Ca în fiecare an, la mijlocul lunii septembrie, Teatrul Național I.L. Caragiale din București anunță deschiderea stagiunii. Primele spectacole sunt programate pentru week-end-ul 13 – 15 septembrie 2019, iar biletele au fost puse în vânzare online și la Casa de bilete a teatrului.

Încă din primele săptămâni ale noii stagiuni 2019-2020, pot fi văzute unele dintre cele mai apreciate spectacole ale repertoriului. Pe scenele TNB se întorc, rând pe rând, titluri ce au stârnit aplauze și aprecieri pline de substanță, cum ar fi: „Regele moare”, „Toți fiii mei”, „Dineu cu proști”, „Idolul și Ion Anapoda”, „Omul care a văzut moartea”, „Micul infern”, „Umbre”, „Cursa de șoareci”, „Orchestra Titanic”, „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, „Butoiul cu pulbere”, „Tectonica sentimentelor”, precum și recentele premiere: „Noii infractori”, „Preșul”, „Class”, „50 de secunde”.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »

Muzeul Naţional de Artă al României și Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București organizează o nouă expoziție de fotografie contemporană maghiară, aceasta fiind cea de-a doua manifestație înscrisă în parteneriatul dintre cele două instituții. Expoziţia „Atilla Bartis. Pe insule” este vernisată marţi, 17 septembrie 2019, la ora 19:00, în Rotonda Auditoriumului Muzeului Naţional de Artă al României, iar la eveniment sunt prezenți domnul arhitect Liviu Constantinescu, directorul muzeului, domnul Kósa András László, director al Institutului Balassi – Institutul Maghiar din București, doamna Brendus Réka, director în cadrul Oficiului Primului Ministru al Ungariei, precum şi istoricul de artă Petrányi Zsolt, curatorul expoziţiei.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

Publicul este invitat joi, 12 septembrie 2019, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu Radu Paraschivescu, Tania Radu și Horia Ghibuțiu despre „Fluturele negru„, o poveste fascinantă ce urmăreşte destinul unuia dintre cei mai controversaţi şi admiraţi artiști ai lumii, Michelangelo Merisi, alias Caravaggio, un roman în culori tari despre glorie şi decădere, despre patimă şi îndoială, despre vină şi iubire.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Nu cunoaștem încă proza literară, de creație propriu-zisă, a dlui Panait Istrati, fenomenalul proletar român din Brăila, căruia Romain Rolland i-a deschis drumul celebrității în literatura apuseană. Am urmărit însă cu viu interes articolele lui din „Adevărul literar”. Cu tot fondul lor ideologic, adesea naiv și uneori confuz, articolele lui Istrati, prin căldura sincerității lui impresionante, atrag ca orice manifestare liberă a unui viguros temperament de scriitor. Până și vocabularul lui cam plebeian sau jemanfutismul și fudulia cu care-și narează succesul nu sunt lipsite de un oarecare farmec bonenfant, care „îl prinde”…

Deprinși până la saturație cu proza beletriștilor noștri din ultimul timp, încărcată de o pretențioasă etalare de erudiție într-un stil fad, pomădat și pedant, era gata să uităm că, la urma urmei, chiar atunci când scrie numai articole și spune prostii, talentul e ceva mai rar și mai scump decât o arhivă sau o bibliotecă ambulantă. De la o viață sufletească intensă, generoasă, tot se mai pot înfrupta și cei de pe delături cu câte ceva, — pe când de la egoismul ascet, oricât de cultivat ar fi, nimenea nu s-a ales niciodată cu nimic.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole
Comenteaza! »

Stam la o masă într-o cafenea, unde se adună de obicei o parte din literații noștri, și ascultam discuțiile lor. Era vorba de revistele noi, de volumele ce stau să apară, de editori, și rămîneam uimit de cîtă pasiune și entuziasm sunt capabili încă acești incorigibili vânători de himere. În timpul acesta, un tânăr sfios s-a așezat la o masă deoparte și, după ce și-a făcut ochii roată împrejur, a scos cu grije un volum din buzunar.

Era atâta dragoste în mișcările lui, atîta lumină în ochi, atîta bucurie pe întreaga lui față, încît mă miram cum de nu poartă o aureolă deasupra capului. Era extazul primului volum de versuri, rodul atîtor ceasuri de trudă, întâia poliță asupra viitorului. Și fără de voie, mi-am adus și eu aminte de întâiul meu volum, de truda amară cu care mi-am scris întâiele versuri, de groaza ce o aveam pentru tipar și de vecinica îndoială ce-mi tăia aripele. Chin mai amar și mai sfânt nu poate să existe. Eu mi-alesesem lumea florilor, căci în lumea lor mi-am petrecut copilăria. Mi-aduceam aminte de grădina minunată unde am trăit, de murmurul sonor al șipotului, de freamătul arborilor, de toată risipa de petale ce o împrăștie necurmat vântul. Îmi aminteam simpatiile ce le aveam pentru unele flori și antipatiile nejudecate pentru altele. Pentru mine miresmele erau gândurile lor tainice, felul lor de a vorbi, și eu aș fi putut gâci pe întuneric, noaptea, când e mai puternic mirosul lor, ce floare anume mi-l trimete, și mai târziu toate amintirile aceste s-au redeșteptat și m-au chinuit, și asemuirea strălucirei lor am căutat-o în cuvinte, iar alcătuirea minunată a petalelor ce formează o roză, ori un crin, am căutat s-o redau în strofe.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

Scriitorii francezi clasici ne par adeseori, nouă modernilor, atât de expliciți, încât ne dau impresia că n-au deloc nevoie să fie explicați. Oamenii aceia se arată cu deosebire îngrijiți să se explice singuri. Cu băgare de seamă, ei își enunță judecățile, își definesc sentimentele, își demonstrează intențiile. Pe cât se poate, în grupuri de idei simetric dispuse, care uneori par a fi exact numărate, ca niște cifre frumoase trecute la condică pentru a fi adunate în josul feței, ori egal tăiată de pendulul neînduraților alexandrini, vorbirea clasică tinde oarecum la o simplicitate ultraelementară, la claritatea primară a propozițiilor rânduite cu didactică scumpătate în cărțile de citire. Și atât de mult pomenesc clasicii aceștia ei înșiși, direct, de claritate, simplicitate și rațională înțelegere, încât ne ispitesc a crede că pricepem și noi lucrurile de care vorbesc ei fără nici o silință, așa după cum ei se arată că înțeleg fără rest orice lucru de care mintea lor se atinge. Dar nu este în firea gândirii noastre de astăzi să creadă atât de simplu în perfecta realizare a vreunei clarități oarecare.

Tocmai plecând de la impresia aceasta inițială, noi ajungem a simți curiozitățile speciale ale literaturii de care vorbim, și acea renumită claritate însăși devine pentru noi problemă.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »