Ca în fiecare an, la mijlocul lunii septembrie, Teatrul Național I.L. Caragiale din București anunță deschiderea stagiunii. Primele spectacole sunt programate pentru week-end-ul 13 – 15 septembrie 2019, iar biletele au fost puse în vânzare online și la Casa de bilete a teatrului.
Încă din primele săptămâni ale noii stagiuni 2019-2020, pot fi văzute unele dintre cele mai apreciate spectacole ale repertoriului. Pe scenele TNB se întorc, rând pe rând, titluri ce au stârnit aplauze și aprecieri pline de substanță, cum ar fi: „Regele moare”, „Toți fiii mei”, „Dineu cu proști”, „Idolul și Ion Anapoda”, „Omul care a văzut moartea”, „Micul infern”, „Umbre”, „Cursa de șoareci”, „Orchestra Titanic”, „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, „Butoiul cu pulbere”, „Tectonica sentimentelor”, precum și recentele premiere: „Noii infractori”, „Preșul”, „Class”, „50 de secunde”.
Vunk lansează single-ul „Déjà vu”, titlu omonim cu mega-concertul de pe 16 octombrie 2019 de la Sala Polivalentă din București. Piesa este inclusă pe următorul album al formaţiei, „Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului”, care este lansat în seara evenimentului.
Nu cunoaștem încă proza literară, de creație propriu-zisă, a dlui Panait Istrati, fenomenalul proletar român din Brăila, căruia Romain Rolland i-a deschis drumul celebrității în literatura apuseană. Am urmărit însă cu viu interes articolele lui din „Adevărul literar”. Cu tot fondul lor ideologic, adesea naiv și uneori confuz, articolele lui Istrati, prin căldura sincerității lui impresionante, atrag ca orice manifestare liberă a unui viguros temperament de scriitor. Până și vocabularul lui cam plebeian sau jemanfutismul și fudulia cu care-și narează succesul nu sunt lipsite de un oarecare farmec bonenfant, care „îl prinde”…
Deprinși până la saturație cu proza beletriștilor noștri din ultimul timp, încărcată de o pretențioasă etalare de erudiție într-un stil fad, pomădat și pedant, era gata să uităm că, la urma urmei, chiar atunci când scrie numai articole și spune prostii, talentul e ceva mai rar și mai scump decât o arhivă sau o bibliotecă ambulantă. De la o viață sufletească intensă, generoasă, tot se mai pot înfrupta și cei de pe delături cu câte ceva, — pe când de la egoismul ascet, oricât de cultivat ar fi, nimenea nu s-a ales niciodată cu nimic.
Stam la o masă într-o cafenea, unde se adună de obicei o parte din literații noștri, și ascultam discuțiile lor. Era vorba de revistele noi, de volumele ce stau să apară, de editori, și rămîneam uimit de cîtă pasiune și entuziasm sunt capabili încă acești incorigibili vânători de himere. În timpul acesta, un tânăr sfios s-a așezat la o masă deoparte și, după ce și-a făcut ochii roată împrejur, a scos cu grije un volum din buzunar.
Era atâta dragoste în mișcările lui, atîta lumină în ochi, atîta bucurie pe întreaga lui față, încît mă miram cum de nu poartă o aureolă deasupra capului. Era extazul primului volum de versuri, rodul atîtor ceasuri de trudă, întâia poliță asupra viitorului. Și fără de voie, mi-am adus și eu aminte de întâiul meu volum, de truda amară cu care mi-am scris întâiele versuri, de groaza ce o aveam pentru tipar și de vecinica îndoială ce-mi tăia aripele. Chin mai amar și mai sfânt nu poate să existe. Eu mi-alesesem lumea florilor, căci în lumea lor mi-am petrecut copilăria. Mi-aduceam aminte de grădina minunată unde am trăit, de murmurul sonor al șipotului, de freamătul arborilor, de toată risipa de petale ce o împrăștie necurmat vântul. Îmi aminteam simpatiile ce le aveam pentru unele flori și antipatiile nejudecate pentru altele. Pentru mine miresmele erau gândurile lor tainice, felul lor de a vorbi, și eu aș fi putut gâci pe întuneric, noaptea, când e mai puternic mirosul lor, ce floare anume mi-l trimete, și mai târziu toate amintirile aceste s-au redeșteptat și m-au chinuit, și asemuirea strălucirei lor am căutat-o în cuvinte, iar alcătuirea minunată a petalelor ce formează o roză, ori un crin, am căutat s-o redau în strofe.
Scriitorii francezi clasici ne par adeseori, nouă modernilor, atât de expliciți, încât ne dau impresia că n-au deloc nevoie să fie explicați. Oamenii aceia se arată cu deosebire îngrijiți să se explice singuri. Cu băgare de seamă, ei își enunță judecățile, își definesc sentimentele, își demonstrează intențiile. Pe cât se poate, în grupuri de idei simetric dispuse, care uneori par a fi exact numărate, ca niște cifre frumoase trecute la condică pentru a fi adunate în josul feței, ori egal tăiată de pendulul neînduraților alexandrini, vorbirea clasică tinde oarecum la o simplicitate ultraelementară, la claritatea primară a propozițiilor rânduite cu didactică scumpătate în cărțile de citire. Și atât de mult pomenesc clasicii aceștia ei înșiși, direct, de claritate, simplicitate și rațională înțelegere, încât ne ispitesc a crede că pricepem și noi lucrurile de care vorbesc ei fără nici o silință, așa după cum ei se arată că înțeleg fără rest orice lucru de care mintea lor se atinge. Dar nu este în firea gândirii noastre de astăzi să creadă atât de simplu în perfecta realizare a vreunei clarități oarecare.
Tocmai plecând de la impresia aceasta inițială, noi ajungem a simți curiozitățile speciale ale literaturii de care vorbim, și acea renumită claritate însăși devine pentru noi problemă.
Ismaïl este compus din ochi, favoriți și rochie și se găsește astăzi cu foarte mare greutate.
Înainte vreme creștea și în Grădina Botanică, iar mai târziu, grație progresului științei moderne, s-a reușit să se fabrice unul pe cale chimică, prin syntheză.
Ismaïl nu umblă niciodată singur. Poate fi găsit însă pe la ora 5 ½ dimineața, rătăcind în zig-zag pe strada Arionoaiei, însoțit fiind de un viezure de care se află strâns legat cu un odgon de vapor și pe care în timpul nopții îl mănâncă crud și viu, după ce mai întâi i-a rupt urechile și a stors pe el puțină lămâie… Alți viezuri mai cultivă Ismaïl în o pepinieră situată în fundul unei gropi din Dobrogea, unde îi întreține până au împlinit vârsta de 16 ani și au căpătat forme mai pline, când, la adăpost de orice răspundere penală, îi necinstește rând pe rând și fără pic de mustrare de cuget.
Încarc...