16 aprilie 2020
Au venit gâștele?
Vestea cea mare ne-a umplut de neastâmpăr, pe tovarășul meu și pe mine, fiindcă amândoi aveam pasiunea vânatului de baltă.
În fiecare an la începutul primăverii o viață nouă și zgomotoasă se abate prin stuhurile bălților mari dinspre Ungheni. Un norod nenumărat de gâște sălbatice și gâlițe, sosite în lungi stoluri migratoare din ținuturi necunoscute, rațe și rățuște de douăsprezece soiuri, lișițe, bâtlani și pescăruși cu aripi elegant arcuite, nagâți, grauri, ciori băltărețe și alte zburătoare misterioase care n-au nume pun stăpânire odată cu dezghețul pe toată revărsarea apelor și împărăția trestiilor dintre zăvoaiele Prutului și matca cea înșelătoare a Jijiei, care curge pe-aici domol ca un curent submarin printre maluri nevăzute.
Sus, pe culmea dealului din față, castelul prințului Sturza, alb și ireal ca palatul lui Papură-vodă, pare un miraj proiectat în văzduh de lumina apelor. De la poalele lui, se desfășoară, cu oglinzi neclintite de oțel întunecat și ostroave lungi de drinduri înverzite proaspăt în lucirea primăverii. Stoluri de rățuște dau necontenit ocoluri pe deasupra, încurcând în belțuri și ochiuri capricioase un fir nevăzut, pe care la urmă îl înnoadă brusc într-un pâlc de trestii înalte. Și balta toată gârâie, și miaună, și cântă-n soare cu glasuri multiple și stranii, de-ți pare că ai descins aievea pe altă planetă mai tânără sau, cu milioane de ani în urmă, în luminoasa eră a primăverii pe pământ.
Nicăieri patima vânătorească nu-ți oferă o emoție mai aleasă. Și nicăieri focul de pușcă nu-ți poate dărui surprize mai variate.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
12 august 2019
Teoria dezrădăcinaților lui Barrès nu e totdeauna adevărată. Cel tare, ori de unde ar pleca, fără a privi cu regret peste umăr casa părintească și orașul unde s-a născut, nu va pieri. Nu va pieri când ochii lui vor fi țintiți spre o stea călăuzitoare.
În monstruosul oraș, adevărat Babilon modern, spre care aventurieri și trubaduri, speculanți și hetaire se îndreaptă ca să-și caute norocul, mulți cad striviți, alunecând din ce în ce mai jos, când poate stând în locul lor de baștină ar fi putut fi elemente utile și ar fi fost la adăpostul nevoilor zilnice. Mediocritatea însă e menită oriunde să piară, dar din grămada asta de halucinați și căutători de himere, unii totuși ajung, și atunci strălucirea lor devine mondială. Parisul consacrează și dă aureola aleșilor care au stăruit pentru un ideal și nu și-au întors o clipă ochii de la steaua care i-a călăuzit spre dînsul.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
13 august 2010
Revista lunară de satiră şi umor „Haz de Necaz” publică, în numărul 14 din iunie 2001, pe o pătrime de pagină, următoarele precizări ale lui George Corbu:
Prietenia (nu doar literară) ce m-a legat de emeritul umorist şi epigramist Mircea Trifu (24.02.1922 – 20.06.1994) stă la originea a ceea ce avea să devină „Războiul (duelul) sutei de sonete”. În compania, ilustră, a mult talentatului coleg, am purtat cea mai paşnică bătălie de-a lungul primelor trei luni ale anului 1970. Cele 101 sonete scrise atunci – probabil, cel mai lung duel de acest gen din literatura română – au avut ca martori pe Tudor Muşatescu şi Mircea Pavelescu, iar ca arbitru pe Victor Eftimiu. Ele îmbracă astăzi haina tiparului, înainte ca vreun editor, în a cărei venire mai sper, să le ofere veşmântul aristocratic al unei cărţi, aşa cum, de altfel, şi-au dorit protagoniştii acestei confruntări ironico-umoristice.
Meritul esenţial în acest inedit încă fapt literar – din care antologia umorului liric îşi va recruta, poate, unele piese de rezistenţă (modestia este virtutea mediocrilor), revine strălucitului confrate Mircea Trifu care, lansând provocarea, a dat startul impresionantei competiţii.
Să mi se îngădue, până la împlinirea sorocului strângerii acestor creaţii într-un volum, a-i aduce încă şi încă, omagiul meu devotat incomparabilului Mircea Trifu, pentru strălucirea cu care a slujit decenii de-a rândul epigrama românească.
Nu este, cred, lipsit de interes să amintesc faptul că despre existenţa acestui virtual volum făcea referire însuşi Mircea Trifu, anunţându-l, printre cărţile în pregătire, pe clapeta copertei primului său volum („Epigrama”, Bucureşti, Editura LITERA, 1976).
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Poezii, Umor
26 aprilie 2010
Fabrizio Caramagna, născut la 20 septembrie 1969, la Torino, în Piemont, Italia, este un scriitor de aforisme. Este licenţiat în Literatură italiană la Universitatea de Litere şi Filozofie din Torino, cu o teză despre poeziile inedite ale lui Guido Gozzano, poet crepuscular de la începutul anilor 900. În ultimii zece ani se dedică literaturii aforistice (forme de limbaj aforistic, paradox şi inversare), încercând să constituie o istorie a aforismului contemporan european. În decembrie 2009 publică volumul „Contagocce”, care conţine o selecţie de aforisme inedite, fiind prima sa publicaţie de acest gen. În curând, o selecţie din aforismele sale, va fi tradusă în limba sârbă. În ianuarie 2010, şi-a deschis un blog de literatură, cu scrieri aforistice, fabriziocaramagna.blogspot.com, şi care foarte recent a devenit aforisticamente.wordpress.com.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Simona Enache in Aforisme, Interviuri
24 aprilie 2008
Anul 2007 a marcat semicentenarul comemorării lui Constantin Brâncuşi. Printre manifestările care au omagiat memoria genialului sculptor, a fost şi premiera piesei „Infinitul Brâncuşi” de Valeriu Butulescu, la Teatrul Naţional Radiofonic. Ulterior, piesa a trezit interes şi peste hotare, fiind deja tradusă în portugheză, engleză şi franceză.
Recent, Valeriu Butulescu i-a acordat un amplu interviu despre piesă şi despre Constantin Brâncuşi poetului şi eseistului Vasile Ponea, redactorul şef al revistei gorjene de cultură „Caietele Columna”. Avem plăcerea să prezentăm integral acest interviu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Interviuri, Teatru