Search Results

 24 februarie 2021

„Soldățelul de plumb” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenErau odată douăzeci și cinci de soldați de plumb și toți erau frați, fiindcă fuseseră făcuți dintr-o lingură veche. Țineau pușca în mână și fruntea sus. Aveau o uniformă foarte frumoasă, roșie și albastră.

Cel dintâi lucru pe care l-au auzit pe lumea asta, când s-a ridicat capacul de pe cutia în care ședeau, au fost cuvintele: „Soldați de plumb!” Cuvintele acestea le-a rostit un băiețaș care bătea din palme de bucurie. Tocmai îi primise cadou de ziua lui. I-a scos și i-a înșirat pe masă. Toți semănau leit între ei, unul singur era puțin mai altfel: avea numai un picior, pentru că fusese făcut cel din urmă și nu mai ajunsese plumbul; dar deși avea numai un picior, stătea tot așa de drept ca și ceilalți cu două picioare și tocmai el avea să facă cele mai mari isprăvi, așa cum aveți să vedeți îndată.

Pe masa pe care stăteau ei înșirați mai erau o mulțime de jucării; era mai cu seamă un castel de hârtie de toată frumusețea. Pe ferestre puteai să te uiți înăuntru și să vezi toate încăperile. În fața castelului era un pâlc de copaci și în mijlocul lor era o oglinjoară care închipuia un lac. Pe ea pluteau și se oglindeau lebede de ceară. Toate jucăriile erau drăgălașe, dar cea mai drăgălașă era o fetiță care stătea în ușa castelului; era făcută și ea din hârtie, însă avea haine frumoase și pe umeri o panglică subțire și albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât fața ei de mare. Fetița stătea cu brațele ridicate, fiindcă era dansatoare și își ridicase și un picior, dar așa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i și credea că fata are ca și el numai un picior.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 ianuarie 2021

150 de ani de la prima serbare a românilor de pretutindeni

Ca în fiecare an, pe 15 ianuarie, timbrul românesc marchează Ziua Culturii Naționale. Pentru a evidenția o tematică abordată în premieră, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „150 de ani de la prima serbare a românilor de pretutindeni”, eveniment care a avut loc la Mănăstirea Putna, în anul 1871. Emisiunea de mărci poștale este disponibilă începând de vineri, 15 ianuarie 2021.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 19 noiembrie 2020

Kristin Jones: Abuzul sexual, rușinea și cum îi învățăm pe copii să ceară ajutor

Abuzul sexual nu este niciodată vina victimei, spune avocatul Kristin Jones. În acest discurs îndrăzneț, ea povestește despre cum a reușit să depășească rușinea care a urmat abuzului sexual din adolescență și împărtășește modul în care părinții pot încuraja o conversație deschisă despre abuz, pentru a-i întări pe copii și a-i încuraja să ceară ajutor. (Acest discurs cuprinde conținut matur).

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 5 noiembrie 2020

„Viața tihnită” de Carol Ardeleanu

— Natașa!… dă-mi o țigare …

— Să te ia dracul, ai fumat până acum patru, și n-ai făcut nici o treabă… Ai spart lemnele ?…

— Le-am spart Natașa… Dă-mi o țigare…

— Nu se poate, lasă-mă în pace, aprinde mai bine samovarul.

Maxim era proprietarul a două corăbii cu cari făcea drumul la Senfiropol, Sevastopol și Odesa, acum însă, revoluția i le confiscase, și vasele cu pânzele strânse, stăteau înpiedecate cu odgoane grele lângă mal, pe brațul Niprului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 28 octombrie 2020

Tratatele de Pace de la Paris, 1919–1920

La împlinirea a 100 de ani de la semnarea Tratatelor de Pace de la Paris, Romfilatelia introduce în circulație, miercuri, 28 octombrie 2020, o emisiune de mărci poștale sub titlul tematic „Tratatele de Pace de la Paris, 1919–1920”.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 23 septembrie 2020

Central European Film Festival Timișoara 2020

În perioada 23-27 septembrie 2020, la Central European Film Festival Timișoara, filmul ne alege. Patru zile, patru spații diferite, cine-concertul ȚS-a furat o bombă” în acompaniamentul live al trupei Coma, șase filme unul și unul, două lansări de carte și un calup de filme scurte realizate de studenții de la UNATC, se intersectează în tema Utopii.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'vina'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii