Un număr record de ascultări, hit-uri ce au atins primele poziții în clasmentele internaționale și lansarea unui album de succes, „Mar de Colores” – deja nu mai e niciun secret că, în anul 2018, Alvaro Soler a creat furori în peisajul muzical european. Iată că în 2019 vrea să-şi încânte din nou publicul, de această dată cu videoclipul „Loca”.
Luis Fonsi, căștigătorul a 5 premii Latin Grammy si creatorul hit-ului „Despacito”, lansează un nou single, „Sola”, o baladă emoționantă, cu o structură și un ritm antonimice muzicii lansate în ultima perioadă de artistul portorican.
Undeva în zona sud-estică a Europei Centrale, scăldată de valurile Mării Negre și mărginită la sud de Dunăre, încinsă la brâu cu arcul munţilor Carpaţi, dăinuie, de peste 2000 de ani, una dintre cele frumoase ţări. În contextul preluării, de la 1 ianuarie 2019, a Președinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, Romfilatelia invită publicul să descopere, în emisiunea de mărci poștale „România, un tezaur european”, valorile incontestabile ale ţării noastre, care s-a remarcat atât în Europa, cât și în întreaga lume, prin bogatul său patrimoniu cultural, spiritual și știintific. Emisiunea este disponibilă începând de miercuri, 16 ianuarie 2019, în magazinele Romfilatelia.
The Killers ne emoționează cu o nouă piesă, „Land Of The Free”, un material copleșitor, cu un videoclip realizat de Spike Lee, cunoscutul regizor american, căștigător al Premiului Oscar.
Cu ocazia preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Romfilatelia introduce în circulație, vineri, 4 ianuarie 2019, disponibilă în magazinele Romfilatelia, emisiunea de mărci poștale dedicată acestui eveniment deosebit de important pentru țara noastră.
Ce ne dorim cel mai mult la sfârșitul vieții? Cei mai mulți își doresc doar confort, respect și dragoste. BJ Miller lucrează ca doctor într-un azil și meditează mult la felul în care le poate oferi pacienților săi un final demn și ușor. Urmăriți acest discurs emoționant, care aduce în atenție întrebări esențiale despre cum vedem noi moartea și cum apreciem viața.