14 iunie 2011

Revista Epigrama nr. 56

Am în faţă un nou număr al revistei Epigrama, cel din iunie 2011. Prin munca tânărului octogenar Valerian Lică, ea încă apare, spre exasperarea unor cârcotaşi care, mamă-mamă ce-ar face ei dacă nu i-ar oprima dictatura lui Corbu sau Şarona sau Băsescu sau Kim Jong Il.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 18 mai 2011

Festivalul Naţional de Epigramă „Cât e Buzăul de mare” – ediţia a XII-a, 13-15 mai 2011

Lucrările zilei de 13 mai 2011 s-au desfăşurat în sala mare a Primăriei Buzău. După intonarea Imnului Festivalului Naţional de Epigramă “Cât e Buzăul de Mare” (textul şi muzica de epigramistul buzoian Mitică Ion) şi proiectarea pe un ecran, anume instalat, a paginilor revistei Cenaclului Umoriştilor Buzoieni, Mihai Sălcuţan – Preşedintele cenaclului – a deschis şedinţa de lucu salutând pe oaspeţi, dintre care prezenţi la Buzău pentru prima oară erau numai domnii Petre Gigea-Gorun, Mihai Batog-Bujeniţă, Ion Fârte şi Ioan P. Gârda.

Viceprimarul instituţiei gazdă a salutat pe toţi cei prezenţi, urându-le bun venit şi succes la lucrări şi a înmânat domnului George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, emblema Municipiului Buzău.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 8 iunie 2009

Pledoarie pentru epigramă

După pilda prietenului nostru comun Rică Venturiano, fost-am şi eu, prin anii 1952-1957, „Studinte-n Drept şi Publicist” la Universitatea din Bucureşti.

Printre colegii de redacţie îi aveam pe viitorii jurnalişti Ion Arcaş, Ion Bucheru şi Cornel Tabacu, cei care s-au folosit de prilejul sărbătoririi revelionului pentru a pune la cale şi realiza apariţia, la 27 decembrie 1956, a unei pagini cu epigrame care – ca să nu se poată spune că ar fi fost adresate cine ştie cărui conducător de partid sau de stat – au fost dedicate colegilor şi colaboratorilor truditori în redacţia noastră. Aşa s-a întâmplat că am fost şi eu băgat în seamă cu absolut realele şi recunoscutele două slăbiciuni: fizică şi epigramistică. Dintre cele 2, reproduc aici catrenul scris de Ion Bucheru, (semnat „un fost colaborator” întrucât – de câteva luni – devenise redactor la „Viaţa Studenţească”):

Lui Culicovschi (jurist) care a comis o epigramă:

Ţi-am fotografiat catrenul,
Chiar ţi l-am pus parol! în ramă
Dar trebuie o pledoarie
Să mă convingi că-i epigramă!

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

iulie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii