5 august 2022

START înscrieri GPMh.Edu – ateliere creative pentru micii ambasadori ai patrimoniului din Geoparcul Platoul Mehedinți

Au început înscrierile la atelierele de educație prin artă și patrimoniu: film, muzică, scriere creativă, desen grafic și fotografie – toate cinci dedicate elevilor din Mehedinți.

Între 13 august și 4 septembrie 2022, elevii și liceenii din județul Mehedinți sunt invitați la Ponoarele să participe la cinci ateliere creative de educație pentru patrimoniu. Tema unificatoare este relația dintre om, patrimoniul natural și cultural, studiată la ateliere și inspirată din moștenirea culturală și naturală a Geoparcului Platoul Mehedinți.

Pe post de ghizi prin diversitatea patrimoniului din Geoparc, tinerii vor avea alături artiști contemporani și experți în patrimoniu și educație non-formală. Împreună, vor explora conceptul om-natură-patrimoniu, din perspectivele celor cinci arii, prin experimentare directă și creație artistică.

Pe durata atelierelor, tinerii vor descoperi valorile culturale ale zonei în care trăiesc și metode creative de a aduce la lumină specificul local. Prin creațiile realizate, elevii vor contribui la reconstruirea multimedia a peisajului cultural și natural din Mehedinți.

Ateliere își propun să susțină dezvoltarea abilităților teoretice, tehnice și practice în ceea ce privește producția de film, fotografia, grafica, muzica și scrierea narativă, precum și la creșterea gradului de conștientizare a celor tineri cu privire la realitățile satului românesc. Proiectul are ca obiectiv și dezvoltarea de competențe în documentarea şi utilizarea domeniilor artistice pentru a reda creativ și contemporan povestea comunității locale.

Atelierele creative pentru ambasadorii patrimoniului din Geoparcul Platoul Mehedinți sunt propuse de Asociația MAIE, organizație care derulează cu tradiție proiecte culturale, de cercetare și de educație pentru patrimoniul cultural și natural în satele din Geoparcul Platoul Mehedinți.

Participarea la ateliere este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierea se face la: contact@asociatiamaie.ro. Conținutul fiecărui atelier, informații despre traineri, precum și agenda completă sunt disponibile aici: https://www.arhitectura-gpmh.ro/gpmh-edu-ateliere-creative/.

 

Atelierele creative sunt realizate prin intermediul proiectului cultural „GPMh.Edu – ateliere creative pentru ambasadorii patrimoniului din Geoparcul Platoul Mehedinți”, inițiat de Asociația MAIE și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul este derulat în parteneriat cu: Direcția Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți din cadrul Consiliului Județean Mehedinți, Primăria Comunei Ponoarele, Asociația Iele-Sânziene, Asociația pentru turism Mehedințiul de sub munte.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook