8 iulie 2009
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Jean de la Fontaine (8 iulie 1621 – 13 aprilie 1695) este semnat de Ion Brăescu:
„În 1668, creaţia sa poetică atinge culmi nebănuite, odată cu apariţia primelor şase cărţi de Fabule. Prieten cu Racine, Boileau şi Molière, devine unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai clasicismului, deşi Fabulele (a căror ultimă carte apare în 1694) se îndepărtează într-o anumită măsură de dogmele curentului. Ascuţişul lor satiric l-a iritat pe Ludovic XIV, care a amânat cu un an ratificarea alegerii lui La Fontaine ca membru al Academiei Franceze. […] Cultivând fabula, specie literară considerată minoră, La Fontaine a adus-o la asemenea perfecţiune încât n-a mai putut fi întrecută de niciunul dintre succesorii săi. Opera sa a influenţat şi poezia generaţiei paşoptiste româneşti, îndeosebi pe Grigore Alexandrescu.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
27 august 2008
Fragmente din lucrarea „Principiile filosofiei dreptului” de Georg Wilhelm Friedrich Hegel, apărută la Editura Paideia, 1998, în traducerea Ioanei Ungureanu şi a Mădălinei Lazăr:
„Ştiinţa filosofică a dreptului are ca piatră de temelie ideea de drept, conceptul de drept şi realizarea acestuia.
Filosofia are de-a face cu idei, şi tocmai de aceea nu cu ceea ce se obişnuieşte a se numi simple concepte; ea prezintă, mai mult, parţialitatea şi inexactitatea acestora, aşa cum conceptul (nu ceea ce auzim adesea numit astfel şi este de fapt numai o determinare abstractă a înţelesului) este singurul care are realitate şi chiar îşi atribuie această realitate el însuşi. Tot ce nu este realitate desemnată de concept este existenţă efemeră, hazard aparent, impresie, apariţie lipsită de viaţă, neadevăr, iluzie etc. Reprezentarea pe care conceptul o oferă în realizarea sa este pentru cunoşterea conceptului însuşi, celălalt moment esenţial al ideii, cu totul alta faţă de forma care există numai la nivel de concept.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
16 octombrie 2007
Deşi cartea lui Nicolae Steinhardt, „Dăruind vei dobândi„, este alcătuită dintr-o succesiune de predici mai întâi vorbite, abia mai apoi aşternute pe hârtie, acestea se înscriu, mai degrabă, în aria foarte restrânsă a eseului teologic. În „Cuvânt înainte”, autorul ne lămureşte mai bine decât oricine asupra crezului său despre predici şi predicatori: „…predicile devenind ceea ce trebuie de fapt să fie, o mărturisire publică şi un dialog cu ascultătorii, iar nu o trufaşă, pedantă, sclivisită dojană sau o învăţătură triumfalistă. Predicatorul şi enoriaşii păşesc împreună – dibuind, revenind, stăruind, pricepând anevoie, minunându-se – către Hristos.”
Lectura acestei cărţi mi-a reînviat o amintire veche şi dragă, anume vizita facută unui preot bătrân, cândva călugăr la Cernica. L-am găsit în grădină, legănându-se într-un balansoar, înconjurat de flori. Ne-a povestit (mie şi prietenei mele) câte-n lună şi-n stele, istorii cu sfinţi şi cuvioase, ne-a recitat poezii din Crainic, Topârceanu, Eminescu… Şi, din când în când, aparent fără nicio legătură, ne amintea să ne rugăm pentru păsările călătoare, ca ele să treacă cu bine marea şi să se întoarcă acasă. Pe mine mă privea scurt şi rar. Nu cu o privire caldă, blândă, învăluitoare, ci una rece-fierbinte, pătrunzătoare, ca o flacără de sudură. Nimic dureros sau stânjenitor, dimpotrivă, ochii lui mă umpleau de o lumină albastră, strălucitoare…
Încarc...
Publicat de Silvia Velea in Cărţi, Impresii despre cărţi