25 februarie 2019

Premiile Oscar 2019 au adus o mulţime de situaţii inedite

Cea de-a 91-a ediție a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar a avut loc pe 24 februarie 2019 la Los Angeles. A fost prima oară după o perioadă de trei decenii când ediția nu a avut o gazdă care să facă oficiile. „The Favourite” și „Roma” au primit câte 10 nominalizări, iar „A Star Is Born” și „Vice” câte 7.

La ediția din acest an s-au consemnat mai multe momente unice din istoria filmului. Glenn Close (interpreta rolului din „The Wife”) a fost nominalizată a șaptea oară, devenind cea mai nominalizată actriță din toate timpurile care nu a câștigat vreo statuetă.

Protagoniștii din „A Star Is Born”, dacă-i considerăm ca fiind aceleași personaje ca cele din versiunile anterioare, sunt primele personaje de ficțiune nominalizate de trei ori. Două personaje din viața reală au reușit acest lucru: Regele Henric al VIII-lea și regina Elizabeta I ai Marii Britanii. „A Star Is Born” este primul film din istoria Premiilor Oscar nominalizat simultan la categoriile Cel mai bun film, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriță în rol principal, Cel mai bun actor în rol secundar, Cel mai bun scenariu adaptat, Cel mai bun cântec original, Cea mai bună editare de sunet și Cea mai bună cinematografie.

„Vice” este primul film nominalizat pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor în rol principal, Cel mai bun actor în rol secundar, Cea mai bună actriță în rol secundar, Cel mai bun scenariu original, Cel mai bun machiaj & coafură și Cea mai bună editare de film.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 7 ianuarie 2019

Gală cu surprize la Globurile de aur 2019

Cea de-a 76-a ceremonie a Premiilor Globul de Aur a avut loc în Beverly Hills, California, pe 6 ianuarie 2019, gazdele fiind actorii Sandra Oh și Andy Samberg.

Această ediție a marcat debutul excelenței în televiziune, Premiul Carol Burnett, Carol Burnett fiind prima laureată.

“Green Book” a câștigat cele mai multe premii, adică trei, inclusiv pentru „Cel mai bun film – Musical sau Comedie” (“Best Motion Picture – Musical or Comedy”). “Bohemian Rhapsody” și “Roma” au câștigat câte două premii fiecare. La secțiunea televiziune, “The Kominsky Method” și “The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story” au fost cele mai premiate, câte două trofee de fiecare. Jeff Bridges a fost onorat cu Premiul Cecil B. DeMille pentru realizările întregii sale cariere.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 27 februarie 2017

„Moonlight” – câştigătorul controversat al ediţiei 2017 a Premiilor Oscar

Duminică, 26 februarie 2017, la Dolby Theatre din Hollywood s-a desfăşurat cea de-a 89-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Film. Spectacolul a fost prezentat pentru prima oară de prezentatorul TV Jimmy Kimmel.

„Moonlight” a câştigat trei trofee, inclusiv pentru Cel mai bun film, iar „La La Land”, care a primit un record de 14 nominalizări şi era favoritul pentru câştigarea categoriilor importante la casele de pariuri, a primit totuşi cele mai multe trofee, şase la număr, printre care pentru Cea mai bună actriţă (Emma Stone). „La La Land” a fost incorect anunţat de către Warren Beaty câştigătorul la categoria Cel mai bun film, înainte de a se clarifica că „Moonlight” este învingătorul.

„Hacksaw Ridge” şi „Manchester by the Sea” au câştigat câte două trofee, iar printre câştigătorii cu un trofeu se află „Arrival”, „Fantastic Beasts and Where to Find Them”, „Fences”, „The Jungle Book”, „O.J.: Made in America”, „Piper”, „The Salesman”, „Sing”, „Suicide Squad”, „The White Helmets” şi „Zootopia”.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 9 ianuarie 2017

„La La Land” – 7/7 Premii Globul de Aur

Jimmy Fallon a fost gazda celei de-a 74-a ediţii a Premiilor Globul de Aur, care avut loc pe 8 ianuarie 2017 la hotelul The Beverly Hilton din Beverly Hills, California.

La La Land” a primit 7 nominalizări pe care şi le-a adjudecat în totalitate, devenind cel mai premiat film din istoria Premiilor Globul de Aur, inclusiv pentru Cel mai bun film – musical sau comedie, Cel mai bun regizor şi Cel mai bun scenariu. Producţia franceză „Elle” a primit două premii, iar „The Night Manager”, „Atlanta”, „The Crown” şi „The People v. O. J. Simpson: American Crime Story” sunt producţiile de televiziune cele mai premiate. Meryl Streep a primit distincţia Cecil B. DeMille Lifetime Achievement Award, un premiu care îi recompensează cariera extraordinară de actriţă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 23 decembrie 2016

La La Land

Scris şi regizat de Damien Chazelle, „La La Land” urmăreşte povestea Miei (interpretată de Emma Stone), o actriţă aspirantă, şi a lui Sebastian (interpretat de Ryan Gosling), un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul într-un oraş în care prea multe vise şi inimi sunt frânte zi de zi. Plasat în Los Angeles-ul zilelor noastre, printre decoruri cuceritoare şi momente muzicale fascinante, filmul surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a doi tineri în încercarea lor de a-şi îndeplini visele. Cu siguranţă unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, care se bucură deja de şapte nominalizări la Globurile de Aur şi se poziţionează astfel ca unii dintre marii favoriţi la Oscaruri, „La La Land” aduce o poveste de dragoste emoţionantă cu ritm şi muzică, în premieră, din 23 decembrie 2016, în cinematografele din toată ţara.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 28 august 2015

În lipsa raţiunii

„În lipsa rațiunii” („Irrational Man”) – care are premiera oficială în România pe 28 august 2015 – e o ciudățenie de film, care mi-a lăsat impresia unui… ceva neterminat și nedefinit cum trebuie, dar – în același timp – m-a ținut pe scaun și nu mi-a permis mai deloc să mă rup de atmosfera creată pe ecran. Nu este deloc un film de top, iar poveștii îi lipsește tensiunea (deși are în centru o crimă), e dezlânată și înghesuită sub vorbărie multă, dar are o teză interesantă și beneficiază de jocul excepțional a unor actori ce reușesc să salveze pelicula.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2022
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii