12 noiembrie 2020
Cu ocazia Sfintei Sărbători a Crăciunului, care marchează pentru creștinii din întreaga lume nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Romfilatelia introduce în circulație joi, 12 noiembrie 2020, emisiunea de mărci poștale „Crăciun 2020”, formată din două timbre, ambele cu valoarea nominală de 1,90 lei și o coliță nedantelată, al cărei timbru are valoarea de 29 lei.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
8 iulie 2020
Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele și limpede cum e cristalul, dar e și foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulțime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.
Să nu credeți însă că acolo nu-i decât nisip și mâl; nu, acolo cresc copaci ciudați și ierburi ciudate, și tulpinile și frunzele lor sunt așa de mlădioase încât se clatină la cea mai mică mișcare a apei, parcă ar fi vii. Toți peștii, mici și mari, se strecoară printre ramuri cum se strecoară păsările prin văzduh. În locul unde-i cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean și ferestrele înalte și arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperișul e făcut din scoici care se deschid și se închid după cum se mișcă apa. Și în fiecare scoică e un mărgăritar de preț; numai unul și ar fi destul să împodobească măreț coroana unui rege.
Împăratul mării era de multă vreme văduv și casa i-o ținea mamă-sa, bătrâna. Era o femeie înțeleaptă, dar foarte mândră de neamul ei; purta douăsprezece stridii pe coadă, pe când nobilii aveau numai câte șase. Încolo, era femeia vrednică, mai ales că ținea foarte mult la nepoatele ei, domnițele mării. Acestea erau șase la număr și toate frumoase, dar cea mai mică era cea mai frumoasă dintre toate; pielea ei era gingașă și moale ca o petală de trandafir, ochii albaștri ca niște lacuri adânci, dar, ca și celelalte, nu avea picioare și trupul în partea de jos avea o coadă de pește.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
4 iunie 2020
Povestea pe care v-o spun acuma s-a întâmplat în China, în vremuri străvechi.
Palatul împăratului Chinei era cel mai frumos din lume, clădit numai din cel mai scump porțelan, dar așa de sfărâmicios, așa de gingaș, încât trebuia să umbli cu mare băgare de seamă prin el – să nu se spargă. În grădină erau niște flori minunate și de cele mai frumoase atârnau zurgălăi de argint, care sunau mereu, ca să nu treacă cineva pe lângă ele și să nu le vadă. Grădina era plină de minunății și era așa de mare încât nici grădinarul nu știa până unde se întinde; dacă mergeai tot înainte ajungeai într-o pădure cu copaci înalți și lacuri adânci. Pădurea mergea până la marginea mării și marea era albastră și adâncă. Corăbiile treceau chiar pe sub ramurile copacilor și într-un copac era o privighetoare care cânta așa de frumos încât până și un biet pescar care nu-și mai vedea capul de treabă și de griji se oprea în loc și asculta când venea noaptea să-și ridice năvodul.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
5 mai 2020
Era vreme frumoasă. Era vară, holdele erau galbene, ovăzul verde, fânul era clădit în căpițe și cocostârcul se plimba pe câmp cu picioarele lui lungi și roșii și clămpănea pe egiptenește, fiindcă limba asta o învățase de la maică-sa.
De jur împrejurul ogoarelor și al pășunilor erau păduri mari și în mijlocul pădurilor heleșteie adânci. Ce frumos era pretutindeni! Pe locurile acestea era un conac vechi, înconjurat de șanțuri adânci; de la ziduri până la apă găseai tot bălării, așa de înalte, încât unui copil, stând în picioare printre ele, nu i s-ar fi văzut capul. Și erau așa de dese și de încâlcite, că te puteai rătăci prin ele ca-n pădure. În bălăriile acestea ședea o rață în cuibar și clocea; până să iasă puii, rața se plictisea grozav; nimeni nu venea să vadă ce mai face; celelalte rațe mai bine se plimbau pe apă decât să vie până aici sus, să se așeze sub un brusture și să stea de vorbă cu dânsa.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
4 mai 2020
Când ajungi la Politehnica din București, venind dinspre Splaiul Independenței, vei vedea în fața clădirii rectoratului o coloană care seamănă, în mare măsură, cu inegalabila operă de artă a lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu. Datorită acestei asemănări, nici nu s-a bucurat de prea multă atenție din partea privitorilor care au trecut pe lângă ea. De altfel, nici gorjenii n-au prea înțeles, o lungă perioadă de timp, ce valoare estetică și simbolică are coloana lui Brâncuși, numind-o, peiorativ, „Sula lui Tătărăscu”.
Revenind la coloana din Politehnică, realizată de sculptorul P. Badiu în 1990, sub denumirea „Coloana Timpului” (în paranteză, „Joc cu infinitul”), voi încerca să explic interpretarea mea estetică și simbolică asupra acestei opere de artă. Această interpretare se bazează pe observația că opera sculptorului P. Badiu conține un șir de elemente geometrice care se repetă după o altă logică decât cele din „Coloana Infinitului” de la Târgu Jiu.
Coloana timpului, autor P. Badiu, 1990
Continuare »
Încarc...
Publicat de Corneliu Neagu in Eseuri, Poezii
28 aprilie 2020
Dlui M. Kogălniceanu
Dorești ca să-ți trimit o descriere a Iașilor. Iată dar că, pentru mulțumirea ta, mă hotărăsc a-mi scutura lenea și a încăleca pe condei spre a întreprinde o primblare pitorească prin ulițele capitalei Moldovei. Te înștiințez însă că această primblare am de gând să o fac fără a-mi întocmi dinainte un plan de drum, precum se obișnuiește mai în toate voiajurile. Nu, eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai mulți, adică: de a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linie dreaptă până la țelul propus, fără a se abate din cale și făr[…]ndrăzni de a ieși din rolul de mașină drumeață. Numesc voiaj acela singur care, liber de orice înrâurire străină, urmează numai capriciilor vremelnice ale închipuirii și care ia ființă fără pregătire, precum și fără scop hotărât.
Adevăratul călător e acela care, când pornește la un drum, își propune să meargă unde l-a duce fantezia lui, astăzi spre răsărit, mâine spre apus, astăzi pe mare, mâine pe uscat. Iar cât pentru acela care se jertfește de bună voie unui țel întocmit după harta geografică, acela îl socot un curier însărcinat de a se purta pe sineși ca pe un pachet dintr-un loc într-altul.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii