12 februarie 2021

Vocile de altădată ale iubirii

Cum își declarau iubirea marile personalități de pe vremuri? Ce își scriau îndrăgostiții aflați la depărtare unii de alții? Cum arăta dragostea înainte de epoca telefoanelor mobile și a mesageriei instant? Posibile răspunsuri la aceste întrebări ne oferă campania „Vocile de altădată ale iubirii”, disponibilă până pe 24 februarie 2021 de Teatrul Nottara, în parteneriat cu editura Nemira și cu București Mall-Vitan.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 17 iulie 2012

Valurile

ValurileHumanitas Fiction a publicat, în colecţia Raftul Denisei, „Valurile” de Virginia Woolf, roman experimental, considerat una dintre capodoperele autoarei.

Un roman de o senzitivitate acută, care sondează abisurile percepţiei, testând totodată capacităţile metamorfotice ale limbajului, „Valurile” a fost considerată cea mai inovatoare carte a Virginiei Woolf. Prin intermediul unor monologuri care, deşi distincte, ajung uneori aproape să se confunde, într-o viziune comună asupra lumii, este surprinsă povestea a şapte personaje. Dacă povestitorul Bernard (inspirat de romancierul E.M. Forster) e obsedat de perfecţiunea frazelor şi de mecanismele limbajului, Louis este un singuratic care tânjește după acceptarea şi simpatia celor din jur, asociat fiind, de unii critici, unui alt prieten al autoarei, poetul T.S. Eliot. Lui Neville, cu obsesia lui de a regăsi iubirea, pare să-i corespundă profilul scriitorului Lytton Strachey, iar lui Percival (singurul personaj căruia nu i se aude vocea, fiind prezent doar în evocările celorlalţi), cel al fratelui Virginiei Woolf, Thoby Stephen, mort la douăzeci şi şase de ani. De la prima scenă a cărţii, petrecută într-o grădină de la malul mării, când Jinny îl sărută pe Louis declanşând inconştient o mică dramă, până la întâlnirea finală dintre personaje, ajunse la vârsta senectuţii, romanul cuprinde o serie de consideraţii filozofice asupra percepţiei, a naturii sinelui şi identităţii, ceea ce i-a determinat pe unii critici să-l numească un demers fenomenologic în proză.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 ianuarie 2008

Virginia Woolf sau feminismul ca iubire de lectură

Virginia Woolf„Totuşi, cine citeşte pentru a ajunge la final, oricât de dorit ar fi acesta? Nu există oare ţeluri pe care le urmăm pentru că sunt bune în sine şi plăceri care sunt subiacente prin ele însele? Nu e şi aceasta una dintre ele? Visez uneori că măcar atunci când va veni ziua Judecăţii de Apoi şi marii cuceritori, legiuitori şi oameni de stat îşi vor primi răsplata – coroanele, laurii, numele încrustate pentru vecie în marmura nepieritoare – Atotputernicul se va întoarce către Petru şi va spune, nu fără invidie, când ne va vedea venind cu cărţile sub braţ: ‘Uite, aceştia nu au nevoie de răsplată. Aici nu avem ce să le dăm. Lor le-a plăcut să citească.'”
(Virginia Woolf, „Al doilea cititor obişnuit. Cum ar trebui cineva să citească o carte”)

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

decembrie 2022
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii