Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăScriitori români în Cartea Recordurilor
Pe 15 decembrie 2012, la Universitatea din Bucureşti, 53 de scriitori români au reuşit o premieră mondială, aceea de a redacta cel mai rapid roman, în doar 5 ore şi 35 de minute. Redactarea cărţii a început la ora 10:20 şi s-au scurs doar 9 ore, 5 minute şi 8 secunde până la tipărirea primului număr al ineditului roman, intitulat „Moş Crăciun & Co.”. Câmpul de luptă al acestui efort colectiv au fost laboratoarele Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universității din Bucureşti.
Editura Art a înscris acest proiect la Guinness Book of Records pentru a fi validat şi omologat ca record. Guinness Book a anunţat oficial că proiectul este omologat şi, mai mult, a inaugurat cu acest prilej o nouă categorie.
Continuare »
Ay, Cuba!
Vineri, 21 septembrie 2012, Curtea Veche Publishing organizează o lansare de carte pe ritmuri de salsa, ce îşi propune să redea spiritul Cubei, aşa cum este el surprins în volumul „Ay, Cuba!” – o călătorie socio-erotică de Andrei Codrescu. Lansarea are loc în clubul Salsa for You din București (B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 3) începând cu ora 21:00, și va fi urmată de o petrecere cu muzică din Cuba. Despre Andrei Codrescu şi cartea sa vor lua cuvântul Ioana Avădani, Simona Chițan și Elena Stancu.
În lipsa autorului, evenimentul cuprinde o proiecție cu fotografii din Cuba (multe dintre ele, realizate de David Graham, ilustrând volumul lui Andrei Codrescu), dar şi o demonstrație de salsa cubana. De muzica de la petrecerea ce va urma se va ocupa DJ Angel, singurul DJ din România specializat în muzica latino de origine cubaneză. Intrarea în club se face începând cu ora 21:00, pe baza unei taxe de 20 lei, în schimbul căreia participanții vor primi volumul „Ay, Cuba!”, sau o taxă de intrare simplă, de 10 lei.
Continuare »