Miercuri, 23, şi vineri, 25 mai 2012, de la ora 19:00, UNTEATRU (str. Ilfov nr.1, în spatele CEC-ului de pe Calea Victoriei, Bucureşti) prezintă primele reprezentaţii ale spectacolului „Trei femei înalte”, după Edward Albee.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »

Teatrul Odeon prezintă online vineri, 19 martie 2021, de la ora 19:00, spectacolul lectură „Lullaby” Erika Galli și Martina Ruggeri, traducere de Eva Simon și regia semnată de Elena Morar. Din distribuție fac parte Virginia Rogin, Rodica Mandache, Gelu Nițu, Mircea Constantinescu, Cătălina Mustață.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »

Romfilatelia introduce în circulație, vineri, 12 martie 2021, o nouă emisiune de mărci poștale dedicată bogatei diversități vegetale a României: „Floră din rezervațiile naționale”, disponibilă în magazinele Romfilatelia din țară și online.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

Șapte povestiri

Întâia povestire

În care e vorba de o oglindă și de niște cioburi Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi, era chiar dracul. Și vrăjitorul acesta a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos și bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede și chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase priveliști în oglindă parcă erau spanac fiert și cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioși sau ședeau cu capu-n jos. Fețele lor erau așa de schimonosite că nu le puteai cunoaște și dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creștea și îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră. Dracul zicea că asta e foarte nostim și de haz. Când îi trecea cuiva prin minte vreun gând bun, în oglindă se arăta un rânjet, așa că desigur dracul vrăjitor se bucura de născocirea lui. Toți cei care umblau la școala lui de vrăjitorie – fiindcă trebuie să știți că avea o școală de vrăjitorie – spuneau în toate părțile că s-a săvârșit o minune; ziceau că abia acuma se putea vedea cum arată într-adevăr lumea și oamenii. Umblau în toate părțile cu oglinda și în curând n-a mai rămas nici o țară și nici un om pe care să nu-i fi schimonosit oglinda aceea. Într-o bună zi s-a gândit el să se urce și în cer cu oglinda, ca să râdă de îngeri și de Dumnezeu. Dar cu cât se urca mai sus în văzduh, cu atât oglinda tremura și se strâmba și de-abia mai putea s-o ție; s-a urcat tot mai sus și mai sus și oglinda s-a strâmbat așa de tare și a tremurat așa de cumplit, încât i-a alunecat din mâini, a căzut pe pământ și s-a spart în mii și milioane de bucăți. Dar acum oglinda a pricinuit nenorociri și mai mari, fiindcă unele bucăți erau cât un fir de nisip și au zburat duse de vânt peste tot pământul și au intrat în ochii multor oameni și cei cărora le intrau în ochi cioburile acestea vedeau toate lucrurile schimonosite, sau nu mai gândeau acum decât sucit și întortocheat, pentru că aceste cioburi păstraseră toate puterile rele pe care le avusese oglinda întreagă. Unii oameni s-au trezit cu câte un ciob chiar în inimă și inima lor s-a prefăcut deodată într-un bulgăre de gheață. Unele cioburi erau așa de mari, încât unii și alții le-au luat și au făcut din ele geamuri; dar ferească Dumnezeu să te fi uitat la vreun prieten prin geamurile acestea! Alte cioburi au ajuns ochelari, dar cei care purtau acei ochelari vedeau strâmb și judecau nedrept. Dracul râdea să plesnească de toate aceste năzbâtii. Și mai erau încă multe cioburi în lume. Vedem noi îndată.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »

Era odată un negustor așa de bogat încât ar fi putut să pardosească cu bani de argint toată strada lui și pe lângă asta și o ulicioară aproape toată, dar nu le pardosea pentru că-și întrebuința altfel banii și când dădea o para, lua înapoi un galben, fiindcă era priceput; dar într-o bună zi a murit.

Fecioru-su a moștenit toată averea și când s-a văzut cu atâta bănet a început să ducă o viață de petreceri; făcea zmee din banii de hârtie și arunca în apă galbeni în loc de pietre. Cu asemenea îndeletniciri, paralele s-au isprăvit repede și nu i-au mai rămas decât patru bănuți de aramă, iar haine nu mai avea decât un halat vechi și o pereche de papuci. Prietenii acuma nici nu mai voiau să știe de el, pentru că nu puteau să iasă pe stradă cu dânsul așa îmbrăcat. Numai unul din ei, care era mai bun la suflet, i-a trimis un cufăr vechi cu o scrisorică: „Fă-ți bagajul!” Dar el n-avea ce bagaj să-și facă și de aceea s-a băgat chiar el în cufăr.

Acuma, să vedeți, cufărul acesta era tare ciudat. Cum îl încuiai, putea să zboare. Așa a făcut și feciorul de negustor; l-a încuiat și îndată a zburat cu cufărul pe horn, deasupra norilor, tot mai departe și mai departe. Când fundul cufărului scârțâia, feciorul negustorului se temea să nu se spargă în bucăți și să trebuiască să facă o tumbă cumplită și asta nu-i prea plăcea. Și a mers așa cât a mers și a ajuns în țara turcilor. A ascuns cufărul într-o pădure și a intrat în oraș. Nu s-a uitat nimeni la dânsul. Fiindcă turcii umblau ca și el, cu halat și cu papuci. Cum mergea el așa, a întâlnit în drum o doică cu un copil la piept.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »

Departe de-aici, acolo unde se duc rândunelele când la noi e iarnă, era odată un crai care avea unsprezece băieți și o fată pe care o chema Eliza.

Cei unsprezece frați erau prinți, aveau câte o decorație la piept și sabie la șold și așa se duceau la școală; scriau cu creioane de diamant pe tăblițe de aur și învățau pe de rost tot atât de bine pe cât citeau. Când îi auzeai, știai numaidecât că sunt prinți. Eliza, sora lor, ședea pe un scăunel de sticlă și avea o carte cu poze care costase o mulțime de parale. Trăiau bine copiii, numai că asta n-a ținut prea mult!

Tatăl lor, craiul, s-a însurat cu o crăiasă rea și hapsână, căreia nu-i erau dragi copiii. Au putut să vadă asta chiar de la început; în palat era petrecere mare și ei s-au apucat să se joace de-a musafirii; de obicei, când se jucau așa căpătau o mulțime de prăjituri și de mere coapte, acum însă crăiasa cea nouă le-a dat o ceașcă cu nisip și le-a spus că se pot juca foarte bine și așa.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »