„Hai, să vorbim despre viață!” de Ana Sorina Corneanu, desemnată „Cea mai bună piesă a anului 2019”, la Concursul de Dramaturgie organizat de UNITER, este viitoarea premieră a Teatrului Național „I.L Caragiale” din București, programată pentru seara de 13 iunie 2021, de la ora 20:00, la Sala Atelier.
Continuare »
fără voturi
Încarc...
Una din schimbările cele mai caracteristice în istoria stilului de vreo șaizeci de ani – să zicem: de la simboliști încoace – a fost aceea care în scurt s-ar putea numi criza elocvenței. Arta literară europeană a trecut de la stilul discursului și al conversației la stilul meditației și al visării solitare. Literatura clasică veche, cea clasică nouă (clasicismul francez și imitațiile lui în celelalte țări), literatura romantică și prelungirile ei „realiste” sunt, general vorbind, elocvente: stilul lor, în oricare gen, este supus trebuinței de a comunica cu un public – public din fața unei tribune, sau public din salon, unde fiecare e pe rând orator și ascultător. De aici rezultă ceea ce străbunii și părinții noștri numeau stil curgător – și acest stil ei îl admirau absolut. Pentru dânșii, era de la sine înțeles că vorbirea literară trebuia să se poarte după obiceiurile și legile comunicării cu glas tare, după norme specifice oratorice sau după normele conversației între oameni binecrescuți, cu educație clasică. În acest punct tocmai s-a întâmplat revoluția literară de care vorbesc. Artistul european s-a dezbinat de public, adeseori în formă ostilă și provocătoare, a început să-l disprețuiască pe față și s-a făcut om singuratic, uneori foarte hapsân; s-a dedat fără rezervă meditației și visării independente de public, s-a făcut foarte învățat și misterios. Atunci s-a isprăvit cu stilul vorbit, elocvent sau amabil de dragul publicului. Artistul scrie pentru dânsul, ori pentru alți artiști – publicul va înțelege dac-o putea, și-i va plăcea ori nu… De altfel, acum ajungea a fi semn rău să placi publicului.
Fără îndoială, acestea trebuie înțelese în general: e vorba de direcția unei mișcări foarte largi și foarte adânci în viața literară; în detalii, excepții se găsesc destule. Anatole France a reprezintat cu perfectă îndărătnicie stilul vechi, cu toate că, în jurul lui, mișcarea de care vorbim se revărsa în forme violente; dar el părea că nu vede nimic, și-i sigur că n-a înțeles cât de puțin noutățile poeziei moderne. De aceea e foarte plăcut de citit cu glas tare din Anatole France, dar e ingrat, inutil și dăunător înțelegerii literare recitarea din autori specific moderni. De câte ori am auzit pe vreun iubitor al stilului vechi spunând că nu înțelege stilul nou, am putut observa că neînțelegerea, și prin urmare antipatia, venea tocmai de la această profundă schimbare în orientarea expresiei. Artistul vorbește singur sau, mai exact, gândește în vorbe; el își urmează firul gândului și al visului, și mersul lui e subtil, minuțios, ciudat, e, în sfârșit, așa cum e gândul și visarea în adevăr, nedichisite de dragul publicului.
Continuare »
fără voturiÎncarc...În perioada 25-31 iulie 2016, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română (ANF), în parteneriat cu Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), organizează, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforiei nr. 2), evenimentul „Săptămâna filmului românesc despre Marele Război”. Proiecţiile de filme din cadrul retrospectivei sunt însoţite de expoziţia de fotografii „Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial”, oferită de ONCE şi găzduită în foaierul Cinematecii Eforie. Expoziţia ilustrează cele mai reprezentative cimitire şi monumente de război, de pe teritoriul României, dedicate militarilor români care au căzut la datorie pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial.
Continuare »
1 voturiÎncarc...
S-a spus mereu că îngerii sunt dublul ceresc al omului. Schelling, în „Philosophie der Offenbarung” („Filozofia revelaţiei”), îi numeşte Potenzen, puteri ale sufletului omenesc, virtualităţile lui, variantele mai limpezi, mai structurate, ale identităţii sale.
Cu alte cuvinte, suntem mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem – sau în orice caz ar fi bine sa fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal.
Andrei Pleşu a abordat subiectul în binecunoscuta sa lucrare „Despre îngeri„. După cum spune autorul: „Îngerii convertesc abisul dintre Dumnezeu şi om într-un spaţiu al comunicării. Ei dau consistenţă şi viaţă acestui spaţiu, transmiţând omului semnele lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu rugăciunile omului”. Humanitas Multimedia a realizat şi o variantă audiobook, care conţine:
a. Apropierea şi depărtarea îngerilor (26:21)
b. Îngerii şi muzica lumii (24:49)
c. Îngerii şi iubirea (13:20)
fără voturiÎncarc...Dora Gaitanovici lansează primul album din carieră, „Descântec”, alături de Universal Music România & MediaPro Music. Materialul discografic prezintă o colecție de nouă piese inspirate din poveștile mitice și din folclor, printre care se numără piese despre personaje din povești și legende românești. Lansarea albumului a avut loc pe 11 decembrie 2022, la Club Expirat, unde Dora Gaitanovici a avut invitați pe scenă alături de ea pe Irina Rimes și Adrian Despot & Cezar Popescu, care au cântat în deschidere, dar și un public extraordinar care a fredonat alături de ea piesele deja lansate.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
