Romfilatelia introduce în circulație marți, 7 ianuarie 2020, emisiunea de mărci poștale uzuale „Flori”, disponibilă în magazinele Romfilatelia.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

La funeraliile regelui Eduard al VII-lea, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei stătea lângă preşedintele S.U.A., Theodore Roosevelt.

Cu obişnuitul său ton de superioritate, Wilhelm i-a spus preşedintelui american:
– După ceremonie, vino la mine! Te aştept la ora două. Am patruzeci şi cinci de minute la dispoziţie.

Vrând să-i servească o lecţie de politeţe, Roosevelt i-a răspuns:
– Voi fi punctual! La două fix voi fi acolo, deoarece nu vă pot acorda decât douăzeci de minute.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Anecdote, Umor
Comenteaza! »

Zece ani după moartea lui Sainte-Beuve, publica A. J. Pons, unul din secretarii dispărutului, o colecție de mahalagisme savuroase, cu titlul de perfidă modestie: Sainte-Beuve et ses inconnues. Toate măruntele glorii și profite sexuale, pe care disciplina burgeză le categorisește ca inavuabile, erau concentrate aici, cu o solicitudine demnă de metoda nemilos curioasă a răposatului însuși – un Sainte-Beuve en pantoufles, care a scandalizat cât trebuie și a făcut fericit un public ce se credea, mai mult decât cel de astăzi, obligat să manifeste pudoare ofensată, și avea prin urmare cu atât mai mare aptitudine de a sorbi, în ascuns, suculența veșnică a sugestiilor literare pe temă de realități erotice.

Dar secretarii de la anii 80 se împiedecau în oarecare delicatețe: așteptau să se răcească bine mortul înainte de a vărsa în public mizeriile lui ascunse: zece ani înseamnă că Pons avea un tact răbdător perfect elegant. Și apoi întreaga tratare e de o malițiozitate foarte politicos reținută. Este evident însă că, pe când Anatole France trăgea de moarte, devotatul său Jean-Jacques Brusson trebuia să fi isprăvit aproape corecturile. Câteva săptămâni după îngroparea eroului, cartea izbucnea, și o celebritate groasă era garantată secretarului pentru un an de zile.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Cu Slavici a dispărut cel din urmă sol, întârziat printre noi, al unei generații strălucite de scriitori, al literaturii de dincolo de Sămănătorul, cea din urmă legătură vie, peste decenii, cu vechea tradiție literară. Bătrânul părea lăsat anume în urmă de către ceilalți, sentinelă de ariergardă, să privească în juru-i, senin și treaz până la sfârșit, ca să poată duce din lumea aceasta a noastră vestea supremă marilor lui prieteni, trecuți de mult în împărăția liniștii.

Puțini cititori de literatură românească din generația lui l-au prețuit de la-nceput și l-au urmărit cu dragoste. Dar cititorii mai tineri, de azi, ori nu-l cunosc deloc, ori îl cunosc prea puțin, din ultimele lui scrieri, de aceea nu-l prețuiesc cum se cuvine. Căci opera literară a lui Slavici a fost cam inegală: ca să trăiască zi cu zi, scriitorul a fost nevoit să producă necontenit și, desigur, nu s-a oprit la vreme.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole
Comenteaza! »

Algazy este un bătrân simpatic, știrb, zâmbitor și cu barba rasă și mătăsoasă, frumos așezată pe un grătar înșurupat sub bărbie și împrejmuit cu sârmă ghimpată…

Algazy nu vorbește nici o limbă europeană… Dacă însă îl aștepți în zori de zi, în faptul dimineței, și îi zici: „Bună ziua Algazy!” insistând mai mult pe sunetul z, Algazy zâmbește, iar spre a-și manifesta gratitudinea, bagă mâna în buzunar și trage de capătul unei sfori, făcând să-i tresalte de bucurie barba un sfert de oră… Deșurupat, grătarul îi servea să rezolve orice probleme mai grele, referitoare la curățirea și liniștea casei…

Algazy nu ia mită… O singură dată s-a pretat la o asemenea faptă, când era copist la Casa bisericii; dar nu a luat atunci bani, ci numai câteva cioburi de străchini, din dorința de a face dotă unor surori ale sale sărace, cari trebuiau să se mărite toate a doua zi…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Pentru România, Occidentul a devenit un adevărat pol magnetic. Busolele româneşti din ultimii treizeci de ani îndeamnă invariabil spre Vestul cel policrom.

Excepţie face Dunărea, căreia de la naştere îi prieşte culoarea închisă. Izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră şi, cu toate că e albastră, pleacă întins spre Marea Neagră. Deşi se naşte în Germania, paradoxal, Dunărea o ia la vale, lasă în urmă capitale şi locuri minunate, parcă obsedată de litoralul românesc.

Pe o porţiune însemnată, Dunărea separă Serbia de România. Despărţirea e formală. Fluviul udă echitabil ambele maluri, permiţând celor două popoare să se privească direct în ochi.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Valeriu Butulescu in Aforisme, Cărţi
Comenteaza! »