Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăMircea Cărtărescu la Târgul de Carte de la Leipzig
În cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig, Institutul Cultural Român de la Berlin organizează, pe 12 martie 2015, o lectură şi o întâlnire cu publicul a scriitorului Mircea Cărtărescu, câştigător al Premiului Cărţii pentru Înţelegere Europeană al Oraşului Leipzig pentru anul 2015.
Această prestigioasă recunoaştere literară din spaţiul german a fost atribuită scriitorului român de către un juriu internaţional, pentru trilogia „Orbitor”, a cărei ultimă parte a apărut în limba germană în anul 2014, la editura Zsolnay, în traducerea lui Ferdinand Leopold. Premiul este înmânat autorului într-un cadru festiv, pe 11 martie 2015, în deschiderea Târgului de Carte de la Leipzig.
Continuare »
Mircea Cărtărescu – câştigătorul prestigiosului premiu Leipziger Buchpreis zur Europäischen Verständigung 2015
La câteva luni de la apariţia în limba germană a volumului „Orbitor. Aripa dreaptă” („Die Flügel”) în excepţionala traducere a lui Ferdinand Leopold, Mircea Cărtărescu primeşte un nou premiu literar care confirmă statutul de capodoperă câştigat de celebra sa trilogie „Orbitor”.
Decernarea acestei distincţii literare se va face cu ocazia deschiderii Târgului de carte de la Leipzig, pe 11 martie 2015, în Sala de Concerte a oraşului, iar discursul de laudatio va fi ţinut de cunoscutul scriitor german Uwe Tellkamp.
Continuare »