Search Results

 23 martie 2009

Primăvara Poeţilor

Festivalul Primăvara Poeţilor/Le Printemps des Poètes, aflat la ediţia a V-a în România, se desfăşoară anul acesta între 23 şi 29 martie 2009. Peste 65 de ţări participă în luna martie la această sărbătoare a poeziei.

Timp de şapte zile, vor avea loc în întreaga ţară zeci de lecturi, mese rotunde şi dezbateri, lansări de carte şi de reviste, spectacole de muzică şi poezie, expoziţii. Douăzeci şi opt de proiecte culturale vor reuni diferite evenimente care se adresează tinerilor cititori din licee, şcoli generale şi universităţi (Cuvinte despre poezia de astăzi, Ateliere literare 2009, concursuri literare) sau publicului larg (Maraton poetic, Biblioteca poeţilor, Astăzi, poezie! – lecturi în spaţii publice, biblioteci, cluburi, ceainării şi cafenele, Acasă la poetul nostru, Poezie pe mai multe voci, Poezie vizuală, cărţi poştale cu poeme scrise de autori români şi străini contemporani care vor fi oferite gratuit celor prezenţi la lecturile susţinute în timpul festivalului etc.). Există, de asemenea, câteva programe destinate persoanelor care se gasesc în spitale sau în case de bătrâni, precum şi în penitenciare – Lumea dinăuntru, lumea din afară.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 6 martie 2008

Festivalul Primăvara Poeţilor

Festivalul Primăvara Poeţilor/Le Printemps des Poètes, aflat la ediţia a IV-a în România, se va desfăşura anul acesta între 10 şi 25 martie. Peste 60 de ţări vor participa în luna martie la această amplă sărbătoare a poeziei. Timp de şaisprezece zile, vor avea loc în întreaga ţară zeci de lecturi, mese rotunde şi dezbateri, lansări de carte şi de reviste, spectacole de muzică şi poezie.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 5 august 2022

START înscrieri GPMh.Edu – ateliere creative pentru micii ambasadori ai patrimoniului din Geoparcul Platoul Mehedinți

Au început înscrierile la atelierele de educație prin artă și patrimoniu: film, muzică, scriere creativă, desen grafic și fotografie – toate cinci dedicate elevilor din Mehedinți.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 22 iulie 2022

Înscrieri la școala de vară de arhitectură și antropologie – Arhitectura GPMH, ediția a VI-a

Între 22 august și 4 septembrie 2022, Asociația MAIE invită tineri interesați de dezvoltare locală, patrimoniu rural cultural și natural, antropologie, artă vizuală, design de obiect și arhitectură să participe la cea de-a VI-a ediție a școlii de vară „Arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți”.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 9 iunie 2022

Perfect Melody

Jonas Blue a lansat împreună cu Julian Perretta single-ul „Perfect Melody”. Piesa este cea mai recentă de pe viitorul proiect al lui Blue, „Together”, care prezintă muzică nouă lansată de-a lungul anului cu un talent global captivant, continuând mesajul lui Blue despre pozitivitate.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 8 iunie 2022

Gotta Give Me

Saco și Sebastiën întâmpină vara cu hitul „Gotta Give Me”.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'vara'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii