Motto: „Ce-i viața, dacă nu umbra unui vis care fuge?” (Umberto Eco)
Umberto Eco (5 ianuarie 1932 – 19 februarie 2016) a fost scriitor italian, filosof și semiotician. Este cunoscut în special pentru romanele sale „Numele trandafirului” și „Pendulul lui Foucault”, traduse și în limba română. A fost președinte al Școlii Superioare de Studii Umaniste la Universitatea din Bologna, și membru onorific al colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford.
Poemele puse în discuție au fost publicate prima dată în volumul de versuri DRUM SPRE ETERNITATE, Ed. ePublishers, București, 2019, apoi republicate în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. În cursul anilor 2018, 2019 și 2020 au apărut în diferite reviste de literatură on-line, dintre care amintim CONFLUENȚE LITERARE, LOGOS ȘI AGAPE, ARMONII CULTURALE etc.
Ai fost acuzat de o infracțiune pe care nu ai comis-o. E imposibil să-ți dovedești nevinovăția. Dacă insiști că ești nevinovat, probabil vei fi găsit vinovat și executat. Dar dacă mărturisești, îți ceri iertare și incriminezi alte persoane, vei fi eliberat. Aceasta era alegerea cu care cei acuzați de vrăjitorie se confruntau în Salem, Massachusetts în secolul XVII. Cum au decurs lucrurile? Brian A. Pavlac investighează.
I
De o săptămână mă aflam la Florența, alergând în toate zilele, de dimineață pân-în seară, prin deosebitele părți ale orașului, spre a vedea nenumăratele minuni cuprinse în sânul său; la tot pasul un nou lucru vrednic de laudă se arăta ochilor mei și îmi insufla un sfânt respect pentru maeștrii nemuritori care au înzestrat patria lor cu atâtea podoabe ce fac mirarea călătorilor. Când a da Dumnezeu (ziceam în mine, în fața unui monument sau a unui tablou) să avem și noi în Moldova un Raphael, un Michel Ange, ale căror produceri minunate să poată atrage ochii și laudele națiilor asupra noastră!” Dar aceste visuri mândre făceau loc îndată altor idei trezite în minte-mi prin priveliștea vreunei alte capodopere de zugrăvie sau de arhitectură ce se înfățișa ochilor mei, căci obiectele de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri. El în trecerea sa prin Italia gustă o viață nouă, necunoscută; și când iese de pe țărmurile acelui pământ poetic, atunci i se pare că s-a visat zburând printr-o câmpie îmbogățită cu toate podoabele raiului.
Într-o duminică, trecând pe piața de Domo, văzui o mulțime de echipajuri așezate în linie, în fața catedralei Santa Maria del Fiore, ce se găsește în mijlocul pieței; și îndemnat de curiozitatea de a vedea damele aristocrate din Florența, intrai în ea. Priveliștea ce mi se înfățișă mă umplu de un sentiment atât de puternic și de sfânt, că rămăsei împietrit ca statuia sfântului Ioan lângă care mă aflam. Biserica era luminată de vro câteva candele ascunse pe după coloane, încât razele lor aruncau o lumină slabă, ca glasul cel de pe urmă al unui om ce moare, și misterioasă ca sfintele taine ce se serbau înaintea veșnicului părinte. Un popor întreg sta îngenuncheat în fața altarului și cufundat în dulcea mângâiere a rugăciunii; glasul răsunător și plin de melodie al organelor zbura prin nourii de tămâie ce se ridicau în văzduh și vuia ca o harpă cerească ce părea că cheamă sufletele la pocăință. Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate…
Iertare, ilustrissime Alvaro Cunqueiro, că am împrumutat titlul celebrului tău roman, “Omul care semăna cu Oreste”! Dar se potrivea atât de bine cu eroul din acest mini-eseu încât am comis plagiatul. Sper a-mi fi iertată fapta, pentru că déjà am recunoscut-o!
Pe închipuitul Oreste din aceasă descriere l-am cunoscut cu mulți ani în urmă. Încerca marea cu degetul, alegând să facă un doctorat, sub coordonarea mea, în hăţişul încă nedesluşit până la capăt, care se cheamă «Managementul fluxurilor de materiale». A reuşit cu greu, întrucât, fiind torturat de boala mintală a nefericitului Oreste, era tot timpul bântuit de neîndurătoarele Erinii, deşi nu împlinise, în fapt, cerinţa codului grecesc al onoarei de a răzbuna presupusa asasinare a tatălui său. Dar, în mintea lui, planul misiunii era déjà conturat, căci scotocise prin toate hârtiile ce ar fi putut să-i dea dezlegarea.
De Ziua Dorului, formația Vunk a lansat „Mi-e dor de tine”, o baladă puternică, o recunoaștere și o acceptare a unui sentiment care este prezent în fiecare dintre noi și care ne îndeamnă să facem gesturi frumoase sau chiar inexplicabile, și anume, dorul.
Editura Humanitas Fiction invită publicul miercuri, 20 februarie 2019, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului de nuvele „Răzbunarea iertării” de Eric-Emmanuel Schmitt, aflat în curs de apariție în seria de autor dedicată scriitorului francez, în traducerea lui Laurențiu Malomfălean. Cartea este prezentată de Chris Simion–Mercurian, regizoare, Cristina Stănciulescu și Horia Ghibuțiu, jurnaliști. În partea a doua a evenimentului, actrița Marcela Motoc citește câteva fragmente din volum. Moderatorul întâlnirii este Raluca Popescu, redactor-șef Humanitas Fiction.
Încarc...