Search Results

 17 martie 2011

Despre lideri

Silvia VeleaIată ce citesc într-un curs de management: „…axarea pe elementele sentimentale, acordând prioritate emoţiilor şi credinţelor angajaţilor, în strânsa lor interdependenţă; obţinerea dedicării emoţionale a personalului pentru realizarea obiectivelor şi sarcinilor firmei prezintă o importanţă crucială”.

În douăzeci de ani de muncă am trecut prin câteva organizaţii şi am cunoscut manageri de tot felul. Dacă ar fi să mă iau după criteriile din manuale, manageri e cam mult spus. Mai bine zis, patroni de SRL-uri, directori de firme, preşedinţi de filială… Cum mult spus ar fi să pomenesc în legătură cu ele de o cultură organizaţională. Totuşi, lăsând la o parte rolul esenţial pe care l-au jucat în viaţa mea, determinându-mă să cresc ca spirit şi mă modelez pe mine însămi ca persoană, fiind adevărate puncte strategice ale destinului meu, ciudat este că, în legătură cu ele, păstrez mai ales nişte viziuni plastice ale felului în care lucrurile pe care le-am trăit acolo mi-au afectat… sentimentele.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 1 aprilie 2020

„Iubirea de patrie” de Gheorghe Asachi

Gheorghe AsachiToate sentimentele, care unesc pre oameni între sine și-i îndeamnă spre virtute, sunt nobile. Cinicul, ce are în dispoziția sa purure sofisme în contra tuturor sentimentelor generoase, se deprinde a se făli cu filantropia sa pentru a desprețui iubirea de patrie.

El zice: „Patria mea este lumea. Ungheriul cel mic, în carile sunt născut, nu poate avea drept de a fi preferat înaintea alegerei mele, fiindcă nu este mai presus de atâte alte țări, unde-i de asemene bine, ba poate și mai mult. Iubirea de patrie este numai un egoism obștesc a unui număr de oameni, carii locuiesc într-o țară și întru care și fac dreptăți pentru a urî pre ceilalți oameni.”

Nu te lăsa ademenit de această filozofie defăimată. Caracterul ei este a înjosi pre om, a-i tăgădui virtuțile sale, a numi deșertăciune, nebunie și destrămare toate acele ce-l înalță. A înșira o mulțime de cuvinte pompoase pentru a descuviința toate plecările omului cele nobile și toate întreprinderile lui privitoare cătră folosul societății, asemene graiuri sofistice sunt fără îndoială o știință ușoară, însă vrednică de defăimarea noastră.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 august 2019

„Pentru explicarea lui La Rochefoucauld” de Paul Zarifopol

Scriitorii francezi clasici ne par adeseori, nouă modernilor, atât de expliciți, încât ne dau impresia că n-au deloc nevoie să fie explicați. Oamenii aceia se arată cu deosebire îngrijiți să se explice singuri. Cu băgare de seamă, ei își enunță judecățile, își definesc sentimentele, își demonstrează intențiile. Pe cât se poate, în grupuri de idei simetric dispuse, care uneori par a fi exact numărate, ca niște cifre frumoase trecute la condică pentru a fi adunate în josul feței, ori egal tăiată de pendulul neînduraților alexandrini, vorbirea clasică tinde oarecum la o simplicitate ultraelementară, la claritatea primară a propozițiilor rânduite cu didactică scumpătate în cărțile de citire. Și atât de mult pomenesc clasicii aceștia ei înșiși, direct, de claritate, simplicitate și rațională înțelegere, încât ne ispitesc a crede că pricepem și noi lucrurile de care vorbesc ei fără nici o silință, așa după cum ei se arată că înțeleg fără rest orice lucru de care mintea lor se atinge. Dar nu este în firea gândirii noastre de astăzi să creadă atât de simplu în perfecta realizare a vreunei clarități oarecare.

Tocmai plecând de la impresia aceasta inițială, noi ajungem a simți curiozitățile speciale ale literaturii de care vorbim, și acea renumită claritate însăși devine pentru noi problemă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 31 iulie 2019

„Poeții şi politica” de Duiliu Zamfirescu

Duiliu ZamfirescuÎn vremurile dureroase prin care trecem, poeții au dreptul să facă politică? Sau se cuvine să rămână în rolul lor, deocamdată pasiv, de cântăreți ai acestei dureri?

Răspunsul nostru categoric este că ei au dreptul să facă orce, ca unii ce sunt oameni liberi, cu obligațiuni egale cu ale celorlalți cetățeni. Dacă este ceva în lume liber și inviolabil, acest ceva se refugiază în gândire, de la care decurge convingerea și, prin urmare, dreptul de a lucra într-un sens sau în altul.

Dar întrebarea se pune altfel: este în interesul patriei ca un mare poet, chiar dacă are și calități de om de stat, să cânte nefericirile țării sale, sau să lucreze, politicește, la salvarea ei?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 4 decembrie 2018

Audiobook „Regina Maria, Jurnal de război. 1916–1918”

Joi, 6 decembrie 2018, de la ora 19:00, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, cu ocazia lansării audiobook-ului „Regina Maria, Jurnal de război, 1916–1918”, lectura de Oana Pellea, Editura Humanitas îi dedică o seară reginei care a fost sprijinul unui întreg popor aflat sub ocupație și mesagerul cel mai fermecător al speranțelor lui de unire. Invitatele Oana Pellea, Tatiana Niculescu și Lidia Bodea vorbesc despre însemnările prețioase care descriu momentele de tristețe și suferință din Primul Război Mondial, rezistența încăpățânată a reginei și intensa bucurie a Marii Uniri.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 14 august 2018

„Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul” de George Topîrceanu

Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o șaradă — spun adoratorii ei fervenți, care se cred totuși misogini.

Această concepție, datorită misticismului erotic al vremii, a intrat cu timpul în rândul adevărurilor curente.

Psihologii și romancierii au încercat s-o documenteze la infinit, poeții „anormali” au pus-o în versuri și i-au exagerat conținutul. Iar femeia a acceptat-o cu grație…

„Sfinxul” își intitulează și dna Hortensia Papadat-Bengescu noua sa carte de feminități. În treacăt fie zis, ceea ce vrea să sugereze acest titlu ușor ostentativ poate fi însă obiect de controversă pentru spiritul vremii în care intrăm. Se pare că omul acestei vremi va întinde, în sfârșit, antagonistei sale de până ieri o mână de împăcare și de ajutor: „Ai fost roabă umilită, ai fost sfinx idolatrizat. Fii de acum înainte om, și vino alături de mine…”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+despre +egoism'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii