24 iulie 2007
Epoca tunel – tunel luminos la un capăt, tunel întunecos la celălalt capăt.
Furnale, cuptoare cu flăcări, zgură, cale ferată plină de funingine, ciment, case cu acoperişuri betonate fără voie, erau piesajul trăirii noastre. Lungi şiruri de camione cu praf înecăcios, praf amestecat cu motorină, praf omorând respiraţii de plămân de copil, de om, de bătrân, de femeie, ne împuţinau şi comprimau timpul, ne scurtau viaţa. Coloane catalitice cu lungi coşuri, cu flăcări roşiatice, în coloane ca nişte şerpi, coloane ce colorau cerul în culorile iadului, se profilau la orizont. Tramvaie bolcănind şi zguduind, cu zdrăngănit de roţi neunse, în şiruri întunecose de culori închise, cu oameni chinuiţi atârnând în scări, cu uşi strâmbe, atârnători scrâşnind din dinţi în disperarea întârzierii, se îndreptau sub soarele şi cerul albastru spre uriaşele porţi, porţi care înghiţeau tăvălugul nesfârşit. Vane uriaşe, nestinse niciodată, mestecau oţelul, oţel cu flacară roşie îndreptată spre direcţia de nezdrucinat a victoriei epocii.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
11 iulie 2007
Scriitor brazilian cu o personalitate aparte, construită prin experienţe de viaţă speciale, Paulo Coelho a publicat în întreaga lume, fiind în topul celor mai citiţi scriitori contemporani. Şi asta fără a scrie romane siropoase, ci cărţi cu idei profunde, de pe urma cărora rămâi cu ceva în minte, fără să trăieşti însă chinul unei lecturi dificile.
După părerea mea, Paulo Coelho este un scriitor rezonabil, dar nu un mare maestru al cuvintelor. De fapt, el nu este atât scriitor, cât fotograf al sufletului. El nu are meritul că frumuseţile cuprinse în cărţile sale există, dar are un mare merit pentru că le remarcă, pentru că le încadrează într-o formă care să le valorifice, pentru că astfel îi face şi pe alţii să le „vadă”, se bucure de ele. Nu oricine are spiritul să observe astfel lumea şi viaţa. Valoarea lui Paulo Coelho nu constă atât în felul în care scrie, ci în capacitatea de a remarca şi de a scoate la iveală detalii de suflet.
„Unsprezece minute” se doreşte a fi un roman despre diferenţa dintre sex şi dragoste. Totul este privit prin ochii unei tinere brazilience care, printr-un concurs de împrejurări, ajunge să se prostitueze în Geneva. Povestea are o bază reală, Paulo Coelho discutând de mai multe ori cu persoana care a inspirat romanul. Sentimentele, trăirile, sunt urmărite cu atenţie, ceea ce face ca lectura să capete o nouă dimensiune: o incursiune în universul interior feminin. Fiecare bărbat care vrea să cunoasă cât mai bine sufletul femeii ar trebui să citească această carte. Şi fiecare femeie ar trebui să facă acelaşi lucru, pentru a se descoperi pe sine.
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Dragoste, Impresii despre cărţi
