Când ajungi la Politehnica din București, venind dinspre Splaiul Independenței, vei vedea în fața clădirii rectoratului o coloană care seamănă, în mare măsură, cu inegalabila operă de artă a lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu. Datorită acestei asemănări, nici nu s-a bucurat de prea multă atenție din partea privitorilor care au trecut pe lângă ea. De altfel, nici gorjenii n-au prea înțeles, o lungă perioadă de timp, ce valoare estetică și simbolică are coloana lui Brâncuși, numind-o, peiorativ, „Sula lui Tătărăscu”.

Revenind la coloana din Politehnică, realizată de sculptorul P. Badiu în 1990, sub denumirea „Coloana Timpului” (în paranteză, „Joc cu infinitul”), voi încerca să explic interpretarea mea estetică și simbolică asupra acestei opere de artă. Această interpretare se bazează pe observația că opera sculptorului P. Badiu conține un șir de elemente geometrice care se repetă după o altă logică decât cele din „Coloana Infinitului” de la Târgu Jiu.

În primul rând, elementele din „Coloana Timpului” nu au simetria pe care o găsim în „Coloana Infinitului”. În al doilea rând, fiecare element din „Coloana Timpului” este răsucit, cu un anumit unghi, față de elementul anterior. Ca urmare, presupunând că elementele care compun această coloană sunt identice, fiecare dintre colțurile omoloage se găsesc pe câte o curbă elicoidală: în total opt curbe diferite, patru câte patru având același pas al elicei, însă decalate pe același cilindru cu un sfert de cerc.

Acestă geometrie particulară conduce la o percepție vizuală care, la prima vedere, pare bizară: coloana se vede înclinată indiferent din ce loc ai privi-o. Tocmai această caracteristică îi dă operei lui P. Badiu originalitate și valoare. Ea ne face să înțelegem că atât timpul, cât și curgerea vieții, sunt entități abstracte imperfecte, cu valențe și interpretări diferite pentru fiecare dintre noi. Consider că o copie, la o scară mai mare și dintr-un material cu valoare estetică superioară, ar putea evidenția mai pregnant atributele pe care le-am menționat mai sus. Interpretarea mea privitoare la opera sculptorului P. Badiu am transpus-o în poemul „COLOANA TIMPULUI”, pe care îl redau mai jos.

COLOANA TIMPULUI

Trecând grăbit pe lângă ea părea că-i dreaptă,
urcând din soclu treaptă după treaptă,
cu romboizi articulați, cu fețe inegale,
ducând spre cer misteru-alcătuirii sale.
Simțeam privind-o că se rupe timpu-n două,
din era veche se năștea o eră nouă,
venind cu întrebări peste mai vechi rutine
ce dispăreau din calea marilor destine.

Îmi întorceam privirea-n urmă încă-o dată,
fiind cuprins de o neliniște ciudată,
și căutând mai bine-n miezul de coloană
parcă simțeam mirajul sfânt dintr-o icoană
ce-mi aducea în ochi misterul dintr-odată
din șirul proiectat pe zarea-ndepărtată.
Înțelegeam că orice romboid, în parte,
dădea coloanei zvelte un tipic aparte,
că se prindea rotit cu cel din urma sa
c-un unghi atât de mic că-abia-l puteai vedea.
Și pe întreaga înălțime profilată
coloana se zărea-nclinată, dintr-odată,
iar tot ce la-nceput părea perfect în zare
era doar simpla mea credință trecătoare,
fără să știu că în coloană stă cifrat
destinul marelui artist, prefigurat.

N-a căutat, precum Brâncuși, perfecțiune,
în opera lăsată el dorind a spune
că tot ce-i omenesc, prin vorbă sau prin faptă,
e imperfect, precum coloana lui ne dreaptă.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Corneliu Neagu in Eseuri, Poezii
2 comentarii »