14 mai 2020

E beton Coana Mare

Stilul inconfundabil al lui Ștefan Bănică revine în atenția fanilor cu un cântec, „E beton Coana Mare”, menit să îi pună în mișcare încă de la primele acorduri.



Ștefan Bănică declară despre cel mai nou single pe YouTube, dar și pe platformele de ascultare și descărcare:

Piesa „E beton Coana Mare” a fost înregistrată în studio, în luna februarie 2020 și am avut alături muzicieni de primă mărime. De această dată, după mult timp, apar și eu pe înregistrare ca pianist, pentru că e o piesă rock’n’roll 100%, exact așa cum îmi place mie. E genul de piesă care îți dă o energie bună și te face să dansezi.

Personajul principal al cântecului, este, evident, Coana Mare, despre care Ștefan Bănică spune:

Coana Mare, personajul din cântec, este inspirat din realitate și dovedește că, la unii, vârsta e doar un număr, atunci când știi să te bucuri de viață. Cine nu ar vrea să aibă o bunică așa cum e Coana Mare?! Dar, pe vremurile astea, oare cine ar ține-o în casă pe Coana Mare?!

Videoclipul este și el în ton cu piesa, extrem de amuzant și realizat în aceeași direcție cu vremurile pe care le trăim, în izolare acasă, după cum declara Ștefan Bănică:

Modalitatea de realizare a videoclipului se potrivește exact cu această perioadă de criză, în care majoritatea dintre noi suntem nevoiți să stăm acasă, unde telefonul și mediul online sunt în prim plan. Grafica din videoclip e haioasă, digitală, reprezintă un telefon mobil, pe care mulți dintre noi ne petrecem foarte multe ore pe zi.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook