12 noiembrie 2014

Scriitorul Bujor Nedelcovici la Festivalul BOOKCITY Milano 2014

În perioada 13–16 noiembrie 2014 are loc Festivalul Internaţional de Literatură „BOOKCITY Milano”, un festival literar tânăr, dar care se bucură de un impresionant succes la public, în presa scrisă şi în mediile de specialitate. Desfăşurându-se la Milano, oraşul care găzduieşte unele dintre cele mai importante edituri italiene, festivalul îşi propune să promoveze pe scară largă unul din simbolurile locale – cartea – şi actanţii direct implicaţi în universul cărţii: scriitorii, editorii, traducătorii, criticii literari şi, nu în cele din urmă, cititorii. Pe durata celor patru zile de festival, în diferite locaţii din oraş, au loc sute de evenimente literare dedicate tuturor vârstelor: întâlniri cu scriitorii, prezentări de carte, lecturi, spectacole, expoziţii, ateliere de lectură sau de creative writing.

La ediţia 2012, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia a susținut participarea scriitorului Vasile Ernu, iar la ediția 2013 pe cea a scriitoarei şi poetei Nora Iuga. La ediția din acest an scriitorul Bujor Nedelcovici a fost invitat să participe la mai multe evenimente în cadrul #BCM 2014.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2022
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii