Dorești ca să-ți trimit o descriere a Iașilor. Iată dar că, pentru mulțumirea ta, mă hotărăsc a-mi scutura lenea și a încăleca pe condei spre a întreprinde o primblare pitorească prin ulițele capitalei Moldovei. Te înștiințez însă că această primblare am de gând să o fac fără a-mi întocmi dinainte un plan de drum, precum se obișnuiește mai în toate voiajurile. Nu, eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai mulți, adică: de a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linie dreaptă până la țelul propus, fără a se abate din cale și făr[…]ndrăzni de a ieși din rolul de mașină drumeață. Numesc voiaj acela singur care, liber de orice înrâurire străină, urmează numai capriciilor vremelnice ale închipuirii și care ia ființă fără pregătire, precum și fără scop hotărât.
Adevăratul călător e acela care, când pornește la un drum, își propune să meargă unde l-a duce fantezia lui, astăzi spre răsărit, mâine spre apus, astăzi pe mare, mâine pe uscat. Iar cât pentru acela care se jertfește de bună voie unui țel întocmit după harta geografică, acela îl socot un curier însărcinat de a se purta pe sineși ca pe un pachet dintr-un loc într-altul.
Sore, artista completă care își semnează muzica, versurile și regia clipurilor, lansează piesa „Ce faci, fată?”, un boost muzical de încredere în forțele proprii și de susținere pentru toate fetele și femeile care îi ascultă muzica. Produsă de HaHaHa Production sub labelul MediaPro Music, cu versurile scrise de Sore, muzica făcută de Sore alături de Șerban Cazan, regia semnată tot de Sore și cu producția video realizată de Luca’s art film, „Ce faci, fată?” se lansează cu dorința de a lumina percepția femeilor asupra lor pentru a putea genera o schimbare în bine a întregii lumi.
Şi la începutul acestui an, în cadrul proiectului „Teatru Românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, ediţia a şaptea, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău (TNME) prezintă pe scenele Naţionalului bucureştean două dintre cele mai recente producţii, spectacolele „Dosarele Siberiei”, regia Petru Hadârcă (22 ianuarie 2020, ora 19:00, Sala Mare), şi „Cine l-a trezit pe Yorick”, regia Alexandru Vasilache (21 ianuarie 2020, ora 19:00, Sala Studio).
Sunt unii oameni senini și blânzi, cari împrăștie în jurul lor o atmosferă de bunătate ce te farmecă și te câștigă cu fiecare vorbă, cu fiecare gest al lor ; iar alții care te resping de la început și față de cari nu știu ce sâmțământ tainic îți dă de știre să te ferești. Unul dintre aceștia din urmă este și veteranul om politic A. D. Holban, o interesantă figură a Iașului din alte vremuri.
Mi-am adus aminte de dânsul citind într-un ziar recent reflecțiile sale pline de răutate la adresa artiștilor noștri de astăzi. Îl cunosc de când eram copil; pot zice că m-am trezit cu el în casă, căci, cât timp a trăit tatăl meu, nelipsit a fost din casa și de la masa noastră.
Editura Humanitas așteaptă publicul joi, 14 noiembrie 2019, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului colectiv „Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudățenii, uimiri„, coodonat de Tatiana Niculescu, cu texte de Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Corina Şuteu, Gabriel Liiceanu, Cristina Cioabă, Gabriela Tabacu, Ioan Florin Florescu, Monica Pillat, Florin Bican, Ioana Nicolaie, Augustin Cupşa, Marie-France Fauvet, Steiner Lone, Andreea Răsuceanu, Bogdan Răileanu, Mihaela Miroiu, Adriana Bittel, Marius Chivu, Alina Pavelescu, Jean A. Harris. La eveniment vorbesc Ioana Pârvulescu, Ioana Nicolaie, Alina Pavelescu, Gabriela Tabacu, Augustin Cupșa și Bogdan Răileanu. Gazda întâlnirii este Tatiana Niculescu.
Sore este regizorul videoclipului pentru noua sa piesă, „Cum să mă las”, pentru care tot ea semnează muzica, versurile şi scenariul. Cele patru roluri pe care Sore şi le-a asumat o ajută să-şi comunice mesajele complet, „din suflet până în ochi”, aşa cum îi place ei să spună. Produsă de MediaProMusic, cu muzica înregistrată la HaHaHa Production, piesa „Cum să mă las” a fost compusă de Şerban Cazan, Sore Mihalache şi Florian Rus şi textul scris de Sore Mihalache şi Florian Rus.