Apă vie
De trei zile se luptau Făt Frumos şi Zmeul Zmeilor… Adversarii erau deopotrivă de puternici, la fel de bina clădiţi şi tot aşa de pricepuţi în meşteşugul armelor, încât după atâta vreme, deşi de efort şi încordare năduşiseră amândoi nu se vedea nici un semn că unul sau altul ar avea o şansă în plus să-l biruie pe celălalt. Cam aşa devenise înfruntarea dintre ei, ca fraza precedentă, adică lungă şi cu multe virgule, dar până la un punct, mai va!
Şi peste toate, mai era şi vară, o vară cu arşiţă cumplită, lipsită de răcoare sau de aer condiţionat, vorba aia „zi de vară până-n seară şi din seară până-n zori, îi uda la subsuoară şi-i usca la umblători”… Atunci, zărind o pasăre care îşi făcea de lucru pe aproape, cine ştie cu ce gânduri pofticioase, grăi Zmeul Zmeilor către ea:
– Adu-mi o gură de apă vie ca să-i împrospătez puterile şi ţi-oi da stârvul voinicului, să faci ce-i vrea cu el!
Iar Făt Frumos, scăpând şi el o clipă din strânsoare, îi spuse pasării:
– Adu-mi mie o gură de apă vie şi ţi-oi da stârvul zmeului care-i mai gras decât mine. Dar grăbeşte-te…
Continuare »
fără voturi
Încarc...
