Keke Palmer a găzduit cea de-a 37-a ceremonie anuală a Premiilor MTV Video Music 2020, care a fost prezentată în principal din New York, dar fără o ceremonie în persoană din cauza pandemiei COVID-19.
Lady Gaga și Ariana Grande au fost cele mai nominalizate artiste, cu câte nouă premii, iar Lady Gaga a primit premiul inaugural MTV Tricon pentru realizări în cel puțin trei domenii de divertisment.
Au fost introduse categorii inedite de premii, și anume Best Quarantine Performance (Cea mai bună interpretare în carantină) și Best Music Video from Home (Cel mai bun videoclip realizat acasă). De asemenea, au fost anunțate trei categorii suplimentare: Song of Summer (Cântecul verii), Best Group (Cel mai bun grup) și Everyday Heroes: Frontline Medical Workers (Eroi în fiecare zi: Personal medical care lucrează în linia întâi), categoria din urmă fiind creată „pentru a sărbători reușitele celor care au răspuns primii la pandemia de COVID-19”.
Gala Premiilor Grammy este, fără îndoială, evenimentul muzical cel mai așteptat al anului, prilejul ideal de a omagia și răsplăti eforturile celor mai prezenți și dedicați artiști ai momentului.
Ediția 2020 a premiilor Grammy a reprezentat o lungă și savuroasă serie de surprize, cea mai mare dintre ele fiind sinonimă cu performanța extraordinară a superstarului Billie Eilish, care a întrecut din nou recorduri și a câștigat 5 premii la categoriile Record Of The Year („bad guy”), Album Of The Year („When We All Fall Asleep, Where Do We Go?”), Song Of The Year („bad guy”), Best New Artist, Best Pop Vocal Album („When We All Fall Asleep, Where Do We Go?”). Finneas, fratele artistei, a fost nominalizat și a câștigat premii la categoriile Producer Of The Year, Non-Classical și Best Engineered Album, Non-Classical.
Lewis Capaldi își bucură fanii cu lansarea single-ului și a EP-ului „Bruises”, dar și cu prezentarea materialului video al variantei cu orchestră a piesei. „Bruises” este cel mai recent single extras de pe albumul de debut al lui Lewis Capaldi, „Divinely Uninspired to a Hellish Extent”, material premiat cu multiple discuri de platină, ce include și hit-urile „”Someone You Loved”, „Grace” și „Hold Me While You Wait”.