Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vântul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întâiul om după raiul pierdut.

Eu am trăit mult în preajma lor, și întâiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor.

Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!…

În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că, deși zdruncinăturile briștii se înmulțeau cu cât ea se înainta pe pietrișul drumului de pe malul Bistriței, cu atât creștea și mulțumirea noastră.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

Era odată un băiețaș care a răcit; se jucase pe afară și se udase pe picioare, dar nimeni nu pricepea cum și unde, fiindcă pe jos era uscat și nu ploua.

Mamă-sa l-a dezbrăcat, l-a pus în pat și a prins samovarul, ca să-i facă o ceașcă de ceai din soc, fiindcă ceaiul încălzește. Chiar atunci a venit și bătrânul care locuia sus, tocmai sub acoperiș; n-avea nici nevastă, nici copii, dar îi erau dragi copiii și știa o mulțime de povești și era o plăcere să-l asculți.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »

Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa… La început, când a luat ființă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs când a luat naștere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând de loc ureche muzicală…

După aceea Fuchs se duse direct la Conservator… Aci luă forma de acord perfect și după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl știe nimeni, ieși la suprafață și în câteva minute termină de studiat armonia și contrapunctul și absolvi cursul de piano… Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor așteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăți cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă – cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică și definitivă…

Mai târziu, la pubertate – zice-se – îi mai crescu lui Fuchs și un fel de organe genitale cari erau numai o tânără și exuberantă frunză de viță, căci era din firea lui afară din cale de rușinos și nu ar fi permis, în ruptul capului, decât cel mult o frunză sau o floare…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Întâlnirea estivală a epigramiştilor din cadrul Clubului „Spinul” Baia Mare a avut loc şi în 2012 la Fersig, comuna Satulung, la cabana domnului profesor Romulus Filip. Vremea a ţinut cu spiniştii în sensul că nu a fost caniculă, nu a plouat iar soarele a fost darnic.

S-a început cu o cafea, bureţi usturoi prăjiţi cu mujdei, până ce Gelu Dragoş a adus plăcintele calde făcute de soţia lui. Atmosfera a fost întreţinută ca de obicei de Toma G. Rocneanu, Vasile Ţincaş şi Vasile Mureşan. Înainte de masa de prânz, domnul profesor Ioan Şiman ne-a spus să „fabricăm” o epigramă în care cuvântul „legumă” să fie cuprins. S-a mâncat grătare, pulpe, iar doamnele Magda Gross, Maria Pop, Eva Botnar, Ana Dragoş au avut sarcina să jurizeze creaţiile competitorilor.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gelu Dragoş in Epigrame, Umor, Ştiri
1 comentariu »

Am socotit potrivit ca în fruntea listei epigramiştilor beneficiari ai atenţiei lui Cincinat Pavelescu să fie cei cărora li s-au dedicat mai multe epigrame. Printre aceştia se numără, după câte am constatat, nepotul său, Mircea Pavelescu, născut în 14 octombrie 1908, când Cincinat Pavelescu avea 36 de ani, iar Ion Pavelescu – deasemeni unchi – avea 19 ani.

Anii au trecut, Mircea a crescut şi, precum cei doi unchi ai săi, a devenit poet scriind – după cum arăta G. Călinescu – «o poezie fantezistă firească şi graţioasă (Pasărea Paradisului), adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ştrengărească melancolie».

Ca şi cei doi unchi ai săi, Mircea se apropie de epigramă şi e de presupus că îşi încearcă pana şi talentul în catrene adresate cel puţin unuia dintre dânşii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă faţă singur săgeţilor trase de cei doi versaţi şi deosebit de talentaţi înaintaşi ai săi.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
Comenteaza! »