Am adunat gândurile în căuşul palmei şi am început să le număr. Număratul a început să-şi piardă sensul la primul gând numărat, acesta devenid o clipă de o viaţă. Mi-am dat seama că o clipă poate să dureze cât o viaţă sau o viaţă cât o clipă. Acel gând a început să-mi povestească despre suflet şi viaţă. Corăbiile timpului pline cu destine sunt duse undeva departe în direcţii necunoscute pe marea apă a infinitului total, a universului nostru mental, poate… Unii din omeni de pe corabii devin suflete păsări, care îşi iau zborul şi se întorc o ultimă dată spre astă lume cu părere de rău că nu mai sunt aici. Ochiul lor de sus, invizibil, ne priveşte prin ultima fracţiune de clipă de acolo de sus. Marea stâncă universală a timpului-părinte îşi deschide încet porţile pentru ca veşnicia să-i cuprindă.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
2 comentarii »

Clipe moarte de noapte, zbucium îngemănat cu zori, amorţirea conştiinţei în gene de dincolo de trecerea în ce nu este şi nu vrea să vină…

Seara, înghesuită între litere negre în alb, şi electronii lovind ecranul, se perindă prin faţa-mi care îl priveşte cu ochi obosiţi.
Oboseala conştiinţei existenţei zace aruncată pe cărări nenumarate cu viteze de timp diferite, căutându-şi drum prin şi spre destine necunoscute. Sticla suparată nu mă vede cu toate ca este un mare-mic ochi deschis spre un mare-mic univers.

Oare de ce înşiruirea de cuvinte doare câteodată?

1 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
Comenteaza! »