Sub titlul „Roata culturii românești”, care sugerează dinamica spiritul ludic și sărbătoresc ce stau la baza culturii și artelor în comuniune, Institutul Cultural Român din New York organizează o serie complexă de evenimente dedicate sărbătoririi Zilei Culturii Naționale a României. Evenimentele au loc între 15 și 17 ianuarie 2015, în Sala Auditorium a ICR NY, la Cenaclul „Mihail Eminescu” al scriitorilor de origine română stabiliți în America, precum și în câteva biblioteci din New York care dețin carte în limba română.
Apărută la Humanitas Multimedia, versiunea audio a romanului „Pâlnia şi Stamate„, al lui Urmuz, cucereşte minţile setoase de ironie inteligentă, dusă până la absurd, poate chiar mai mult decât lectura cărţii. Desigur, meritul pentru această reuşită îi aparţine în cea mai mare măsură maestrului Victor Rebengiuc, care i-a dat glas.
Victor Rebengiuc mărturiseşte:
Urmuz m-a cucerit demult şi dintr-odată! Textele lui ilogice au pentru mine o logică savuroasă şi de un efect comic surprinzător şi irezistibil. Am primit cu plăcere invitaţia de a-l citi pentru un audiobook, iar imprimarea a fost o adevărată delectare, pe care sper să o aibă şi cei ce o vor asculta.
Imagini de la lansarea audiobook-ului „Pâlnia si Stamate” de Urmuz, cu participarea scriitorului Radu Paraschivescu, a actorului Victor Rebengiuc (care a realizat lectura) şi a scriitorului Gabriel Liiceanu
Fragmente din volumul „Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc” semnat de Nicolae Manolescu, apărut la Editura Gramar, Bucureşti, 2006; capitolul este intitulat „Arghezi şi Urmuz”
„Una din acele întâmplări, care, evocate după trecerea timpului, lasă să se vadă un semn al destinului, i-a pus în legătură, la începutul anului 1922 (sau, mai probabil, cu câteva luni înainte) pe Tudor Arghezi şi pe Urmuz. Există un element straniu în această întâlnire, cel puţin în partea ei epistolară. S-au păstrat două scrisori, câte una de la fiecare (Pagini bizare, ediţia Saşa Pană, 1970). Proaspăt redactor al Cugetului românesc, Arghezi îi scrie lui Urmuz, care se mai numea D. Demetrescu-Buzău, era ajutor de grefier la Curtea de Casaţie şi nu tipărise încă nimic: ‘Vreau să-mi rezerv plăcerea de a te fi publicat eu întâi…’ Suntem în registrul serios. Arghezi continuă însă în cel ironic: ‘… şi îţi prezic în noua şi neaşteptata d-tale carieră succese care vor contribui să-ţi sporească foloasele funcţiei de magistrat.’ Din scrisoare, înţelegem că magistratul ezita să devină scriitor. Ca să-i nimicească ‘ereziile’ şi să-i spulbere ‘temerile’, redactorul îi înfăţişează programul revistei, care ‘iese cu colaborarea tuturor profesorilor universitari, ceea ce nu înseamnă că şi cu colaborarea tuturor scriitorilor’. Argumentul are evident în vedere scrupulele magistratului, nu pe ale scriitorului; deşi nouă, astăzi, bizareria prozelor ce urmau a se tipări într-o revistă atât de academică ne reţine cu mult mai mult atenţia decât frica funcţionarului superior de la casaţie de a-şi da în vileag preocupări socotite îndeobşte nepotrivite cu rangul său; mai ales că el şi redactorul conveniseră să recurgă la un pseudonim.”
Încarc...
2 voturi