Svetlana Cârstean a deschis proiectul Advent Calendar la lyrikline
Poeme semnate de Svetlana Cârstean au fost publicate pe portalul lyrikline.org, una dintre cele mai prestigioase platforme online dedicate poeziei din întreaga lume. Este vorba despre mai multe poeme extrase din volumul de debut al Svetlanei Cârstean, „Floarea de menghină” (Cartea Românească, 2008), dar şi de câteva inedite.
„Advent Calendar”, cel mai recent proiect al lyrikline.org, a debutat pe 1 decembrie 2012, chiar de ziua naţională a României, cu o pagină dedicată Svetlanei Cârstean, şi îşi propune să publice zilnic câte o pagină dedicată unui poet până în data de 24 decembrie 2012. Svetlana Cârstean este singurul poet român care face parte din acest proiect. Astfel, poemele „Insomnia”, „Cine am fost eu?”, „Una”, „Două”, „Cine sînt eu”, „[Sînt femeie]”, „Balada ghetelor de lac”, „A new girl in town (I)”, „A new girl in town (II)” şi „Revoluţie” se găsesc pe site, însoţite fiind de versiunile acestora în catalană (traducere de Xavier Montoliu), engleză (traducere de Claudia Serea), franceză (traducere de Fanny Chartres), germană (traducere de Eva Wemme), italiană (traducere de Angela Tarantino şi Ileana M. Pop) şi suedeză (traducere de Athena Farrokhzad).
Continuare »