Casa tăcerii
Editura Polirom a publicat recent romanul „Casa tăcerii” de Orhan Pamuk, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2006, traducere din limba turcă şi note de Luminiţa Munteanu.
„Casa tăcerii” (apărut în original în 1983) este al doilea roman al lui Orhan Pamuk, pentru care primeşte în Turcia premiul Madaları, apoi Prix de la Decouverte Europeenne (1991, pentru traducerea franceză) şi o nominalizare la Man Asian Literary Prize (2012, pentru traducerea engleză). Scriitura lui Pamuk, deja matură şi rafinată, îşi defineşte aici temele ce îi vor deveni în scurt timp definitorii: pendularea între istoria Turciei şi destinele individuale, iubirea că amestec paradoxal de obsesie şi luciditate, ruptură între generaţii şi fantasmele apropierii de Occident.
Ne aflăm în Turcia anilor 1970, o perioadă frământată de nebunie politică. Deşi e vară şi casa ei e la un pas de plajă, Fatma nu izbuteşte să se încălzească sub plapumă înflorată. Fatma are nouăzeci de ani, suferă de frig şi nu mai poate dormi, aşa că îşi petrece zilele şi nopţile amintindu-şi frânturi din viaţa ei plină de tristeţe, de venin şi de răzbunare. Ca în fiecare an, cei trei nepoţi vin în vizită, iar poveştile lor, într-alt fel triste şi pline de venin, se întreţes cu istoria ei, pe măsură ce păcatele nepoţilor îi aduc aminte de păcatele ei din tinereţe.
Continuare »
fără voturi
Încarc...