Teoria dezrădăcinaților lui Barrès nu e totdeauna adevărată. Cel tare, ori de unde ar pleca, fără a privi cu regret peste umăr casa părintească și orașul unde s-a născut, nu va pieri. Nu va pieri când ochii lui vor fi țintiți spre o stea călăuzitoare.
În monstruosul oraș, adevărat Babilon modern, spre care aventurieri și trubaduri, speculanți și hetaire se îndreaptă ca să-și caute norocul, mulți cad striviți, alunecând din ce în ce mai jos, când poate stând în locul lor de baștină ar fi putut fi elemente utile și ar fi fost la adăpostul nevoilor zilnice. Mediocritatea însă e menită oriunde să piară, dar din grămada asta de halucinați și căutători de himere, unii totuși ajung, și atunci strălucirea lor devine mondială. Parisul consacrează și dă aureola aleșilor care au stăruit pentru un ideal și nu și-au întors o clipă ochii de la steaua care i-a călăuzit spre dînsul.
(Însemnări inedite și alte digresii cu privire la „arta nouă” indigenă)
S-a zic că, din punct de vedere artistic, opera poetică a lui Eminescu e imperfectă. Acei care cred astfel confundă perfecțiunea tehnică cu perfecțiunea artistică. Orice om inteligent, care a ținut o prozodie în mână, poate face versuri perfecte. Semnatarul acestor rânduri nu e poet. Totuși:
„Aseară, fix la ora 9,
Trecând așa pe strada Nouă
Sau poate Amzei — nu importă!
M-am pomenit cu o escortă
De oameni beți ca niște bestii
Vorbind — pe lângă alte chestii —
Că monoplanul n-are cârmă,
Dar totuși dacă tragi de-o sârmă
Virează scurt — și prin urmare
Aici e lucru foarte mare!”
Nu e o exagerare vorbind de „aviațiunea la noi”. Franța și statele civilizate din apus, au făcut neasemănat mai mult decât țara noastră, pe tărâmul aviațiunei. Dar dacă facem o comparație cât de vagă între cultura, împrejurările și mijloacele tehnice ale altor popoare și starea de lucruri de la noi, putem spune cu oarecare mândrie, că nu suntem tocmai cei din urmă, măcar din punctul de vedere al aviațiunei. Nu trebuie să uităm, și simt o mare mulțumire sufletească aducându-mi-o aminte, că cel dintâi aviator care s-a ridicat cu propriile lui mijloace de la pământ, a fost un român, Traian Vuia! De la primul zbor al lui Vuia, au trecut mulți ani, și de-atunci aviațiunea a făcut progrese imense. Astăzi zeci și sute de piloți străbat văzduhul; mai toate centrele mari își au aerodromurile lor; tipurile de aparate se înmulțesc și se îmbunătățesc pe zi ce trece; o întreagă industrie de aeroplane s-a născut și face eforturi neobosite, ca să puie la îndemâna oamenilor aripile, care vor cuceri cerul. În fața emulației acesteia universale, nici noi nu stăm cu mâinile încrucișate. Dacă în alte domenii românii s-au mulțumit să ia totul de-a gata de la străini, dacă au profitat de toată munca și de toate descoperirile țărilor mai civilizate, dacă au importat aproape totul, de pildă: drumul de fier, telegrafe, telefoane, automobile etc. fără să îmbunătățească cu propriile lor invenții invențiile străine, cel puțin în domeniul aviației au adus, și se pare că vor aduce, ceva din munca și din inteligența lor. Au trecut numai doi-trei ani de la cele dintâi zboruri mai reușite, și astăzi avem în țară o sumă de oameni de știință și de energie, care s-au devotat cu trup și suflet celui mai vechi și mai nobil vis al omenirii: aripelor de zburat.
Mabel, unul dintre artiștii cu cea mai rapidă ascensiune, renunță la orice fel de inhibiții și lansează piesa „Bad Behaviour”, cea de-a treia piesă extrasă de pe albumul de debut „High Expectations”. Produs de către Dre Skull (Popcaan, Drake, Wizkid), track-ul „Bad Behaviour” este un mix năucitor între R&B, dancehall și pop, care creează instant o senzație irezistibilă de putere și siguranță. „Bad Behaviour” este un veritabil imn, ce condimentează viața ascultătorului și aduce la suprafață spiritul rebel al fiecăruia.
Cel mai simpatic dintre autorii instructivi, poetul zâmbitor al bibliofililor, bibliotecarilor, filologilor și altor eroi inofensivi a împlinit în aprilie trecut șaptezeci de ani, și istoricii literari l-au și luat serios în lucru. Și cu o serioasă antipatie. Fiindcă despre Anatole France, ca și despre Socrate, pot zice stâlpii țării sale că nu recunoaște zeii la care se închină statul, și introduce alți zei străini, că lucruri drepte le face nedrepte și corupe tineretul. Mai cu seamă unii profesori de la Universitatea din Paris au mare grijă ca nu cumva junii școlari să-și strice sufletul lor gingaș și neprihănita lor fantezie urmând vorbelor acestui primejdios profet.
Cu vreo zece ani în urmă, întâlneam încă studenți francezi care spuneau pe dinafară bucăți întregi din France; acum el are, se zice, mulți admiratori în America de Sud, dar acasă la dânsul este pus, după o formulă cunoscută, printre acei care au făcut cel mai mare rău patriei franceze. Și aceasta e tot o exagerare, ar putea zice Daudet aici, cum zice la sfârșitul epopeii sale tarasconeze! Toate aceste nu ne privesc poate prea mult pe cititorii mei și pe mine. Am vorbit de ele numai pentru cazul când cuiva i-ar cădea în mână scrierile acelor profesori, pentru ca să aibă în vedere substratul sentimental ce se ascunde, sub impunătorul material erudit, în lucrările acelea.
Gayk este singurul civil care poartă pe umărul drept un susținător de armă. El are gâtul totdeauna supt și moralul foarte ridicat. Nu poate fi ostil multă vreme cuiva, dar din privirea-i piezișe, din direcțiunea ce ia uneori nasul său ascuțit, precum și din împrejurarea că este aproape în permanență ciupit de vărsat și cu unghiile netăiate, îți face impresia că este în tot momentul gata să sară pe tine pentru a te ciuguli.
Ascuțit bine la ambele capete și încovoiat ca un arc, Gayk stă totdeauna puțin aplecat înainte, astfel că poate ușor domina împrejurimile. Ține să fie bine pregătit pentru orice eventualitate, și de aceea doarme numai în frac și mănuși albe, păstrând ascunse sub pernă o notă diplomatică, o cantitate respectabilă de pesmeți și… o mitralieră.
În timpul zilei, Gayk nu poate suferi altă îmbrăcăminte decât o perdeluță cu brizbrizuri, una în față și alta în spate, și cari se pot foarte ușor da în lături de oricine cu permisiunea sa.
Teoria dezrădăcinaților lui Barrès nu e totdeauna adevărată. Cel tare, ori de unde ar pleca, fără a privi cu regret peste umăr casa părintească și orașul unde s-a născut, nu va pieri. Nu va pieri când ochii lui vor fi țintiți spre o stea călăuzitoare.
Încarc...