Era odată un băiețaș care a răcit; se jucase pe afară și se udase pe picioare, dar nimeni nu pricepea cum și unde, fiindcă pe jos era uscat și nu ploua.
Mamă-sa l-a dezbrăcat, l-a pus în pat și a prins samovarul, ca să-i facă o ceașcă de ceai din soc, fiindcă ceaiul încălzește. Chiar atunci a venit și bătrânul care locuia sus, tocmai sub acoperiș; n-avea nici nevastă, nici copii, dar îi erau dragi copiii și știa o mulțime de povești și era o plăcere să-l asculți.
Întâiul pas pe care îl faci într-o casă străină, te înfioară. Neprietenos răspunde ecoul și umbra ta se zugrăvește stranie pe pereții albi. Viața statornicită are tainele ei, îmbătrânitul disc al soarelui, ce apare și dăinuiește anumite ceasuri la ferești, luminând tot altfel lucrurile, le dă o șlefuire, un lustru, cu care ochii tăi se deprind și fără de care nu pot fi veseli.
În pridvorul tăcut, știi că în cutare anotimp, ca să lumineze perdelele verzi de frunze, albastrul va înflori strugurii de glicină; treptele scării de piatră, de le vei coborî, presimți ce mireasmă o să te întâmpine; de vei ridica ochii peste marginea verde a stratului, ți se va părea firesc că în aer joacă pulberea de aur a stânjeneilor; de te vei întoarce spre răsărit, floarea soarelui ce poartă un nimb în jurul ei, nu te va mira că o biată floare îți arată imaginea soarelui pe pământ…
Dar eu, nu le puteam ști acestea la vârsta mea și intrând în casa străină pe care o cumpărase tata, cu tot cuprinsul și gospodăria ei, am resimțit-o fără să vreau de la întâiul pas pe care l-am făcut trecând pragul…
Romfilatelia continuă seria proiectelor dedicate Faunei, una dintre cele mai apreciate tematici în rândul colecționarilor, prin emisiunea de mărci poștale „Fazani”, care intră în circulație vineri, 22 mai 2020. Emisiunea este o premieră filatelică deoarece toate cele patru timbre ale seriei sunt dedicate exclusiv fazanilor. Fazanii fac parte din familia Phasianidae, alături de prepelițe, potârnichi și alte specii înrudite formând o familie foarte numeroasă, cu peste 200 de specii răspândite în regiunile tropicale și temperate ale globului. Centrul principal de dispersie al familiei este Asia.
Nu-mi aduc aminte ca pe vremea copilăriei mele să fi auzit pe cineva vorbind despre proiect, în sensul în care percepem astăzi acestă noțiune.
Ceva mai târziu, când urmam Școala de Arte și Meserii (1958-1961), am întâlnit acest cuvânt, utilizat în sensul său restrâns de plan sau desen la scară al unui dispozitiv sau echipament industrial. De altfel, la absolvirea acestei şcoli am realizat un proiect de diplomă, care avea ca temă «Reparația capitală a unei mori de ciment». Proiect foarte complex, ce cuprindea tratarea temei atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere organizatoric.
Pe parcursul studiilor universitare (1966-1971), la Politehnica din Bucureşti, am elaborat mai multe proiecte de această natură, ce ţineau de discipline precum Organe de Maşini, Tehnologii de Presare la Rece, Tehnologia Construcţiilor de Maşini etc.
Stilul inconfundabil al lui Ștefan Bănică revine în atenția fanilor cu un cântec, „E beton Coana Mare”, menit să îi pună în mișcare încă de la primele acorduri.
Cu o nemărginită bucurie facem știut că o parte din cele mai duioase melodii ale poporului român au ieșit la lumină într-un Album foarte elegant, tipărit la Leopol și cuprinzând 48 de arii de tot soiul: doine, hore, cântece de lume, cântece hoțești etc.
Unul din compatrioții noștri din Bucovina, un artist de frunte, elev ale vestitului pianist Chopin, domnul Șarl Miculi, pe care societatea ambelor capitale, a Moldovei și a Valahiei, a avut plăcere de a-l asculta și a aplauda minunatul său talent, este alcătuitorul și totodată editorul acelui Album neprețuit. În voiajul ce a făcut, la 1850, în provinciile noastre, domnul Șarl Miculi, deși deprins din copilărie cu armoniile europenești, totuși s-a simțit cuprins de un adevărat entuziasm la auzirea melodiilor poporale ale românilor și a și hotărât a le prescrie pentru ca să le scape de noianul uitării.
Cu o răbdare și un tact de artist înamorat de frumusețile artei, el a ascultat pe cei mai vestiți lăutari din Iași și din București și a știut a deosebi ariile adevărat românești din mulțimea de arii străine ce au năvălit de vro câțiva ani la noi, trecând prin gurile și instrumentele țiganilor și ajungând la urechile noastre într-un hal de dihanie muzicală fără formă și fără nume.
Încarc...
