Festivalul internațional de film „goEast”
Între 18 și 24 aprilie 2018 are loc Festivalul Filmul Central-Est European „goEast” de la Wiesbaden (Germania), care prezintă peste 100 de filme din 35 de țări diferite, dintre care 8 premiere mondiale, o premieră internațională, una europeană și 20 germane. Institutul Cultural Român din Berlin se află la cel de-al zecelea an de parteneriat cu Festivalul de Film „goEast”, în cadrul căruia a susținut prezența la festival a unor nume importante din cinematografia românească.
Competiția oficială a festivalului din 2018 include pelicula românească „Ţara moartă” („The Dead Nation”), în regia lui de Radu Jude, un documentar – eseu despre uimitoarea colecţie de fotografii realizate de Costică Axinte într-un mic oraş din România anilor ’30 şi ’40. Coloana sonoră a acestuia este compusă din capturi audio din cântecele patrotice ale vremii, înregistrări radiofonice, dar şi din texte preluate din jurnalului scriitorului şi medicului de origine evreiască Emil Dorian.
Continuare »