M-am gândit adesea, nu cu puțină nedumerire, la soarta ciudată a lui Conrad Purces dintr-o țară lipsită de atingere cu marea ajunse tocmai să fie un povestaș al mării, și într-o limbă ce nu-i aparținea, ce o vorbise până la moarte cu un vădit accent străin. Încă la vârsta de nouă ani, uitându-se odată la harta Africii, puse degetul pe un cuprins atunci nedescoperit și zise: „Când voi fi mare, acolo mă duc!”
Uitase, firește, de aceasta: dar, peste un sfert de veac, în drumu-i spre Congo se va fi mirat și el de realizarea unei atari presimțiri, precum s-a mirat neîndoios și de imboldul timpuriu ce-l duse, împotriva tuturor stăruințelor, departe de căminul strămoșesc, pe întinsul mărilor. Nu împlinise nici șaptesprezece ani, când sosi în Marsilia, unde, îmbarcându-se pe un vas cu numele parcă nadins născocit de „Tremolino” și colindând Mediterana. Legănându-și întâile avânturi ale tinereții în largul zărilor mișcătoare, în dulcea lumină, în farmecul nestinselor tradiții clasice. natural era să n-o uite nicicând și s-o proslăvească în pagini numeroase, mai ales din cartea sa „The Mirror of the Sea”:
Simțindu-se limitată de a face artă conform convențiilor clasice, pictorul Georgia O’Keeffe a început să experimenteze cu picturile abstracte ce au sfidat orice clasificare. Utilizând formele și ritmurile naturii pentru a surprinde lumea sa interioară, aceste experimente au devenit piatra de temelie a mișcării cunoscute drept modernism american. Iseult Gillespie explorează operele de artă ale acestui pictor și sculptor evaziv.
La marginea dinspre miazănoapte a orașului, pe malul iazului, e o grădină frumoasă în care sunt patru clădiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecătoriei și a casieriei; restul grădinii e numai tufișuri dese de lemn câinesc, de bațachină și de rugi, în care primăvara cântă privighetorile de e o frumusețe. Chiar pe marginea malului e o movilă pe care când te-i sui, ai înaintea ochilor o minune de tablou. Aici sub mal, iazul umbrit de sălcii și de anini cu o moară vorbăreață; mai departe valea verde a Ialomiței, închisă în fund de dealurile viilor, pe culmea cărora stă de streajă mănăstirea; iar mai în fund, topită-n aburi albăstrii, toată coama munților de la Piatra-Craiului până la Penteleu; în tot o priveliște frumoasă, de parcă ți se primenește sufletul uitându-te la ea.
Prin grădina asta e drumul lui conu Mișu, care șade alături, când e să iasă în oraș.
Cum trecea într-o zi din primăvara trecută, s-a oprit să asculte o privighetoare, care cânta de răsuna grădina; și fiindcă tufișul în care cânta era chiar alături, s-a aplecat să încerce: n-o putea-o zări? Când, ce să vază? Jos în tufiș un băețaș. Cu degetul arătător de la mâna dreaptă peste buzele țuguiate, îi făcea semn să tacă, iar cu cel de la mâna stingă îi arăta privighetoarea. Aplecându-se mai mult o văzu….
După invazia devastatoare a rebelilor din Freetown în 1999 și epidemia de Ebola din 2014, Yvonne Aki-Sawyerr, primarul orașului, a refuzat să se lase paralizată de frustrarea cauzată de status quo. În schimb, și-a folosit furia drept catalizator pentru acțiune. În acest discurs inspirațional, ne împărtășește modul în care și-a transformat orașul asumându-și riscurile necesare pentru a produce schimbări dramatice – și arată cum puteți găsi putere în nemulțumirea voastră.
Bow Anderson, artista originară din Edinburgh, a revenit cu single-ul „Island”, despre care Elton John a declarat” „Doamne, cât ador melodia! Ar putea să lumineze întregul Edinburgh prin stilul său”.
Intimitatea nu a murit, dar tehnologia de supraveghere prin recunoaștere facială ar putea s-o omoare, spune Kade Crockford, apărător al drepturilor civile. Într-un discurs care ne deschide ochii, Kade subliniază motivele cutremurătoare pentru care această tehnologie invazivă, alimentată de bazele de date ale recunoașterii faciale adesea eronate, care urmărește oamenii fără ca ei să știe, îți amenință drepturile fundamentale. Află ce trebuie făcut pentru a interzice guvernului să o folosească înainte de a fi prea târziu.
Încarc...