilor Români, a ajuns la cel de-al treilea număr, disponibil integral, ca şi numerele anterioare, în Biblioteca Citatepedia.
Publicaţia creşte substanţial de la număr la număr şi antrenează tot mai multe energii. Sunt abordate teme diverse, astfel încât fiecare cititor poate găsi ceva interesant.
Continuare »
2 voturiÎncarc...
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978; articolul despre Guillaume Apollinaire (26 august 1880 – 9 noiembrie 1918), pe numele său adevărat Wilhelm Apollinaris de Kostrowitzky, este semnat de Al. Dimitriu-Păuşeşti:
Când André Breton vorbea despre Apollinaire ca despre „ultimul poet”, înţelegea, desigur, că el continuă să considere poezia operă de artă. Mişcarea suprarealistă condamna opera de artă ca pe un artificiu, iar acel suprarealist care avea cutezanţa să se proclame poet era exclus din mişcare, aşa cum a fost cazul poetului Robert Desnos. De fapt, André Breton se înşela parţial. Apollinaire cultivase şi „vechiul joc al versurilor”, cum însuşi se exprima, dar demonul modernismului îl ispitise mereu, solicitat fiind de cele mai diverse aventuri poetice, cu gândul că va ajunge la acel „nou realism”, mai real decât realul, pe care l-a intitulat „suprarealism” înainte ca mişcarea propriu-zisă să fi luat fiinţă. Personalitate complexă şi derutantă, el a dat mult de furcă criticii literare, care l-a blamat sau l-a elogiat, izbutind mai rar o caracterizare globală.
Continuare »
5 voturiÎncarc...Revista lunară de satiră şi umor „Haz de Necaz” publică, în numărul 14 din iunie 2001, pe o pătrime de pagină, următoarele precizări ale lui George Corbu:
Prietenia (nu doar literară) ce m-a legat de emeritul umorist şi epigramist Mircea Trifu (24.02.1922 – 20.06.1994) stă la originea a ceea ce avea să devină „Războiul (duelul) sutei de sonete”. În compania, ilustră, a mult talentatului coleg, am purtat cea mai paşnică bătălie de-a lungul primelor trei luni ale anului 1970. Cele 101 sonete scrise atunci – probabil, cel mai lung duel de acest gen din literatura română – au avut ca martori pe Tudor Muşatescu şi Mircea Pavelescu, iar ca arbitru pe Victor Eftimiu. Ele îmbracă astăzi haina tiparului, înainte ca vreun editor, în a cărei venire mai sper, să le ofere veşmântul aristocratic al unei cărţi, aşa cum, de altfel, şi-au dorit protagoniştii acestei confruntări ironico-umoristice.
Meritul esenţial în acest inedit încă fapt literar – din care antologia umorului liric îşi va recruta, poate, unele piese de rezistenţă (modestia este virtutea mediocrilor), revine strălucitului confrate Mircea Trifu care, lansând provocarea, a dat startul impresionantei competiţii.
Să mi se îngădue, până la împlinirea sorocului strângerii acestor creaţii într-un volum, a-i aduce încă şi încă, omagiul meu devotat incomparabilului Mircea Trifu, pentru strălucirea cu care a slujit decenii de-a rândul epigrama românească.
Nu este, cred, lipsit de interes să amintesc faptul că despre existenţa acestui virtual volum făcea referire însuşi Mircea Trifu, anunţându-l, printre cărţile în pregătire, pe clapeta copertei primului său volum („Epigrama”, Bucureşti, Editura LITERA, 1976).
Continuare »
2 voturiÎncarc...Un articol despre „bolile trupeşti ale epigramei” implică nu numai ariditate profesională, ci şi un oarecare risc: dacă pentru superlativele şi laudele duse la exces, înserate într-un medalion, într-o evocare sau prezentare de carte nu te trage nimeni la răspundere (ba, dimpotrivă, atrage simpatii!), exemplele de nereuşită, imperios necesare într-un asemenea articol, presupun responsabilitate şi atrag nemulţumiri şi antipatii. Totuşi, având în vedere că epigrama românească, proliferând într-o adevărată avalanşă de volume, pe lângă câştigurile mari pe care le-a realizat, manifestă o oarecare delăsare în privinţa prozodiei, deschizând porţile tuturor încercărilor şi încercătorilor, considerăm că e necesară o punere în lumină a lucrurilor, conform cu realitatea existentă. În plus, în redactarea rândurilor de faţă, am pornit de la considerentul că nu există epigramist – mic sau mare, cu vechi state în domeniu sau de curând afirmat – care să nu aibă şchiopătări prozodice, de rimă sau de exprimare. E necesară, totuşi, o precizare: una e se strecoare câte o abatere, câte o „zbârcă” de accent şi alta să ai „opera epigramatică” plină de „luxaţii”, „cârje” şi „proptele”, dând drumul în lume la volume care pot servi ca etalon în această direcţie. Şi asemenea cărţi s-au mai publicat şi ele circulă, dăunând epigramei din interiorul ei mai mult decât criticii literari, care o împing la periferia literaturii.
Continuare »
2 voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
