Vasile Ghica, în lucrarea sa „Ecaterina/Cocuța Conachi-Vogoride”, apărută la Editura Studis (Iași, 2018), spune că a comparat-o pe Cocuța cu Ioana d”Arc pentru că fiecare dintre ele și-a salvat țara în situații extreme. Diferența este că tânăra franțuzoaică a intrat imediat în Pantheonul recunoștinței universale, iar partea de posteritate a Cocuței se numește ingratitudine națională, deși, la un sfert de mileniu după Mihai Viteazul, “a înfipt” în istoria noastră al doilea pilon fundamental al Unirii. Ea a răsucit spre bine destinul românilor pentru sute de ani. Fără gestul ei eroic ar fi lipsit din istoria noastră momentul Cuza. Și prin alunecare și Monarhia, Independența și Marea Unire.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole
Comenteaza! »

Editura Humanitas Fiction așteaptă publicul miercuri, 23 ianuarie 2019, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o seară dedicată scriitorului Nikos Kazantzakis și lansării romanului „Grădina de piatră„, tradus în limba română de Alexandra Medrea-Danciu și apărut în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu. Cartea este prezentată de Elena Lazăr, traducătoare, editor și specialist în literatură greacă contemporană, Luminița Bălan, traducătoare, profesor universitar și directorul Institutul Confucius, Universitatea din Bucureşti și Simona Preda, critic literar. Moderatorul întâlnirii este Raluca Popescu, redactor-șef al Editurii Humanitas Fiction.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Librăria Humanitas de la Cişmigiu invită publicul interesat miercuri, 21 martie 2018, ora 19:00, la o nouă ediție „Cărţile care ne-au făcut oameni, cu Dan C. Mihăilescu”. Invitatul acestei seri este Horia-Roman Patapievici, iar tema dezbaterii este „Despre educația estetică și frumusețea ideilor“.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

I

D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei – curate ca un pahar; prispa din față – lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase.

Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare.

Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge.

De câte ori n-o podideau lacrămile pe biata bătrână, privind acareturile mari, dar pline de sărăcie și de pustiu… Nu cerea de pomană… da’ și viața de azi până mâine viață e, or foc?

Doi juncănași, o vacă, doi cârlani, zece oi ș-un berbec e sărăcie lucie la o vatră de care alt’dată țineau opt perechi de boi ungurești, șase vaci cu ugerul cât căldarea, nouă cai iuți ș­o turmă de oi, ce umplea valea râului de behăit când coborau dinspre munte.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Un afiș uzat, găsit într-o carte, mi-aduce aminte de teatrul vechi și de actorii lui, și mă gândesc cu ce plăcere mergea lumea la teatru pe vremea aceea, când toaletă era de rigoare și cucoanele se găteau ca de bal, ca să vadă și să fie văzute.

Era o întrecere între frumoasele de atunci, și pregătirile începeau cu ceasuri înainte. Părul era pus în papiliote de dimineață, fierele de frizat pentru zuluf uri, cari se purtau de-a lungul tâmplelor, stau gata la locul lor. Inelele scumpe, cerceii și brățările erau scoase din bisactele, rochiile încercate și potrivite, și slujnicile gata, care c-un ac în mină, care cu o sponcă, care cu pămătuful de pudră.

Și toaleta începea în fața oglinzei, ochii vioi se aprindeau de plăcere, sprinceana se arcuia cu negru, gura se rumenea de trandafiriu, unghia se împurpura de carmin și dinții își încercau fildeșul, schiţând surâsuri nevinovate. Apoi părul, cu pieptănătura lui complicată, o dată așezat, puful stârnea un nor alb de pudră, și umerii și sânul deveneau mai albi, colțul urechei se rumenea și el cu un pic de roz, smaraldele aruncau sticlirea lor verde, rubinul lăsa un picur de sânge pe un deget, egreta de diamant tremura în păr, mătasa foșnea, și când mănușele erau puse, binoclul și evantaiul luate, cupeul ce aștepta la scară huruia pe lespezi și urca dealul Copoului, unde era teatru de atunci.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

Eu o priveam pe tânăra fată cu uimită sinceritate, ochii ei îmi zâmbeau cald, a bunătate fluidă și păreau că ar fi vrut să-mi ofere mai mult de atât. Ea era pentru mine o străină, cum și eu îi eram ei un necunoscut, dar senzația reciprocă, nedeclarată însă consimțită tacit și voit nedisimulată, era că ne știm de-o viață, probabil o alta. Mă simțeam fericit în prezența ei…

Își ținea tot timpul părul strâns, niciodată nu am văzut-o cu el despletit, doar îmi închipuiam cât de frumoasă ar fi putut arăta cu părul ei negru desfăcut pe umerii rotunzi. Simțea că o plac mult, că-mi place să fiu cât mai des în preajma ei și de fiecare dată când ne întâlneam îmi căuta privirea, îmi zâmbea anume, curat, inocent, dar nu decisiv. Aștepta să fac eu primul gest, primul pas. Era ceva mistic în surâsul ei, ceva din altă lume, o lume mult mai senină decât cea de azi, o lume pe care eu am cunoscut-o cândva, iar ea știa foarte bine lucrul ăsta. Știa pentru că și ea trăise odată în lumea aceea.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Eduard Zalle in Povestiri
Comenteaza! »