Marți, 19 aprilie 2022, la ora 19:00, pasionații de lectură sunt invitați în librăria Humanitas de la Cișmigiu și în transmisiune live online să urmărească un dialog anunțat încă de anul trecut – Vlad Zografi și Cristian Tudor Popescu discută despre volumul „Ce ne spune fizica despre lume” de Jim Al-Khalili, publicat recent în colecția Știință a Editurii Humanitas.
Continuare »
fără voturi
Încarc...Fizica și marketingul par să nu aibe multe în comun, însă Dan Cobley este pasionat de ambele. El aduce împreună acești tovarăși de pat improbabili, folosind a doua lege a lui Newton, principiul incertitudinii a lui Heisenberg, metoda științifică și a doua lege a termodinamicii, pentru a explica teoriile fundamentale ale mărcilor comerciale.
1 voturiÎncarc...Aș vrea să scriu foarte mult despre ipocrizie. De ceva timp am constatat că aceasta nu se reduce doar la comportament, la felul în care ne purtăm, acasă și în societate, unii cu alții, nu, dimpotrivă, ea s-a întins peste tot, e un cancer generalizat, e de fapt atât de ubicuă, încât poate fi întâlnită și în cultură, și nu mă refer la relațiile pe care oamenii de cultură le au între ei, ci, neîndoios, la conținutul în sine al oricărui act de cultură, care este, așa cum am observat, contaminat de tipul acesta pervers de dedublare.
Voi intra direct în subiect și voi încerca să analizez, foarte pe scurt, doar acea parte a culturii, nu care ar fi mai contaminată decât celelalte de ipocrizie, ci pe care o cunosc eu mai bine, în care mi-am format deja o imagine mai clară. E vorba despre filosofie, o disciplină pe care, până de curând, am iubit-o fără rezerve și pe care, în prezent, mă străduiesc din răsputeri s-o iubesc încă, deși efortul acesta sentimental, abia în ultimul timp, a început cu adevărat să arate a efort, fiindcă înainte totul era așa de ușor, din inimă venind, încât numai cu greu s-ar fi putut spune că-i un efort din partea mea să ador sistematizarea imaginativă a înțelepciunii.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
Una din schimbările cele mai caracteristice în istoria stilului de vreo șaizeci de ani – să zicem: de la simboliști încoace – a fost aceea care în scurt s-ar putea numi criza elocvenței. Arta literară europeană a trecut de la stilul discursului și al conversației la stilul meditației și al visării solitare. Literatura clasică veche, cea clasică nouă (clasicismul francez și imitațiile lui în celelalte țări), literatura romantică și prelungirile ei „realiste” sunt, general vorbind, elocvente: stilul lor, în oricare gen, este supus trebuinței de a comunica cu un public – public din fața unei tribune, sau public din salon, unde fiecare e pe rând orator și ascultător. De aici rezultă ceea ce străbunii și părinții noștri numeau stil curgător – și acest stil ei îl admirau absolut. Pentru dânșii, era de la sine înțeles că vorbirea literară trebuia să se poarte după obiceiurile și legile comunicării cu glas tare, după norme specifice oratorice sau după normele conversației între oameni binecrescuți, cu educație clasică. În acest punct tocmai s-a întâmplat revoluția literară de care vorbesc. Artistul european s-a dezbinat de public, adeseori în formă ostilă și provocătoare, a început să-l disprețuiască pe față și s-a făcut om singuratic, uneori foarte hapsân; s-a dedat fără rezervă meditației și visării independente de public, s-a făcut foarte învățat și misterios. Atunci s-a isprăvit cu stilul vorbit, elocvent sau amabil de dragul publicului. Artistul scrie pentru dânsul, ori pentru alți artiști – publicul va înțelege dac-o putea, și-i va plăcea ori nu… De altfel, acum ajungea a fi semn rău să placi publicului.
Fără îndoială, acestea trebuie înțelese în general: e vorba de direcția unei mișcări foarte largi și foarte adânci în viața literară; în detalii, excepții se găsesc destule. Anatole France a reprezintat cu perfectă îndărătnicie stilul vechi, cu toate că, în jurul lui, mișcarea de care vorbim se revărsa în forme violente; dar el părea că nu vede nimic, și-i sigur că n-a înțeles cât de puțin noutățile poeziei moderne. De aceea e foarte plăcut de citit cu glas tare din Anatole France, dar e ingrat, inutil și dăunător înțelegerii literare recitarea din autori specific moderni. De câte ori am auzit pe vreun iubitor al stilului vechi spunând că nu înțelege stilul nou, am putut observa că neînțelegerea, și prin urmare antipatia, venea tocmai de la această profundă schimbare în orientarea expresiei. Artistul vorbește singur sau, mai exact, gândește în vorbe; el își urmează firul gândului și al visului, și mersul lui e subtil, minuțios, ciudat, e, în sfârșit, așa cum e gândul și visarea în adevăr, nedichisite de dragul publicului.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Duminică, 18 decembrie 2016, de la ora 17:00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu este gazda unei dezbateri despre celebrul volum „Fizica povestită” de Cristian Presură, lucrare distinsă recent cu Premiul Academiei Române în domeniul ştiinţelor fizice. La eveniment participă, alături de autor, profesorul Nicolae Victor Zamfir, directorul proiectului „Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP)” de la Măgurele, dr. Mircea Penţia, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară, Bucureşti-Măgurele, cercetător ştiinţific asociat CERN, Geneva, Corina Negrea, redactor la Radio România Cultural cu o experienţă de aproape douăzeci de ani în jurnalismul de ştiinţă, şi Vlad Zografi, senior editor Humanitas şi coordonatorul colecţiei „Ştiinţă”.
Continuare »
2 voturiÎncarc...Imaginează-ţi o neurocercetătoare care nu a văzut niciodată nicio culoare în afară de alb şi negru, dar care e expertă în vederea cromatică şi ştie totul despre fizica şi biologia culorilor. Ar învăţa ceva nou dacă ar fi în stare să vadă culori? Există vreun fapt despre perceperea culorilor pe care mintea ei nu e în stare să-l cuprindă? Eleanor Nelsen ne explică ce ne poate învăţa acest experiment despre experienţă. Lecţie de Eleanor Nelsen, animaţie de Maxime Dupay.
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
